Filosofisme



Saptamana trecuta am fost chinuit de “durere de dinti” – sau cel putin asa spuneam, la inceputul perioadei.

Urmare a intalnirilor cu medicii, odata cu realizarea schimbului de informatii, am inteles ca a fost vorba despre o inflamatie care a apasat asupra nervului mandibular. Dupa ce am aflat locul acestuia, dupa ce i-am admirat robustetea, am ramas impresionat de felul cum trece (frumosul de el !) printr-un canal sapat exact prin falca, pe sub masele, protejat de o structura osoasa densa, sa-i fie lui bine si noua rau: caci lichidul produs de o inflamatie oarecare nu are pe unde se retrage …

Am avut prilejul sa reflectez asupra esentei durerii, si anume aceea ca … nu este transmisibila. Ca fiecare trebuie sa poarte durerea sa, ca nu exista posibilitatea de a imparti cu altul ceea ce ti-e tie dat sa suferi.

Durerea tinde sa ne insigureze, sa ne faca uriciosi – radem mai putin, rabdam mai greu, tresarim mai usor atunci cand in capul nostru nu auzim decat urletul inabusit al dominantei pe care trebuie sa o suportam, neavand incotro.

Exista si o intreaga piata a calmantelor pentru durere, din care eroul local – Algocalminul -, nu mai poate fi procurat decat numai cu reteta … Aceste calmante iti creeaza o stare de ameteala pentru ca probabil se adreseaza sistemului nervos in general si sunt gandite cu “raza larga de actiune”: sa-ti adoarma simturile pe de-a-ntregul, nu numai bucatica pe care ai dori tu sa o adormi …

In final, sa va mai spun ca am delimitat pe pielea mea cele doua trepte mari ale durerii: zona suportabilului, a ceva care pleaca de la sacaiala, trece prin tensiune nervoasa si neliniste dar se opreste inainte de a intra in sfera chinului. La randul ei, zona insuportabilului se poate imparti in flash-uri care trec, dand speranta revenirii la normal … si perioade mai lungi de zvarcolire, cand te intrebi cu ce anume ai gresit – ca tocmai tie sa ti se intample asa ceva?!

Oare suntem condamnati, odata cu trecerea anilor si prin perceperea propriilor noastre dureri, sa invatam cum se numeste – stiintific -, si la ce foloseste … fiecare bucatica din corpul nostru?!

Nervul alveolar inferior … la locul potrivit pentru a da alarma fara gres: nici o durere nu scapa nesemnalizata!!


“Angry Birds” e un joc pentru telefoanele mobile din noua generatie.

Dezvoltat de catre finlandezii de la Rovio Mobile pentru Apple, a ajuns sa fie considerat, in 2010 – unul dintre cele mai de succes jocuri electronice. Au depasit 500 de milioane de downloadari!

NASA i-a ales pentru a comunica implicarea lor in popularizarea stiintei – a fizicii, a matematicii (geometriei in special) in randul tinerilor care au timp … de joaca. Astfel, jocul recapata valentele lui formative, prin joc omul invata si evolueaza (homo ludens). Jocul exista inaintea culturii, ajuta la formarea ei (J. Huizinga).

P.S. – … cum a ajuns Samsung sa fie produsul plasat in spotul de mai jos – e o poveste din alt film :-)!

 

 


Diogenes

Image by Stifts- och landsbiblioteket i Skara via Flickr

– Ce imbatraneste cel mai repede la un om?

– Multumita!

x x x

– Ce e prietenia?

– Un suflet care se afla simultan in doua corpuri!

x x x

– Cum pot deveni propriul meu educator?

