Insomnii



Dupa ce in batalia din 2004 au “arestat” Dreptatea si Adevarul, pentru ca probabil erau pe primele locuri in preferintele electoratului chestionat in focus-grupuri… pentru ca apoi sa reuseasca imposibilul: sa desparta Dreptatea de Adevar (prin spargerea aliantei DA), … acum a venit, firesc, randul bunului simt sa fie tarat in mocirla bataliei politice. Interesant cum in comunicarea catre masse, politicianul roman face apel la valori cu punctaj mare in focus-grupuri. Asta inseamna ca retetarul doctorului in advertising si drumul spre farmacia solutiilor de marketing si-au dovedit eficienta. Numai ca legea in marketing pune pe primul plan produsul – in cazul de fata calitatea umana a politicianului-candidat… (un produs care insala asteptarile consumatorului are sanse mari sa fie eliminat de competitie).
Bunul simt al ascultarii smerite … sa nu se supere cumva pe certurile noastre marunte si sa emigreze definitiv intr-o buna zi!

Sa ma explic…

Faptul că politicienii se iau după rezultatele focus-grupurilor nu e ceva nou. În esenţă – asta se poate traduce brutal astfel: „să le dăm alegătorilor ceea ce vor să audă”. De ce ar avea nevoie să facă asta? Pentru că, în mod fascinant, dacă oamenii aud ceea ce vor să audă … se liniştesc, capătă un soi de încredere în puterea lor de „corp social”, sau chiar mai mult: se entuziasmează pentru câte o idee, devenind „corp social” în jurul ei. Li se pare că ceea ce au auzit – există deja, li se pare că ceea ce au înţeles – ştiu deja, li se pare că ceea ce vor – merită să aibe deja!

Faptul că politicienii adună grupuri reprezentative şi se „focusează” pe răspunsurile acestora  (sau faptul de a  face la sfârşitul exerciţiului o medie şi a inventa mesaje simple, pe înţelesul celor mulţi) …  nu e în sine un ceva rău.

Abia când începe bătaia pe bunul simţ – şi asta, pentru că nu găseşti uşor un sinonim la bunul simţ iar bunul simţ este primul în sondaje: atunci suntem nevoiţi să tragem un semnal de alarmă de tip anglo-saxon: „Hey guys, you’re (going) a little too far!” Ceea ce în context înseamnă că vă cam depărtaţi de realitate…

Atitudinea politicianului faţă de alegător trebuie să fie de ascultare, însă nu o ascultare de tip „ping-pong ţăcănit” (Na de-aici ce ai vrut să auzi!) ci o ascultare de tipul Părintelui faţă de Copiii Săi. O ascultare din care alegătorul să simtă sudoarea muncii şi a veghei neobosite şi neplictisite, a suferinţei pentru propriile neputinţe şi a părerii de rău faţă de propriile limitări… în acelaşi timp, garanţia că nu se va despărţi niciodată de ei, iar suferinţa va fi comună – la fel şi bucuria unor victorii!

Cuvântul ascultării nu vine însă de la oameni, ci îl primim de la Dumnezeu – şi lucrează selectiv: în cei ce cred cu adevărat. Dacă primul drum al noului Preşedinte va fi la Patriarhie şi nu la Servicii – înseamnă că ne vom fi dorit o schimbare profundă (si nu numai de… consilieri!).


… bai, nene! Ma terorizeaza cu felul in care isi domina invitatii in platou! Ii pune la punct, le da si le ia cuvantul, le masoara timpul, ii opreste in mijlocul unei idei pentru a face loc unui calup de publicitate, dar mai ales… o tine pe-a lui: “ce va fi daca?” sau “cine va ceda primul?”

Nimeni nu spune ca politicienii invitati sau autoinvitati nu au interese – ei  “lucreaza la imaginea lor”, deci nu trebuie protejati in vreun fel. Probabil ca nu o scoti la capat cu blandetea inteleapta a analistului vizionar, cu atat mai putin ajuta in relatia jurnalist-politician o atitudine servila gen “nu-i asa ca…?” sau “va rog, domnule cutare, spuneati ca…”!

In schimb, mi-as dori ca gazda emisiunii sa-l faca pe politician sa spuna adevarul. Nu acela pe care el il stie dinainte, ci acela pe care il stie invitatul…

Mi-a atras atentia o expresie: SUNTEM IN PRECAMPANIE ELECTORALA… si ma gandesc: daca in “precampanie” ne perpelesc astia asa, cam ce “spectacol” ne vor oferi atunci cand batalia va incepe, oficial?

