Umblam navigand … prin internet, pentru a identifica revolutionari in ale comunicarii… muzicale….
Nepricepandu-ma mai mult, am cautat “Uriah Heep”, apoi am dat de “Pink Floyd” … si, nu m-am oprit decat asupra lui “Syd Barrett”…
E o relatare a drumului actual al cautarilor mele (de internaut): sunt condamnat sa umblu (sa navighez) pe potecile pe care alti sute de mii (sau milioane) le-au umblat, inaintea mea: drumul celor multi, este drumul cel bun. Cautarea mea e organizata, sistematizata, de umbletul si potecile celor multi dinaintea mea. Asa e bine, pentru ca asa a fost mereu. Dixit Google!
Internetul nu face altceva decat sa copieze pasii altor mijloace de comunicare de succes dinaintea lui: se pliaza pe receptor.
Doar ca o face… mai repede!
Hai sa va vad asculatand (si comentand) cum un Chel (Spanul 🙂 !) se ia in piept cu niste Feti-Frumosi ai anilor ’60!
Au fost momente cand am putut fi sinceri cu noi insine…
Ipocritii sunt cei care una gandesc si alta spun (sau una fac si alta declara). De unde aceasta inclinare spre viata dubla? Cu ce masura putem defini raul pe care acest viciu il imprastie in lume? Se schimba doar omul ipocrit dupa cum ii dicteaza interesul sau lumea in ansamblul ei devine mai rea prin lipsa de incredere generata de minciuna? Care e legatura dintre ipocrizie si criza – poate criza de identitate? Exista leac pentru ipocrizie? Se poate trai in afara sinelui adevarat? Cum sa ne purtam fata de ipocriti? Ce sa ne facem cu-atatia maestrii ai mondenitatii? …
Ma gandeam zilele trecute la securistii de ieri si la cei de azi: daca au ceva in comun sau le pot gasi firul rosu care sa-i lege, privindu-i din perspectivele istorice diferite ale dictaturii si democratiei. Cei de ieri, spuneau ca-si apara tara si in fond, trageau cu urechea la popor pentru stapanul care isi imagina ca ne poate controla gandurile. Cei de astazi spun ca sunt profesionisti, dar se ocupa prea mult cu gainarii politice. Si unii, si ceilalti nu au iesit din stadiul de sluga – iar asta, pentru ca au ales ca stapan banul – vorba lui Bob Dylan in albumul “Slow Train Coming” …
Ipocrizia nu ar fi atat de rea, daca nu i-ar pune in contradictie pe oameni cu sinea lor. Pana intr-atata, incat acestia ajung sa uite cine sunt cu adevarat. Lumea deformata de ipocrizie este o lume lipsita de simtul realitatii, de bunul-simt. Ea devine o lume agresiva pentru cei care se incapataneaza sa traiasca in regimul monoton al adevarului, refuzand sa accepte duplicitatea identitara.
Intelegem fuga firilor sensibile, care se retrag din agresiva lume a mondenilor, care refuza discotecile si telenovelele, sau prima banca din biserica … le intelegem si nostalgia imaginarii unei lumi candva perfecte, cum ar fi Atlantida cea ascunsa in adancurile oceanului. Pentru ca acesti sensibili ramasi (sau ajunsi) la sinceritate si bun-simt stiu ca sub apa … nici râgâiala si nici pârtzurile nu pot trece neobservate!
Iesirea din criza are ca etapa obligatorie mantuirea de fatarnicie. Trebuie sa ne intoarcem fata spre Atlandida, sa lepadam sensibilitatea care ne duce la izolare, si sa amendam pe cei care polueaza cu minciunile lor viata noastra cea de toate zilele.
Spuneam zilele trecute ca abuzul de imaginatie poate face rau – atat noua, cat si celor din jur.
Sa nuantam.
Atunci cand stam cu o foaie alba in fata, o imaginatie inspirata e singura care ne poate ajuta sa ne exprimam sinea. Asta, daca vrem sa fim “auctori” si nu “compilatori” ori “copisti” – dupa cum stim ca se numeau calugarii scriitori, unici responsabili cu intretinerea facliei culturii inainte de inventarea tiparului.
Inspiratia imaginatiei de catre Cel Bun trebuie implorata zilnic prin rugaciune si meditatie. Pentru ca e atat de usor sa te lasi inspirat – de dragul umplerii foii albe, si de ganduri necurate. Suntem, din acest punct de vedere, intr-un fragil balans, expusi prin natura meseriei pe care am ales-o, unui statut de culegator de fulgere: bune-rele, ideile pe care le generam intr-una trebuie culese.
Ramane discutia deschisa – privind autocenzura … ca poate fi salvarea fiecarui artist de a lansa oficial numai acele opere care sunt reprezentative; sau a promotorilor de a promova exclusiv adevaratele valori si, nu in ultimul rand, a noastra, a publicului , de a inchide ochii si a trece mai departe atunci cand ceva nu ne place (puterea/dictatura telecomenzii) …
Uneori facem multe incercari iar alteori putem ajunge la Adevar si Frumos in mod direct. Inspiratia imaginatiei noastre e adevaratul cantar al pasilor pe care ii facem in viata, iar caderile ne sunt date pentru a ne ridica din nou … in genunchi!
Hampelmann … un fel de Clovn care se da da de ceasul mortii, la noi – Hopa-Mitica!
Nu stiu cum lupta alti parinti pentru a declansa copiilor placerea lecturii intr-o lume dominata de internet, televizor, jocuri pe calculator si telefoane inteligente.
Noi ne-am apucat prin a face ordine in biblioteca si in vechile scrieri.
Va spuneam ca am gasit un jurnal din 1978 🙂 … iar acum, ce rasplata mai mare decat sa constati ca scrisul ramane in familie. Prin fise de lectura, completate intr-o intrecere cu fratele mai mare …
Un cadou frumos si o incurajare pentru Parinti: pentru a-i face sa citeasca, sa-i punem sa scrie 🙂 … poate fi asta o solutie?
Fisa de lectura Daria Diaconu, 8 ani, Liceul German din Bucuresti
Calin Diaconu 