Ieri, Curtea Constituţională a României a votat (destul de strâns), că Legea Educaţiei este una prea importantă pentru a fi adoptată prin Ordonanţă de Urgenţă şi asumarea răspunderii guvernului… La aflarea veştii, ministăreasa Ecaterina Andronescu a sărit pur şi simplu de pe scaun şi a aplaudat cu o bucurie nedisimulată, imaginea amintind de ţopăiala lui Geoană la aflarea rezultatelor parţiale din noaptea alegerilor prezidenţiale: o eliberare a unei tensiuni acumulate sau pur şi simplu seceta de rezultate din PSD? Altfel, să nu uităm că ministăreasa Andronescu, e şi dumneaei din aluat slab, om ca toţi oamenii, aflat vremelnic sub lumina reflectoarelor şi a camerelor de filmat:

http://webtv.realitatea.net/actual/ministrul-educatiei-neaga-ca-a-atipit-si-spun

Mă intrigă ştirile care pomenesc de “COZILE FOAMEI”… pentru că nu regăsesc în filmările realizate de operatori, atitudinea cozilor de pe vremea lui Ceauşescu: nici nu am cum, dacă o gospodină vorbeşte la mobil, în aşteptarea rândului la gratuităţile cuvenite!

S-au schimbat desigur multe în România ultimilor 20 de ani, însă prostia şi minciuna sunt ţinute în continuare la loc de cinste…





Mi-a plăcut mult comentariul, pentru că exemplifică perfect umorul englezilor: “you may have to be over a certain age to get the reference…”!

Lăsând gluma la o parte – e (şi) o foarte bună reprezentare grafică a principiului lui Peter 🙂 “Într-o ierarhie, fiecare salariat are tendința de a urca până la nivelul său de incompetență.”

– Alo, Guvernu’? E cineva acasă?! Dom’ Boc, lasă-ne bre, să ne vedem de treabă! Avem doar o viaţă de trăit şi ne e din ce în ce mai greu să explicăm copiilor pentru ce să mai rămânem pe-acilea!!!



Dacă votul este unealta prin care se exercită puterea majorităţii, se cuvine să-l analizăm în această seară de sâmbătă care încheie luna octombrie a unui interesant an 2010… Care sunt presiunile pe care votul le-a suportat, începând de la primele alegeri libere, după Decembrie 1989 – şi până azi? Încotro se îndreaptă lucrurile de acum înainte şi dacă le putem sau nu influenţa? … iată întrebările acestei seri.

Degradarea actului votării şi presiunea tot mai mare asupra votanţilor s-a întâmplat treptat.  Putem încerca să urmărim şi putem comenta împreună, fazele decăderii democratice a României (atenţie, nu că am fi căzut de pe mari culmi, ci în sensul pervertirii tot mai rafinate a libertăţii de exprimare, până la completa tăcere de săptămâna trecută!):

1. Neinformarea votanţilor. De ce să le spui adevăruri care să-i educe, să le clarifice conştiinţa? Lasă-i să caute singuri – majoritatea sunt prea leneşi să o facă …

2. Dezinformarea (cu varianta: promisiunile false). Dacă tot nu le spunem adevărul, hai măcar să-i minţim cu minciunile noastre, în interesul nostru, să le promitem orice ne trece prin cap, că oricum nu ne trage nimeni la răspundere…

3. Mituirea alegătorului. La ultimele alegeri cică au prins foarte bine găleţile portocalii. Şi gecile, şi tricourile, şi mititeii “gratis”: un cântec, o voie bună, poate ş-un bănuţ cash…

4. Falsul în alegeri: votul multiplu (turismul electoral), votul anulat, votul fabricat: din faza asta, lucrurile încep să fie grave. Deşi s-au raportat nereguli – nu există niciun caz dovedit. (Sau nu cunosc eu să se fi rezolvat vreunul).

5. Falsul în Parlament: inventarea independenţilor ca… a doua soluţie imorală. E incredibil dar adevărat: anumiţi băieţi, deşi au fost aleşi pentru că au pozat în culorile unui anumit partid – au preferat să-l trădeze ulterior. Iar acestor trădători nu li s-a întâmplat nimic !

6. Neexprimarea votului. Neavând încredere în proprii parlamentari, puterea a decis să tacă. Să tacă de frică. Tac şi conduc în continuare… pentru a împărţi în continuare ce mai e de împărţit.

Agresivitatea faţă de opinia celuilalt a devenit o modă, apărarea prin atac(uri) la adresa democraţiei – ceva firesc…

Ce şanse daţi democraţiei în Românica?


