Filonul lautaresc e sanatos, are fibra calita in confruntarile din carciumioare, unde sinceritatea betivilor auditori nu admite minciuna… Porunca stapanului: “Zi-i ma, una, d-aia!” – insemna inainte de toate ca solistul sa fie in contact direct cu sufletul celui care plateste pentru muzica.

Cu alte cuvinte, scapa-l pe lautar de stress-ul comenzii “ATENTIE LA MINE!” – reda-i libertatea de a se bucura el insusi de creatia sa, introdu-l pe drumul JAZZ-ului, pe care afro-americanii l-au explorat in lung si in lat, si vei avea parte de o surpriza extrem de placuta: IA TE UITA LA ASTIA! – vei spune, pentru ca tu, fiind ROMÂN, înţelegi foarte bine atat textul cat si … contextul.

Felicitari Sandei Weigl si multumirile noastre ca a transmis dragostea de muzica lautareasca celor trei japonezi care o acompaniaza cu foc la inimioara lor nipona … merita din plin laude si aplauze de-aici pana-n New York si-napoi!


AUDIMAX - locul maximei audiente

Se implinesc noua (9) luni de cand studentul nostru a plecat in lume, la Muenchen, sa descopere tainele vietii si regulile scolii. Pentru ca a trecut peste prima sesiune de examene, se cuvine sa vorbim un pic despre Scoala ca atare: ce ne place, ce ne deranjeaza dar mai ales cum functioneaza lucrurile pe-acolo – la Technische Universitaet din Muenchen (Bavaria).

 

Despre Facultate in general – numai cuvinte de lauda! Citam din discutia avuta recent pe google/optiunea shared docs:

“La acest punct nu am ce critica, ci o lauda este de rigoare, caci salile sunt foarte bine dotate – ma refer la sisteme audio/video etc – cursurile cele mai importante se filmeaza si se pun pe internet. Scripturile (materialele) si ele se afla pe platforma universitatii. Pe scurt sunt foarte bine organizati in ceea ce priveste mediile”…

Diseminarea informatiei se face prin urmare judicios – si ne bucura sa auzim ca o Universitate Tehnica tine pasul cu vremea :-)!

Obisnuit din Romania traditionalista sa nu isi comenteze/critice Profesorii in nici un fel – pentru ca nu e nici frumos si nici bun acest lucru, studentul nostru face totusi o distinctie interesanta intre Pedagogi (oameni ai cartii, Leseratten pe germana) si Specialistii practicanti (aceia care au invatat din viata, si se bazeaza pe concret):

“Ei, la punctul profesorilor nu pot sa ma pronunt, deoarece sunt si unii care din punct de vedere pedagocic nu prea se pricep, altii care iti face placere sa-i asculti. Presupun ca asa este cam peste tot si nu vreau sa intru in detalii deoarece consider ca nu are rost. Un singur lucru nu-mi convine, si anume faptul ca un curs nu este tinut de profesori sau doctoranzi sau “staff universitar” in general, ci de… cum sa-i zic… oameni din domeniu. Asta nu e neaparat rau, deoarece exemplele din “viata reala” sunt intotdeauna binevenite, dar la materii grele si greu de patruns ar fi mai benefic un bun profesor decat un bun practicant.”

Ce s-a ales din relatia Profesor-Elev, care functiona atat de direct in Liceul abia absolvit? Ce a mai ramas din “gentle approach”-ul unor meditatii de tipul “unu la unu”? Unde sunt intrebarile care primeau pana nu demult raspunsuri personalizate?

“Ei bine, la punctul acesta vroiam de fapt sa ajung, caci este cel care ma deranjeaza cel mai tare. Problema pe care o vad la facultate este ca suntem prea multi elevi (sic!). Cursurile se tin de regula intr-un amfiteatru imens (suntem in medie 1000 de insi, in functie de curs) iar punerea intrebarilor devine foarte problematica. Imi placea sa-mi imaginez cursurile mai mult ca un dialog si mai putin ca un monolog, dar poate ca inca sunt prea la “inceput” ca sa pretind asa ceva.

Inca un dezavantaj al grupelor foarte mari este “zgomotul de fundal”. Este o mare galagie, in alte cuvinte.”

La intrebarea suplimentara daca nu exista si seminarii in afara cursurilor, si daca cei multi acum la inceput nu cumva abandoneaza pe parcurs (a se verifica in anii mai mari, cum functioneaza treaba), studentul nostru raspunde cu amabilitate:

“La noi se impart in trei: Vorlesungen/cursurile, Ubungen/ Exercitii sau seminarii, cu asistentul in cea mai mare masura si in grupe relativ mai mici, de doar 300-400 de insi si Tutorubungen in grupe intr-adevar mici (cca 30) care sunt tinute de studentii mai mari. Asta cu mersu’ la cursuri din anii mai mari suna intradevar interesant. O sa ma interesez si o sa va anunt.”