Minune a tehnicii, telecomanda sta pregatita – fara prea multe alternative, caci un meci ca al Unirii Urziceni la Glasgow e cel mult o data pe sezon! Felicitari, Dan Petrescu & Co.!


Autumn_Colours_Throughout_d9ceMai întâi, vom sesiza o diferenţă între „clătinat” şi „legănat” prin filtrul perceperii/înţelegerii diferite a timpului trăit.

Pentru unii, timpul stă pe loc, pentru alţii – timpul o ia razna. Mişcarea singură e aceeaşi şi intelegem ca se trage din pendul… atunci cand, aramiu-tomnatic se aseaza-n ultim vals pe pamantul inca fierbinte.

Se leagănă:

  • codrul verde când simte freamătul haiducului şi doina voinicului;
  • doi pe-un balansoar când nu au nevoie de cuvinte;
  • copilul în leagăn când e înfăşat (legat)…

Dar se clatină:

  • o clădire la cutremur;
  • un om beat în zigzag-ul drumului pierdut;
  • o statuie când stă să fie dărâmată de pe soclu.

Distingem un dramatism şi o nuanţă mai radicală în clătinare, care lasă de-o parte relaxarea şi se concentrează pe acel moment de „ori-ori”, de „atărnat de-un fir de păr”, de „azi o vedem şi nu e”. E momentul recunoaşterii Marelui Adevăr: acela al micimii noastre de „fir de praf” şi „biet nimica”…

Apoi, ne vom întreba care este fermecata legătură între „clătinare” şi „clătire”; dacă nu cumva este nevoie să iscăm furtună (Sturm) şi să băgăm la înghesuială (Drang) aparenta putere nemăsurată a Minţii şi Voinţei noastre pentru a ne limpezi asupra a ceea ce suntem cu adevărat: suntem gândurile, principiile, hotărârile pe care le luăm. Suntem credinţa noastră.

(Şi să nu uităm a mulţumi furtunii pentru latura marinărească a caracterului

nostru!)Huge_Storm_Surge_74d2


93



Sufletul nostru e orb.

Şi, ca un orb, s-a învăţat să simtă, încă din copilărie – întristarea şi plăcerea: primul zâmbet al copilaşului nou-născut, este adresat în somn… cui? Poate unor amintiri netrăite încă, sau poate unor proaspete amintiri, legate de lumina ochilor Mamei, căldura şi parfumul aşternutului cald… amintiri neînţelese şi necomparate, ci trăite (sau retrăite) în memoria sufletului.

La fel, primele supărări „pe mâncare”, atunci când pornim din nimicuri războiul nostru de câteva minute cu Lumea, când nimeni nu ne înţelege, toţi sunt parcă împotriva noastră, fără să putem demonstra acest lucru („las’ că ştiu eu”)… furia ni se topeşte rapid în întristare, în melancolie, pentru ca apoi, uitarea să ne ajute să „trecem peste”, să o luăm de la început.

 Sufletul nostru orb are nevoie de Raţiune.

 Raţiunea îi explică Sufletului ceea ce acesta ştie/simte din propria-i experienţă (o ştie numai intuitiv, căci nu are cuvinte să-şi explice stările cognitive pe care le trăieşte, afară de poeţi!) că nici întristarea şi nici plăcerea nu sunt definitiv bune. Ele sunt trăiri extreme, iar la mijloc – în spaţiul îngust şi strâmt, pe calea celor puţini, prin gămălia de ac în care uneori încape o cămilă, e… pacea sufletului: zâmbetul de mulţumită (şi nu rânjetul de automuţumire).

Sufletul, pe măsură ce avansează în experienţe, ani şi riduri, ar trebui să fie tot mai deschis în ascultare către sfaturile Raţiunii. Însă nu e relevant să devii ascultător de nevoie, atunci cănd nu mai ai încotro! Nu e relevant pentru dialogul Suflet – Raţiune, ca primul să asculte de-al doilea numai după ce… a surzit!

Vom spune că Raţiunea are nevoie de ceva timp, în fiecare din noi, pentru a se maturiza, dar o vom găsi până la urmă acolo – căci este darul cunoaşterii Binelui şi Răului, este darul care ne-a izgonit din Rai, făcându-ne muritori.