– Daca incepi sa critici la tine ceea ce esti obisnuit sa critici la ceilalti!

x x x

Intr-o zi, Diogene ii cere lui Platon trei smochine din gradina sa. Acesta pune sa i se culeaga un castron intreg, pe care i-l trimite …

– Asa dai si raspunsurile, fara sa le numeri, atunci cand esti intrebat de-o anumita chestiune!

x x x

Un sclav a fugit intr-o zi din ograda lui Diogene, la care acesta a declarat, senin:

– Ar fi nelalocul sau sa ne ingrijoram, daca Diogene nu s-ar putea descurca fara acest sclav, dar sclavul s-ar putea descurca fara Diogene!

x x x

Diogene a fost intrebat ce lucru e cel mai important in viata.

– Speranta.

x x x

Diogene spune despre un baiat care seamana teribil tatalui:

– Ce dovada frumoasa pentru purtarea mamei acestuia!

x x x

Diogene vede un tanar care scrie cu greseli:

– Ce casa frumoasa, pacat ca e nelocuita!

x x x

I s-a spus lui Diogene despre cutare si cutare, ca ar fi bogati:

– Nu stiu ce sa va spun, pana nu-mi spuneti cum se comporta acestia fata de banii pe care ziceti ca-i au!

x x x


… in jurul intrebarii “Ce-ar fi fost daca…?” multi asa-zisi pasionati de Istorie au naufragiat in discutii sterile. Pentru ca Trecutul este oricum atat de stufos si plin de date, incat si numai cele intamplate cu adevarat sunt imposibil de cunoscut pe de-a-ntregul intr-o viata de om!

Ce este frumos insa in scrierea istoriei (sociale si individuale) – ca exista totusi, intr-o lume paralela – pe langa faptele reale si acelea imaginare, pe care cercetatorii (sau spectatorii) sunt chemati sa le analizeze (sau sa le vada): s-au intamplat cu adevarat sau nu? Cum ar fi fost lumea azi daca s-ar fi intamplat? Ce e adevar si cat se exagereaza?

Tocmai de aceea, Istoria lui “Ce-ar fi fost daca?” ne face sa zambim – fiind o sursa de umor de neinlocuit :-)!


Antistene: singura cunoastere care merita aprofundata - este etica!

Aparuti dupa Socrate, ca o transpunere in gandire a felului acestuia de a fi, cinicii intra in scena cu Antistene din Atena, continua cu celebrul Diogene din Sinope, apoi Krates din Teba, Bion din Boristene, Teles, Menedemos, Menippos …

Dintre toti, au ramas pana in zilele noastre butoiul lui Diogene – adica refuzul constient al unei case in toata regula, si nenumarate alte interventii ale acestui ganditor pus pe sotii (care umbla cu lumanarea aprinsa in timpul zilei, explicand ca e in cautarea unui om adevarat).

In esenta, ce ne transmite acest curent particular? Ca “virtutea e suficienta pentru a atinge fericirea; pentru a exersa virtutea iti trebuie vointa; virtutea tine de fapte si mai putin de cunoastere … Numai virtutea singura e un bine, iar viciul singur un rau – restul lucrurilor nu au relevanta, fiind indiferente omului intelept. Bunul care ne poate apartine cu adevarat este ceea ce putem stapani: adica spiritul, singurul pe care il putem influenta prin propriile noastre eforturi…” (Antistene, cf Zeller)

Cum adica? Sa nu consideram ca fiind importante averea, cinstea, libertatea, sanatatea, viata – intr-un cuvant placerile acestei lumi? Intr-adevar, ar trebui sa fugim de robia lor!

Dar saracia, rusinea, robia, boala, moartea – sa nu ne intristeze efortul pe care trebuie sa-l intreprindem pentru a scapa de aceste handicapuri? Nu, dimpotriva: singurele care (ne) educa, singurele care au forta de a (ne) duce spre virtute sunt chiar aceste asa-zis “rele” (mai precis, capacitatea noastra de a reactiona in lupta impotriva lor!) …

Luind ca exemplu viata neostenitului Hercule, cinicii practicau in vazul lumii apathia – adica acea forma de existenta in care sinele nu mai depinde de nimic exterior … caci singurul lucru pe care nu-l poti pierde este nevoia insasi!

« Previous PageNext Page »