Dar examenele? Le-ai luat sau le repeti? Nu ne mai tine cu sufletul la gura :-)! Ai stiut? Cum au fost subiectele? Ti s-au parut grele?

“Intrebarile au fost foarte clar puse in ordinea dificultatii, primele doua sau trei subiecte relativ usoare/rezolvabile iar ultima jumatate destul de criptice (Cum ar veni sa iei peste 4.0, nota de trecere, 1.0 fiind cel mai bun rezultat si 5.0 cel mai slab. Ca sa treci iti trebuie 50% din punctaj, iar de acolo in sus se subtiaza) .

La unele materii s-au orientat dupa cursuri foarte mult (economie, mate, contabilitate) la altele ceva mai putin (logistica, entrepreneurship), cat despre note sunt in mare parte multumit. Nici un rezultat stralucit (mai putin la mate, datorita examenului usor) cateva bune da pentru care am si muncit foarte mult (economie, managementt science) dar si cateva proaste (restu’). In orice caz efortu’ depus a corespuns notelor, asta e sigur.

Despre medie nu pot sa-ti zic nimic sigur, doarece nu s-a afisat un rezultat comun (decat la fiecare examen in parte) si m-am aflat in prima treime la cele cu rezultate bune si in a doua treime, respectiv printre ultimii la alea mai proaste. Media, de aprox 2.6 este considerata bunicica din cate am inteles de la studentii mai mari.”

In fine, ca sa nu exageram cu intrebarile, l-am rugat sa ne mai spuna ceva despre atmosfera in general… despre mediul universitar.

“Aici iarasi sunt destul de nemultumit. Nu stiu exact de ce dar nu ma simt ca si cum m-as duce la facultate. Lumea din jurul meu nu-mi inspira inteligenta (bineinteles ca sunt surprins din cand si cand de cate o exceptie). Poate o fi din cauza admiterii (practic inexistente), dar iarasi ce inseamna o nota la un examen? Asta nu imi pot explica, dar poate ca pe parcurs o sa ne mai triem.”

Nu ma pot opri sa incerc… nici macar la Biblioteca nu simti cum duduie intelighentia, cum vibreaza sinapsele, cum se aduna intelepciunea dornica de inmagazinare?

“Ai dreptate, si intr-adevar aici este o oarecare atmosfera academica, insa o multime de oameni care stau si calculeaza, sau programeaza in functie de …, nu mi se pare asa fascinant (lumea nu prea foloseste carti, si “Mac-ul” pare sa fi inlocuit cu brio mediul clasic al invataceilor de alta data). O problema ar mai fi si spatiul foarte limitat, in timpul sesiunii nu ai nicio sansa sa mai prinzi vreun loc, acestea fiind in jur de poate 2000-3000 la vreo 80.000 de studenti in total.”

... si pe dinlauntru!


 


Sfantul Pavel, Apostol al Neamurilor (reconstituire)

Sfantul Pavel ne invata sa ascultam de glasul inimii: izvor de invatatura si de intelepciune pentru om, deoarece se adreseaza umanitatii acestuia.

Omul e … om, adica bun, cinstit, drept, curajos, darnic, vesel … daca judeca lucrurile si imprejurarile cu inima sa. De ce nu ne minte inima? Pentru ca nu stie sa fie prefacuta, ea se intristeaza daca nu bate in ritmul ei natural.

Care este deci punctul slab al Ratiunii? Faptul de a reusi atat de des contraperformanta inselarii de sine!


Filmul “The Buddy Holly Story” a ajuns in Romania pe la inceputul anilor ’80. Noua ne-a placut mult de tot, l-am sorbit de vreo cateva ori cu nesat, pentru ca aducea vesti despre nasterea Rock-ului … vesti din Lumea libera, de dincolo de Ocean.

Nu aveam de unde sti atunci si imi pare incredibil si acum – ca specialistii in istorie muzicala din Statele Unite au reactionat criticand dur anumite nepotriviri intre scenariul filmului si realitatea faptelor.

Din felul lor de a descoperi fiecare detaliu care nu concorda cu cele intamplate de fapt, din lipsa de toleranta fata de nerespectarea adevarului, deducem cat de mult a fost iubit si apreciat Artistul Buddy Holly – care a murit la 23 de ani intr-un accident aviatic, reusind ca in atat de putin timp sa deschida un drum atat de larg celor care i-au urmat.

