Filosofisme



Antistene: singura cunoastere care merita aprofundata - este etica!

Aparuti dupa Socrate, ca o transpunere in gandire a felului acestuia de a fi, cinicii intra in scena cu Antistene din Atena, continua cu celebrul Diogene din Sinope, apoi Krates din Teba, Bion din Boristene, Teles, Menedemos, Menippos …

Dintre toti, au ramas pana in zilele noastre butoiul lui Diogene – adica refuzul constient al unei case in toata regula, si nenumarate alte interventii ale acestui ganditor pus pe sotii (care umbla cu lumanarea aprinsa in timpul zilei, explicand ca e in cautarea unui om adevarat).

In esenta, ce ne transmite acest curent particular? Ca “virtutea e suficienta pentru a atinge fericirea; pentru a exersa virtutea iti trebuie vointa; virtutea tine de fapte si mai putin de cunoastere … Numai virtutea singura e un bine, iar viciul singur un rau – restul lucrurilor nu au relevanta, fiind indiferente omului intelept. Bunul care ne poate apartine cu adevarat este ceea ce putem stapani: adica spiritul, singurul pe care il putem influenta prin propriile noastre eforturi…” (Antistene, cf Zeller)

Cum adica? Sa nu consideram ca fiind importante averea, cinstea, libertatea, sanatatea, viata – intr-un cuvant placerile acestei lumi? Intr-adevar, ar trebui sa fugim de robia lor!

Dar saracia, rusinea, robia, boala, moartea – sa nu ne intristeze efortul pe care trebuie sa-l intreprindem pentru a scapa de aceste handicapuri? Nu, dimpotriva: singurele care (ne) educa, singurele care au forta de a (ne) duce spre virtute sunt chiar aceste asa-zis “rele” (mai precis, capacitatea noastra de a reactiona in lupta impotriva lor!) …

Luind ca exemplu viata neostenitului Hercule, cinicii practicau in vazul lumii apathia – adica acea forma de existenta in care sinele nu mai depinde de nimic exterior … caci singurul lucru pe care nu-l poti pierde este nevoia insasi!


Cum adica? Nu poate fi iubirea noastra la fel de mare pentru toti oamenii?

Cum de-i remarcam doar pe unii, carora le acordam atentia si dragostea noastra, intreaga noastra concentrare, timpul nostru, jertfa noastra – dupa puteri?

Ce resort ascuns ne impiedica sa-i iubim pe toti la fel? Sa fie poate o reflectie a egoismului nostru, a individualismului pe care il descoperim in fata oglinzii – atunci cand incercam sa facem fete-fete, pentru a ramane in final cu un singur chip … de obicei, acela pe care reusim sa il purtam mai relaxat!

 


“… vreau sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa invat si pe altii, decat zece mii de cuvinte intr-o limba straina.” (Sf Pavel, 1 COR, XIV, 6-19)

Adica o limba straina ar putea sa ne fie, la un moment dat, pana si propria noastra limba “materna”, daca rostim din buze si din duh, nefolosind filtrul puternic al mintii roditoare…

Mintea – ar insemna puterea de intelegere pe care ajunge sa o aibe fiecare, dupa experienta personala. O lauda a unicitatii noastre, ea trebuie pusa la lucru – caci pe cat de puternica este ca potentialitate, pe atat de puternici ii sunt dusmanii care o distrag de la calea cea rodnica. Tendinta mintii nu este catre munca – ci catre odihna, nu catre creatie – ci catre preluarea (atat de des nerumegata!) a adevarului servit de un altul. Tendinta mintii este catre lenevire, caci prea lesne se da la o parte, evitand efortul transformator al mediului din jur …

O lauda adusa Creatorului care ne-a vrut asemenea, sa folosim mintea in doze mici dar cu frecventa ridicata, sa nu ne temem de efortul constructiei unui rationament, sa avem incredere ca reverberatiile gandirii proprii se transmit celor din jurul nostru, schimband lumea in care traim. Fiecare are posibilitatea sa contribuie, gandind in felul lui – spre folosul Binelui comun!

S-a schimbat (mult) INPUT-ul in ultimii 2000 de ani ...


Diferenta e urmatoarea: atunci cand sunt de crescatorie, te saturi mai repede si lasi in farfurie. Cand sunt salbatici, ai mai cere o portie :-)!

Pestele cel bun ...


Dacă îmi aduc bine aminte, există o întreagă ramură a filosofiei care se ocupă de cunoaştere. Îi spune “gnoseologie” sau “epistemologie”, şi se ocupă cu răspunsul unor întrebări de genul:

  • cum ajung oamenii să cunoască ceea ce ştiu (drumul spre cunoaştere sau căile cunoaşterii);
  • care este rolul gândirii în cunoaştere (cât de adânc pot pătrunde cu puterea minţii şi câtă încredere să am în procesele gândirii mele şi ale altora);
  • cum ajung oamenii să cunoască adevărul (dacă îl pot sau nu cunoaşte, când şi cât de mult să se îndoiască, cum să recunoască minciuna, etc)

S-au scris cărţi întregi şi avem surse bogate de informare despre teoria cunoaşterii.

În practică însă, vom ajunge să cunoaştem mereu lucrurile doar “pe pielea noastră”… Ca în cazul recent cu fractura de maleolă tibială interna-dreaptă: ar trebui să ne frângem pe rând, fiecare oscior, pentru a-i înţelege cu adevărat rolul şi rostul în organism!!!

Cate oase are scheletul osos al omului?

« Previous Page — Next Page »