Patru actori din generatia noua – ne propun o ora si jumatate de spectacol in acelasi decor:  interiorul unui apartament, format dintr-o canapea, doua fotolii si o masuta. La care, adaugati un barulet, un telefon, si cateva carti din care se poate realiza o stiva. Pe care se poate sta, la o adica … Ah! Si un foen! Gata – recuzita piesei.

Insa cum faci sa-i tii in aceeasi incapere pe cei patru (sau sa admitem ca sunt doua cupluri?), vreme de o ora si jumatate, cand ei s-au intalnit pentru o formalitate pe care o vor rezolva in primele 3 minute:  au avut de semnat o declaratie – probabil pentru asigurari – despre felul in care copiii lor au incheiat o cearta. Cu sange, doi dinti lipsa …

Ce doare mai mult cand un copil vine acasa batut?

Orgoliul Parintilor e mare, insa ei tin sa fie civilizati: pot si trebuie sa reactioneze altfel decat au facut-o copiii lor in confruntarea din parc.

O piesa alerta, in care starile personajelor se succed si au loc transformari incredibile, iar totul devine “teatru in teatru” dupa ce bautura ii aduce la maxima sinceritate. O lume in care fiecare se cearta cu celalalt, pana cand nu mai ramane nimeni nezdruncinat. Principiile, care pareau atat de rigide la inceput – se dovedesc a fi de fatada, iar in spatele mastilor, actorii Teatrului Nottara – ne prezinta adevarurile omenesti eterne – slabiciunile, ipocrizia – de care suntem bolnavi cu totii!

Felicitarile noastre catre:  Cerasela Iosifescu, Luminiţa Erga, Adrian Văncică si Alexandru Jitea!

O distributie de exceptie!

O distributie de exceptie!


“Pentru ce mergem la Scoala?”

Daca as fi intrebat astazi – probabil ca m-as referi in raspunsul meu la “astampararea curiozitatii”, la dorinta de a ramane antrenat in cele mai noi descoperiri, de a intelege mai bine lucruri pe care nu am avut timp sa le aprofundez la vremea lor, de a cunoaste in plus fata de ceea ce stiu …

Recunosc ca mi-ar fi greu sa raspund ceva de genul: “Merg la Scoala pentru a invata sa ma port civilizat” – si asta, pentru ca si in cazul meu se aplica regula ca la un moment dat, anchilozam in obiceiuri comportamentale, in metehne care (de)formeaza caracterul nostru, fiecare devenind “titularul” unui anumit stil. De ce n-as mai vrea sa fiu eu?

Raspunsul insa l-am primit din partea unor copii de clasa a VI-a, care au stiut in raspunsurile lor sa ma convinga asupra faptului ca:

  • mergem la Scoala nu numai pentru a acumula stiintele, ci si pentru a ne forma constiintele (a ne antrena discernamantul asupra a ceea ce e Bine si ceea ce e Rau).  Odata ce Protoparintii nostri – Adam si Eva – au mancat din Pomul Cunoasterii, lucrurile au inceput sa se amestece: Binele imbraca de multe ori haina Raului si invers – pentru a ne convinge sa gustam din el, pentru a ne corupe, Raul se imbraca atragator in Bine. E mai greu acum decat era atunci cand aveam de respectat o singura porunca – sa nu ne atingem de Pomul Cunoasterii… acum avem 10 porunci si la ele se adauga multe altele pe care trebuie sa le invatam, pentru a ajunge oameni… de bun-simt! 🙂
  • mergem la Scoala pentru a invata “Team Spirit”-ul, munca in Echipa! Scoala este o societate in miniatura, in care putem iesi in evidenta ca indivizi – insa ne vom crea o imagine si de grup: imaginea Clasei conteaza, ne trage in jos sau ne ridica, adaugand sau limitand eforturile noastre de a ne impune in competitia universala;
  • mergem la Scoala pentru a nu ramane in urma celorlati. Vorba-aceea: si gunoierii sunt de trebuinta in lume, insa pentru a scapa de spectrul contactului permanent cu mizeria, pentru a te ridica pe scara sociala, a-ti adauga la curriculum documentele esentiale unei angajari decente – trebuie sa faci sacrificii! Scoala – un sacrificiu asumat, in vederea unui trai decent (sa nu spun caldut) in viitor. “De parca ar putea cineva sa prevada viitorul?” – imi veti spune … asa e, nu putem sti ce va veni peste noi, insa stim ca invatarea lectiilor, absolvirea cu bine a anului scolar sunt doar aparent imateriale: ele se materializeaza in cele mai concrete realitati pe parcursul vietii: de la diploma incolo … fiecare replica a noastra in viata, va fi marcata de cele dobandite in Scoala! Intr-un fel, invatand ne ferim de greutatile ce vor veni peste noi.
  • mergem la Scoala pentru a afla ce alegeri avem in fata, pentru a ne descoperi Sinele. Exista o legatura intre ce ne place si ceea ce vrem sa devenim. Dupa cum exista o legatura intre ceea ce stim si ceea ce ne place!
  • mergem la Scoala pentru a continua ceea ce au inceput Parintii nostri, respectand astfel o traditie: daca ei au fost la Scoala, trebuie sa facem asta si noi – altfel, cum?
  • mergem la Scoala pentru a ne intalni Profesorii: ei sunt modelele noastre, ei stiu sa explice – fiecare pe domeniul lui – detaliile de care avem nevoie, pe care le putem lua din carti insa lectura particulara, studiul individual nu pot inlocui relatia aproape magica pe care o poti avea cu un profesor, de la care “sorbi invatatura”;
  • mergem la Scoala pentru a socializa “off-line” – impotriva trendului care ne tine toata ziua pe face-book. Avem nevoie de intalnirea cu ceilalti, sa ii cunoastem, sa le intalnim privirile, sa le simtim prezenta fizica: cunoscand pe celalalt, cu nevoile, problemele, preocuparile si bucuriile lui – ajungem sa ne cunoastem pe noi insine mai bine (oamenii invata imitand);
  • mergem la Scoala pentru a ne imbogati spiritual, pentru a ne mobila interior, pentru a avea siguranta mersului pe propriile picioare in necunoscutul reprezentat de viitorul care se desface in fata noastra cu poate preamultele lui optiuni: sa ajungem candva a spune, relaxat precum latinul “Omnia mea mecum porto!” – “Tot ceea ce am, port cu mine!”