Fara acest film insa, cred ca noi romanii am fi fost astazi mult mai saraci, cel putin in capacitatea de a intelege preferintele muzicale ale copiilor nostri! 🙂

Iata lista erorilor, vanate din dragoste pentru Holly cel adevarat, care nu ar fi avut nevoie de croseta scenaristului pentru aprecierea publicului din toate timpurile (cf. Wikipedia):

  • Holly’s parents were not opposed to his music career in real life, nor was Holly’s pastor.
  • Holly’s romance with Santiago was “whirlwind”, not the stubborn courtship portrayed in the movie.
  • The scene in the garage in which the members of the band hear a cricket on a recorded tape is pure embellishment. This event did indeed occur, in the Norman Petty studio in Clovis, New Mexico, but it did not inspire the Crickets to choose the name: it happened after they had already decided on using the name the Crickets. The cricket can actually be heard chirping at the end of the song “I’m Gonna Love You Too”.
  • The scene in which Holly’s former friends in the Crickets appear unannounced at Santiago’s door in New York is also a fabrication, but a full reunion with the Crickets had been discussed with Holly prior to the Winter Party Dance Tour in 1959, and was scheduled to occur after the tour.
  • The scene showing Lubbock with mountains in the background of the bus station caused gales of laughter when the film was premiered in Lubbock, which is located on the flat West Texas plain.
  • The family name on their truck is spelled “Holly,” but the correct spelling was “Holley”.
  • Holly, Ritchie Valens, and the Big Bopper gave their final concert at the Surf Ballroom, not at the “Clearlake Auditorium,” as depicted in the film.
  • Buddy never toured with Sam Cooke as depicted in the film.
  • Clear Lake, Iowa is misspelled as a single word in the film, both on the auditorium marquee and the on-screen text just before the closing credits.
  • In one scene, Holly is shown writing a music score in a studio. In reality, he could not read or write music; he instead hummed the tune and worked it out himself.
  • In the scene where Holly sings “Rave On!” and “It’s So Easy” at the Apollo, the year was 1957. However, none of these songs were written or released until 1958. “Oh, Boy!” would have been the only song released at that time.
  • The Crickets said that their portrayal was negative and they didn’t like it. Their names were altered to avoid legal action, and the drummer has a racist portrayal — this prompted their then singerSonny Curtis to pen a critical song about the film called “The Real Buddy Holly Story”. In turn, this became the title of a Buddy Holly documentary made by Holly fan Paul McCartney and his MPL Productions company in association with the BBC. They also didn’t like that there were only two Crickets portrayed (rhythm guitarist Niki Sullivan was left out entirely), and being renamed, as they had already sold their movie rights to another studio. Norman Petty, the Crickets’ manager, was controversially, never depicted.
  • The guitars used by Gary Busey in the movie are inaccurate from a historical point of view. Holly is known as the first prominent Fender Stratocaster player. In the movie, the Stratocaster appears toward the end, but seems to be an early 1970s model. The first guitar shown in the movie is a Bronco, launched for the first time by Fender in 1968. The actual guitar seems to be from the early 1970s. The main guitar in the movie is a Fender Telecaster. Even though the Telecaster was launched in the early 1950s, the guitar used in the movie is most likely an early 1970s model as well. But more importantly, as far as is known, Buddy Holly never played a Telecaster on stage.
  • The lyrics of many songs in the film, including “That’ll Be the Day”, “Oh Boy!”, and “Maybe Baby”, are sung incorrectly. In some cases, lines or entire verses are sung out of order, combined with other lines or verses, or omitted entirely.

    Afisul filmului The Buddy Holly Story

 


Ascutimea mintii inseamna a taia din infinitele posibilitati care iti stau in fata – pana ajungi la aceea, singura corecta, dreapta, cel mai probabil a fi incununata de succes pe termen lung …

Agerimea mintii e folositoare atunci cand esti pus sa te descurci in multitudinea optiunilor de raspuns, folosind la nevoie arma tupeului, a misto-ului, pentru a-ti asigura victoria momentului …

Ce privim cu mai multa placere? Pe cine consideram mai convingator?

Un Mitica de Bucuresti nu va putea intelege cum se tine Primar de atatia ani Dl Ciuhandu la Timisoara, dupa cum un banatean molcom nu va putea pricepe de ce noi, la Bucuresti – preferam un mistocar de talia lui Oprescu.

Alegerea intre ascutiti si ageri, la nivel local – este in functie de limbajul pe care il inteleg si deci sunt pregatite sa il asculte massele, cand le vine vremea votului … Iar decizia, la nivel national – se ia dupa cum am vazut, in functie de prezenta la vot a romanilor care traiesc … in strainatate! 🙂