April 20, 2016
April 20, 2016
A fost odată ca niciodată – dar poveștile ni se spun cu speranța că învățăm ceva din ele. Sigur, unii ținem minte numai aspectul acela că ”adormeam frumos”: în acest caz, poate e timpul să reevaluăm rolul poveștilor. Pentru că, și atunci când adormeam frumos, tot creștea ceva în noi – puterea imaginației.
La urma urmei, datorăm poveștilor ascultate de la bunici, măcar o parte a creativității noastre de azi.
Și când te gândești ce vremuri grele au trăit bunicii noștri, și cum ne-au ținut ascunse greutățile lor, pentru a asigura pacea – de care aveau atâta nevoie pentru refacere, pentru revenirea la normal.
În numele păcii, Vestul a acceptat Rusiei sovietice o îndelungă dominiație asupra unor sateliți, care au europenizat-o pe ea și ne-a rusificat pe noi. Cât am pierdut că cineva ne-a îndepărtat de liberul arbitru, că mușchiul responsabilității nu s-a mai antrenat în felul nostru de-a fi, putem observa astăzi încă, atunci cnd așteptăm ca lucrurile să fie făcute de celălalt și nu le pornim noi înșine.
O societate fără lideri civili (sau cum se naște vreunul e absorbit de zona politică), o societate fără sindicate puternice (sau cele care sunt – au o patină politică mizerabilă), o lipsă a politicilor familiale și în plus discuții aberante asupra rolului Bisericii (de parcă nu ar trebui să fim mai întâi liberi, și pe urmă să-L căutăm pe Dumnezeu, în Casa Lui) …
Știu, poate părea dezarmant de trist – dar nu vă pierdeți speranța în viitor și mai ales, în rostul nostru – care am adormit de prea multe ori în timpul poveștilor, lăsând realitatea în stăpânirea imaginarului, fără a face efortul de a extrage învățămintele morale ale poveștilor pe care bunicii ni le povesteau … Azi, acesta poate fi rostul nostru: să explicăm importanța moralei și al legăturilor ei cu liberatatea.
April 11, 2016
Există o șansă a blocurilor comuniste de a face saltul în democrație, transformând comunitatea vecinilor de apartament, a celor de scară, de bloc sau de cartier – în organism civic funcțional.
Totul depinde de înțelegerea noțiunii de condominium: dacă înțelegi că există o „casă a scărilor” și un pământ (sub bloc precum și cel din fața blocului) – care aparțin tuturor e un bun început. La fel, ”spațiul verde”, pe care cu toții ne dorim să-l admirăm dar ne ferim să-l întreținem…
Dar poți ieși din spațiul construit și poți aventura ideea civică spre stradă, pe care o poți înțelege ca bun comun: noi pietonii, noi șoferii, avem dreptul la civilizație. Maturitatea cererii se poate desfășura în organizarea unui marș cu aprobare de la Primărie, de pildă.
Mă bucur că vecinii mei s-au ridicat cu mic cu mare într-un marș de protest împotriva nesimțirii Primăriilor 5 și 6! (una din dramele Prelungirii Ghencea e și aceea de a fi graniță între două sectoare, deci poate fi teoretic pasată de colo-colo …) Dacă ne putem alătura lor, o facem cu plăcere.
Pentru că, pe lângă dreptul la trotuare – ar mai fi de semnalat nesimțitelor autorități disconfortul timpului pe care-l petrecem (citește: pierdem!) în mașină, pentru că suntem încăpățânați și nu vrem să întrerupem legăturile noastre cu centrul Capitalei…
April 9, 2016
(Câteva gânduri pe marginea unui interviu acordat de Glenn Greenwald blogului ”Democracy Now!”.)
Nu vă sună cunoscut termenul de suspendare (impeachement)? Ar trebui, pentru că s-a încercat de mai multe ori suspendarea Președintelui, și la noi. Luați de pasiunile momentului, nu am înțeles cât de importantă a fost exercitarea democrației de către popor, testarea ei în momentul fierbinte al depunerii primului om în stat.
Să ne înțelegem, totul pleacă de la corupție. Și probabil că este atăt de generalizată la nivel planetar, încât mințile luminate care ne conduc au ajuns să spună ”HAI SĂ FACEM CEVA!”. Se vorbește deja de mai multe tipuri de corupție – ”soft” (normală) și ”radical” (acută, cronicizată, o infecție ajunsă la maturitate) …
De ce macină corupția rădăcina – altfel sănătoasă – a democrației? Pentru că politicienii – deși aparent sunt aleși de către popor, rămân în slujba celor care le-au achitat facturile campaniei. E o regulă tristă în ultima vreme, că politicienii care au cea mai convingătoare campanie să fie aleși de popor: asta echivalează cu a recunoaște că politicianul e un produs, pe care noi suntem dispuși să-l consumăm. Bugetul de publicitate ne convinge (rețeta e simplă: mesaj țintit spre target + impresii cât mai multe) și ne trezim că am pierdut alesul chiar dacă acesta iese din primul tur.