Da!

La o zi dupa intalnirea pe care am avut-o cu clasa a VI-a B, intr-o pauza pe care am luat-o cu totii intre doua bulgareli, cred ca raspunsul ar trebui sa fie: “MERGEM LA SCOALA PENTRU … A CONTINUA SA MERGEM LA SCOALA!” 🙂


Intrati in spiritul colindelor – descoperind vocea lui Rosemary Clooney, apoi incercati tonalitatea de opera a lui Mario Lanza si in cele din urma opriti-va la Johnny Mathis. E una dintre cele mai curate si calde colinde englezesti, scrisa la jumatatea secolului al XIX-lea de un compozitor american (s-ar fi inspirat dintr-o melodie engleza): Richard Storrs Willis …

 


Pentru ca maine sunt alegerile, iar campania electorala a ajuns in sfarsit la final, va propun un film, in masura in care aveti conexiune buna, mood curios si timp la dispozitie. Alegeri vesele, tuturor!

Cred ca in curand va veni vremea sa ne intoarcem la Corifeii Scolii Ardelene, sa ne intrebam asupra activitatii lor absolut prodigioase: cum au reusit sa construiasca – prin studiul, traducerea, interpretarea si raspandirea  documentelor pe care le-au gasit la Vatican – o identitate nationala si un program in jurul caruia sa uneasca pe romanii din Transilvania … ideile lor fiind apoi preluate si dincoace de munti, pentru ca erau adevarate! Iar adevarul se simte, de la o posta – chiar daca uneori minciuna se parfumeaza pe sine cu “odicolon”, doar-doar va fi inghitita de cei fara minte sau cultura.

Avem nevoie de identitate nationala si de un program al interesului romanesc – in care Scoala trebuie pusa pe primul plan. Dupa aceea, lucrand, putem astepta cu rabdare – rezultatele. Peste inca 20 de ani :-)!

 


Imaginati-va ca aveti in fata voastra un dulap. Un dulap inchis. Il puteti vedea pe dinafara si puteti spune despre el ca este din lemn natural, ca e furniruit, ca apartine unui anumit stil, ca se potriveste (sau nu) cu mobilierul din camera in care va aflati …

Descrierea, pentru cei mai multi – se opreste la suprafata lucrului cercetat. Insa exista oameni care nu se multumesc cu atat. Vor sa cunoasca amanunte de tot felul: masa dulapului, fibra lemnului, atelierul si echipa de mesteri care l-au lucrat, daca a fost transportat cu grija la locul lui, hainele care sunt depozitate in interior – daca sunt noi sau vechi, daca sunt ale lui sau ale ei sau ale copiilor, daca gospodina a uitat sa schimbe pliculetele anti-molii anul acesta …

Sunt altii, care dupa ce au cunoscut toate aceste lucruri, le pun in relatie unele cu altele si le compara cu realitatea altor dulapuri pe care le-au cercetat: astfel sunt eliminate defectele, sunt puse in valoare avantajele ergonomice, apar inventiile, are loc progresul uimitor si se schimba moda trecatoare …

Veti spune ca vorbesc despre designerii de mobila?

Dar daca ne-am imagina ca cei de mai sus sunt filosofii, care cerceteaza universul exterior si cel interior al omului? Cu tot ce tine de cunoastere, valori si fiintare – de acord? Lipseste ceva?

Aproape nimic, vom spune. Pentru ca filosofia, (si nu mai putin psihologia) cauta sa inteleaga omul, sa il cunoasca. (La fel vrea si marketingul 🙂 – filosofia afacerilor in economia de piata …)

Si totusi, exista un nivel superior, un alt unghi din care putem privi aceeasi realitate, care isi propune sa  oblojeasca sufletul nostru … bolnav! Bolnav de contradictia pe care numai religia o poate rezolva: suntem nemuritori cu sufletul si muritori cu trupul. Zbaterea care decurge de aici nu poate fi rezolvata numai prin cunoastere – unitatea contrariilor (materia insufletita)  are nevoie de tratament specific. Sufletul are nevoie de contactul direct cu Creatorul: aici cred ca avem diferenta principala dintre filosofie si religie!

Cunoasterea omului si a lumii, pe de-o parte. Vindecarea omului si mantuirea sufletului, pe de alta. Putem sa le combinam pe cele doua, fara a le confunda.

______________________

* concluzii pe marginea unei discutii de weekend cu Dl Ing Gheorghe Iovitoiu, caruia ii multumesc pentru … “provocare” 🙂!