 Sufletul nostru orb are nevoie de Raţiune, care stă trează sau picoteşte – din puterea Voinţei. Voinţă, care e misterios mai puternică cu cât e mai smerită! Voinţă pe care o cerem prin rugăciune, pentru a o îndeplini (şi nu pentru a o creşte!), în fiecare zi a vieţii noastre.

 (…gânduri pe marginea unor lecturi niciodata pre tarzii, din Sfântul Antonie cel Mare)


E vorba despre o prescurtare care m-a insotit pe vremea cand pregateam de zor examenul de intrare la Facultatea de Istorie.

Fiind cea de a doua disciplina – dar cu pondere egala in media generala, examenul de “materialism dialectic si istoric” (filosofie marxista) a insemnat un test de vointa in memorarea unor definitii exacte. In paralel – pentru ca nu se putea altfel, ramaneam ceasuri intregi intr-o stare de visare admirativa, un soi de meditatie fara temei solid, o mirare asupra felului in care este construita lumea. Simplitatea si Maretia Lumii le primeam cu fiecare capitol al cartii subtiri dar greu de invatat: de pilda, cat este de firesc, de simplu si natural – ca lucrurile se inlantuie (vezi conexiunea universala) si ce grozave consecinte se nasc din atare lege… 

Sistemul filosofic simplificat ne-a marcat multora felul de a intelege viata si lumea.

De pilda, manualul incepea cu cateva lectii introductive, urmate de un capitol despre istoria filosofiei – care fusese scos din programa pentru examen si implicit nu presupunea efort ci exclusiv distractie/placere de a fi/nu fi de acord cu tezele si principiile, ipotezele si notiunile prezentate pe fuga si atinse numai in treacat…

Prima lectie cu adevarat serioasa era prezentata in capitolul 4 (sau 5, daca nu ma insel?) – era lectia despre Materie, Miscare, Spatiu si Timp … abia spre final, era un capitol dedicat Constiintei: atat celei individuale, dar mai ales celei sociale … iar totul culmina cu un final apoteotic, un discurs despre Umanismul Socialist (in care citatele din Nicolae Ceausescu erau la ele acasa!).

Nu mi-as fi adus aminte de reflexele dobandite in timpul anilor de pregatire, daca in seara aceasta nu mi-ar fi atras atentia un canditat la presedintie cu textul aproximativ urmator: “Tara nu are nevoie, ca peste criza economica si sociala, sa se suprapuna inca una – cea politica!”

Sa analizam constiintele filtrate de criza, in toate planurile lor interdependente, asa cum imi aduc aminte ca le-am invatat la filosofie intr-a 12-a (prin 1984) – EPJMASFR – de frica sa nu uit vreuna si sa fiu … depunctat!

  • Economic. Traim pentru a manca sau mancam pentru a trai? Ce se intampla cu surplusul celor ce au si cum acoperim nevoile celor ce nu au? Simtul proprietatii vs. altruism.
  • Politic. Am dreptul de a ma exprima liber: cat de departe pot merge cu injuratul guvernantilor? Am si alte posibilitati de implicare in viata cetatii? Sunt corect reprezentat?
  • Juridic. Cat de ramasa in urma e Legea fata de Viata? Cat de impusa e Legea Europeana, cat o fortam sa supuna Realitatile romanesti?
  • Moral. Binele si Raul, cu mine la mijloc – avand libertatea si datoria de a alege.
  • Artistic. Frumosul si Uratul – cum pot eu, Om sa infrumusetez perfectiunea Naturii? Cum fac ca filtrul meu sa nu imbicseasca fotografia?
  • Stiintific. Cunoastere temeinica si rodnica a Legilor, in inlantuirea lor: specializare intr-un domeniu ingust pentru a mai adauga ceva la cele descoperite pana la tine.
  • Filosofic. Meditatie si speculatie, intelegere.
  • Religios. Traire si implinire, intelepciune.

Ca ne place sau nu, ca suntem in criza sau nu – trebuie sa cernem raspunsuri pe fiecare palier. Si nu putem separa aceste planuri intre ele – nu putem sa le tinem departe, chipurile nepangarite pe unele fata de celelate, fara a ne amagi noi insine!

« Previous PageNext Page »