Atunci ce speranța avem? Putem spera în aplicarea legii (THE RULE OF LAW). Rolul instituțiilor judiciare și al instituțiilor de forță ale statului e mare, cu cât corupția e mai mare. Aceste instituții se maturizează pe măsură ce legea se aplică și oamenii sprijină prin aplauze (adică prin audiențe) rezultatele acțiunilor cu mascați. Se poate (teoretic) și altfel: putem dezvolta campanii serioase la nivelul targetului expus corupției – învățându-l, educându-l. Dar asta e prevention, și probabil va ține după ce ne vom plictisi de circ. Deocamdată, circul ne place, circul face bine – avem audiență.
Care este vârsta maturizării unei democrații? O democrație tânără – e cea ”proaspăt scăpată/eliberată” de o dictatură. Brazilia își măsoară vechimea democrației din 1985, cînd s-a înlăturat dictatura militară instaurată de americani în 1964. Câte generații trebuie să treacă până la vindecare? Contează tipul de dictatură din care se naște o nouă democrație? Diferă dictaturile militare de cele comuniste, prin evoluția democrațiilor care le-au înlocuit, sau mai importante sunt vecinătățile (geopolitica)?
Când începe tragerea la răspundere a conducătorilor politici într-o democrație sufocată de corupție? Când începe societatea civilă să se maturizeze pentru a cere socoteală celor pe care i-a votat? E nevoie de impulsuri tragice – ca cel de la Colectiv, de-acum o jumătate de an? De dezvăluirea unui scandal de corupție de miliarde? Ce pune în mișcare masele tăcute, ce bagă strechea-n turmă?
Există o legătură între pasiunea pentru etică și criza economică prelungită (recesiune)? Oare descoperim importanța binelui doar atunci când dăm de rău? Sau căutăm cauzele răului (adică de ce anume nu merg bine lucrurile) și începem să ne uităm în oglindă pentru a ne îngrozi de urâțenia chipului sluțit de falsitate, doar atunci cînd ajungem la fundul sacului?!
Ce responsabilitate revine noului val de politicieni, care ajung la putere pe baza promisiunilor de stopare a corupției? Căror riscuri se expun (conștient sau nu), pentru că va veni momentul în care vor trebui să facă compromisuri (politica nu merge fără)?!
Are dreptul justiția – într-o democrație – să se alieze de partea ”celor buni” (adică a opoziției, de regulă), pentru a asigura alternanța la putere?!
Cum ne dăm seama de (sau cum putem distinge între) atacurile oportuniste și încriminările adevărate? Există o foame de senzațional a mediei, o goană după prezentarea cătușelor la televizor … ce învățăm din aceasta? Nu putem învăța din bine, nu putem preveni?
Furia străzii care duce la schimbarea unui Președinte ales în mod democratic – e un semn de slăbiciune a democrației și nu de creștere a conștiinței civice a poporului. Una din regulile de aur ale democrației e exercitarea dreptului de vot. Nu ne putem răzgândi, nu putem să schimbăm regulile jocului în timpul meciului … democrația implică seriozitate.
În ce măsură sunt nemulțumirile și mai ales, nemulțumirile exprimate – rodul unor procese de maturizare internă și în ce măsură sunt ele alimentate și stimulate din exterior? Există interese de destabilizare a zonei? Cine câștigă de pe urma războiului?!…
April 8, 2016
Cum să te ducă mintea la așa ceva?!
Dacă ești o mare companie americană și ai afaceri peste tot în lume (ești global), nu ai cum să nu compari diferențele fiscale ale diferitelor țări (aflate în diferite stadii de evoluție) și nu ai cum să nu-ți dorești să nu fi mai prost decât competitorul tău.
A nu fi mai prost, a nu te lăsa mai prejos decât competiția – are părțile ei bune: progresul e dependent de stimulul competiției. Dar partea mai complicată e că lumea a devenit prea mică pentru secrete – iar faptele tale ajung să fie analizate de ”moraliști” (băieți buni, care prin diferite jocuri ale sorții au la dispoziție timpul care ție îți lipsește: timpul analizei binelui și răului). Iar analizei moraliștilor, e greu să faci față – pentru că mereu se găsește câte cineva care să arunce prima piatră.
Într-o lume globalizată, ce ne facem cu taxele atât de diferențiate – oare nu ar trebui ca multinaționalele (care de fapt dau tonul în folosirea paradisurilor fiscale) să aibe parte de-o legislație comună? Dar iarăși, cine-și va asuma intervenția directă în bucătăria internă a supercorporațiilor? Realitatea comparată a taxelor indică un ”teren de joacă” foarte diferit:
Iar imaginația unei multinaționale de origine americană de a cumpăra o companie în Irlanda, și a deveni apoi – prin inversiune – irlandeză, se lovește de refuzul statului american de a pierde controlul pe un asemenea contribuabil. Normal, dar răul pleacă de la structura inegală a taxării. Pe de altă parte, bătălia dintre state (politicieni) și multinaționale (lumea afacerilor) e veche de când lumea – și asocierea lor în îmbogățirea sau supraviețuirea reciprocă este de asemenea o constantă a istoriei.
Calin Diaconu 