 

The Essential Herbie Hancock

Image via Wikipedia

 

Mărturisesc cu ruşine că nu ştiam mare lucru despre Herbie Hancock, înainte de întâlnirea noastră – ieri, la Sala Palatului. După mai bine de două ore de stat împreună – el pe scenă, împreună cu Bandul lui de superprofesionişti iar eu într-unul din fotoliile incomode din sală, alături de un prieten căruia ţin să-i mulţumesc pentru iniţiativă şi a probabil încă 4000 de pasionaţi ai jazz-ului care au venit să asculte dar mai ales să trăiască, să respire vibraţiile muzicii de calitate… cred că am plecat un pic mai bogat spre casă!

Herbie e în turneu prin lume. Reţeta americană de promovare a ultimului său album – THE IMAGINE PROJECT http://www.herbiehancock.com/imagine/ – a avut motive să nu ocolească publicul românesc, cunoscător şi consumator de muzică exploratoare de bună calitate.

O primă impresie. Herbie reuşeşte să răzbune – prin forţa muzicii sale – sclavii răpiţi în urmă cu epoci istorice din patria lor africană. Cum? Jazz-ul îşi are originile în gospel, trecând prin blues, evoluând dincolo de graniţele plantaţiilor de bumbac prin universala recunoaştere a valorilor. Valoarea care se obligă pe sine la căutare, la jocul întrebărilor şi al răspunsurilor care nu trebuie să fie definitive. În definitiv… în artă, nimic nu e definitiv! – ne transmite H.H. şi ne propune o meditaţie asupra globalizării în părţile ei cele bune: bunătatea din oameni este peste tot aceeaşi :-)!

Herbie în apărarea steagului american, simbol şi promotor al globalizării? Nu chiar aşa. Mai degrabă Herbie în căutarea redobândirii, recunoaşterii şi – de ce nu, gloriei – pentru continentul pierdut în urmă cu generaţii de strămoşii săi…

O obligaţie. Să folosim timpul nostru liber, acela puţin pe care îl avem la dispoziţie – pentru a recupera bagajul informativ la care nu am avut acces pe vremea inchiziţiei comuniste. Noroc că avem YouTube-ul: Herbie şi-a păstrat spiritul de explorator, care l-a consacrat în anii ’80 …

http://www.youtube.com/watch?v=nK0Pi4wC8Hk&feature=related

… şi, acelora care v-a plăcut americanca cu sânge norvegian Kristina, o puteţi regăsi în spotul de mai jos (backing vocals, în David Letterman show)…:


Interesant: în timp ce frunze uscate se izbesc de parbrizul maşinii, transmiţând sec şi limpede starea de fapt a toamnei – cu Natura pregătindu-se pentru anuala ei hibernare…, în cap îmi răsună scrâşnetul de neputinţă al liderului BNS Dumitru Costin – despre frustrarea şi umilinţa îndurată de manifestanţii care “nu au avut unde să-şi facă nevoile”, deoarece – Administraţia Locală (a se citi un doctor miştocar) NU LE-A ASIGURAT MANIFESTANŢILOR TOALETE MOBILE!!!

Galeria sindicală s-a prezentat onorabil la meciul organizat cu ocazia moţiunii depusă de PSD. Din păcate, echipa adversă nu s-a prezentat la meci, preferând să piardă la zero. Cu toate acestea, datorită situaţiei actuale din clasament… punctele strânse de echipa opoziţiei nu sunt suficiente pentru a detrona liderul! Urmarea nu poate fi decât una singură: spre greva generală, cu toate pânzele sus!  Dar nici în acest caz, nu se aştaptă nimeni în mod serios că istoria se va scrie altfel decât în ultimii ani: adică în direct de la Cotroceni; pe principiul “take it or leave it” (sau “…leave the winning team”)…

Dragii de Independenţi! Aşteptam de la ei un semnal de normalitate (vezi articolul https://calindiaconu.wordpress.com/2010/10/25/degetul-uninominalele-si-independentii/) … dar din păcate au ratat transmiterea lui.

În timp ce Partidele consternate – constată că se poate ocoli, cu mijloace perfect democratice, însăşi esenţa democraţiei: libertatea exprimării votului, cineva la Cotroceni poate priveşte cu interes la gradul de ocupare a OFFICE BUILDINGULUI GOLDEN BLITZ! Ce victorie răsunătoare, în numele tricolorului şi a capitalismului instaurat după 1989: de la un RESTAURANT CU SPECIFIC ROMÂNESC la ditamai CLĂDIREA DE BIROURI care-şi aşteaptă cu nerăbdare chiriaşii! Dacă îţi alegi cu grijă spokesperson-ul, se poate orice… :-)!

Frunzele uscate ale toamnei denunţă parcă unui DNA ideal ameninţarea celei mai teribile ierni, pe care trebuie să o înfruntăm singuri, alături de Boc … undeva, pe lângă drum…

Golden Blitz - A Class Office Building