Draga Buletinule!
Ne cunoastem de cand, la tortul de la 13 ani, nerabdator sa te am al meu, am suflat in lumanari pentru a ne intalni mai repede. Nu s-a putut, si am inteles ca anumite lucruri nu se pot implini decat “la timpul lor”.
Imi aduc aminte de toate amanuntele legate de intalnirea noastra: de cerere, de programarea la Serviciul de Evidenta a Populatiei (Circa 12 de Militie), de vizita pentru referinte la centrul foto unde o doamna care tinea la imaginea mea, m-a trimis inapoi sa ma imbrac frumos, sa ma aranjez la cravata, ca pana la 24 de ani mai e mult si sa nu-mi displaca sa ma uit mai apoi la propria-mi poza… Si fiindca doamna era si o buna vanzatoare (desi lucra la stat!), m-a convins sa o aduc si pe sora-mea, sa avem o amintire frumoasa de la implinirea importantei “varste a buletinului”.
Nu am priceput exact cum vine treaba cu majoratul, si de ce mai aveam de asteptat inca patru ani pentru … “a face ce vreau”, “pe propria-mi raspundere”! Insa, cu blandete si intelepciune, prieteni mai varstnici mi-au explicat ca tu esti doar o etapa in parcursul vietii, etapa obligatorie pentru cei care vor sa devina stapani pe picioarele lor! Fara buletin – nu poti ajunge major, am tras eu concluzia si ti-am gasit loc in portofel …
Ca am fost printre primii – in 1980 – care au beneficiat de Codul Numeric Personal, iti mai aduci aminte? Dar cand a trebuit, pentru admiterea la facultate, sa te stampilez cu grupa sanguina 0.1? Eheei, cate amintiri ne leaga!
Am umple astora internetul cu toate cate am facut impreuna, asa ca ma grabesc sa “ard etapele” pentru a ajunge la ziua despartirii noastre de azi … (Nu pot insa sa nu amintesc, macar in treacat, de aplicarea, pe locul liber intitulat sugestiv “Foto 2”, a pozei de la 24 de ani. Ce maturizare, ce dialog in timp intre mine si eu, intre acela si acesta, intre trecut si prezentul care se trece in timp ce vorbim …)
Cum au trecut anii … desi te-am schimbat, predandu-te cu inima stransa … stii, mi-a trecut prin cap sa te declar pierdut pentru a te pastra, la implinirea varstei de 34 de ani … apoi te-am mai schimbat o data in 2003, cand cu mutarea in alt cartier … iata-ne acum, in fata unei dileme fundamentale, adevarata gura de mormant in care sunt hotarat sa te depun!
La ce bun, te intreb, toate abtibildurile cu stampile pe care le-am colectionat sarguincios pe spatele tau?! Nu ramai tu mai bine doar cu o singura fata, neincarcat pe verso de semnele constiintei civice de alegator?
Aici, in fata mormantului pe care boicotarzii ti l-au sapat prin neprezentarea lor programatica la votul de impacare al referendumului, sunt decis sa imi iau ramas bun de la tine, draga Buletinule!
Sa te odihnesti de-acuma in pacea dinainte de ’89, in care mersul la vot nu insemna o alegere intre optiuni diferite, ci un simplu gest de “stampilare pentru reprezentare”, un simplu acord care nu influenta cu nimic decizia alegerii, un OK de forma, dat fluierand pe niste nume lipsite de continut, care trebuiau incarcate cu o calitate superioara, de Reprezentant al Poporului in Marea Adunare Nationala.
Te las sa te odihnesti, dupa cate batalii ai tot pierdut, si sunt convins ca alaturi de mine, gestul de ingropare al fetei active politic, il vor face multi alti alegatori romani. Vom vedea in viitorul apropiat, cand cei care s-au rugat de boicot vor avea probabil parte de el!
Pana la introducerea votului obligatoriu, ne luam deci ramas bun drag prieten … si te ingrop iata, aici, in casuta cu amintiri la vedere a jurnalului meu online … S.P.T.L. ! 🙂
Buletin de votant ajuns la capatul rabdarii …
Calin Diaconu 