February 9, 2016
Pe de-o parte, avem dintre aceia cărora soarta le oferă totul.
Dar, sub același cer și în același timp, trăiesc – alături de noi și mai mereu nebăgați în seamă sau luați la mișto, oameni care muncesc și trag din greu pentru a ieși din mizerie, pentru a scăpa de greu.
Pentru ei, pentru copiii lor: uite-o pe Carmen, fondatoarea unui neam nou. Pe ea, cine a romanizat-o, că vorbește atât de frumos englezește?!
January 29, 2016
Au trecut 8 ani … și Obama are bagajele pregătite.
Îmi aduc însă aminte – ce tristețe a fost la vremea primei sale alegeri – când sărmanul american (ăl de crede în valoarea votului său) – își punea problema alegerii între un octogenar, o femeie și un negru. Din teribila confruntare, a ieșit învingător cine știm.
Acum, e timpul să învățăm despre omul-care-are -atuul trompetei: poți să-i spui tupeu, dar nu știu câți americani ar înțelege acest cuvânt.
Ce trebuie să reținem – că ”trump” înseamnă ”atu” (adică o carte puternică, în jocurile de cărți ale englezilor – whist, bridge …) iar televiziunile sunt hipnotizate, chiar vrajite de sunetul trompetei acestui Till Eulenspiegel care are șanse (reale?) de a conduce lumea în următorii ani …
Mai grav e – că n-o spunem noi, o spun chiar ei: asul din mâneca lui Trump e manipularea presei – pentru că știe să le vândă senzaționalul, știe să apară în headlines (titluri). Cu Trump, vom intra în adevărata eră a senzaționalului! Doamne, ajută-ne!
January 13, 2016
E posibil să fi scăpat de criză – dar nu de κρῑ́νω (krī́nō) – adică nu am scăpat de judecată, de cernere (lat. cernō), de ipocriți și ipocrizie, de porunca divină de a avea discernământ (distingerea a ceea ce e bine, ceea ce trebuie făcut – de ceea ce trebuie să evităm să facem).
Spun ”e posibil să fi scăpat de criză” – pentru că iată, vecinii noștri maghiari au bani de-un Ferrari. Însă felul în care îl conduc ne-amintește de etimologia cuvântului grecesc: suntem în criză tot timpul, și ar fi bine să învățăm să trăim cu asta.
Vizionare plăcută …
January 6, 2016
In România – în special în orașele mari, profund marcate de arhitectura comunistă (blocurile, cutiile de chibrituri care ne strivesc responsabilitatea si libertatea individuală) – ne plângem uneori (probabil atunci când nu mai avem pentru ce altceva) – de prea mult gri.
Arhitecții ar trebui să se alieze cu psihologii pentru a analiza dacă acest gri are/n-are cumva un efect direct asupra minții și sufletului nostru, în sensul predispunerii lor la ”mohoreală” și/sau ”tristețe cernită” și că de aceea poate am uitat să zâmbim unii altora, am uitat civilitatea și civilizația: vezi Doamne, din pricina aspectului cetății.
Citind rezultatele unei asemenea cercetări, am primi poate indicații să privim partea optimistă a gri-ului (oamenii nu stau sub cerul liber, totuși!) sau am da o Lege care să oblige Primarii să le vopsească în culori mai vii … Stați puțin, asta s-a făcut deja (pentru anumiți vopselari) în sectorul 5 al Capitalei, și oamenii din Rahova de azi nu par mai veseli, dimpotrivă – au avut motive de întristare suplimentară, aflând condițiile în care unii edili s-au îmbogățit pe spinarea refacerii optimismului lor arhitectural.
Ca să concluzionez – și în România, privim gri-ul ca pe-o parte a trecutului nostru de care am vrea să scăpăm, dar nu prea știm cum.
În timpul acesta, în Orientul Apropiat, mai precis în Siria, orașele comuniste și-au ”rezolvat” problema gri-ului, îngropându-o și mai adânc în cenușiu, îndoliindu-o în pământiu. A fost scânteia de inspirație a unui artist turc – Oğuzhan Cin (o selectie a operei aici) – care m-a făcut să înțeleg că în Orientul Mijlociu anormalitatea pe care (și noi) o acceptăm tacit astăzi pune bazele unei generații de monștri, ale căror suflete sunt deformate de perceperea zilnică, prin simțuri – a realităților molozului din jurul lor.
Când vor pleca spre Europa sau aiurea în lumea largă, acești ”oameni suferinzi de boală nevăzută” – semeni ai noștri dar mai gri la suflet decât noi – o vor face, purtând în suflet întrebări fără răspuns și suferință de neimaginat. Rolul artistului turc tocmai a constat în asumarea unor imagini contrastante, care pun în evidență prăpastia între normal și anormal. Noi, dacă avem urechi de auzit – ar trebui să ne întrebăm: ce se va alege de copiii aceștia, când vor fi mari?!
Problema gri-ului, atunci când trecem de la simțuri la lucrurile spirituale – e că nu poate fi rezolvată prin îngropare. Ea rămâne să ne frământe o viață întreagă, pentru că sufletele – nu-i așa? -sunt din alt aluat …
January 3, 2016
Calin Diaconu 