Preaplinul scurtei epoci de boom 2004-2008 frematand inca in amintirea multora si fara un orizont luminos pentru anii ce stau sa inceapa (criza americana de la finalul lui 2008 abia anul acesta si-a mutat centrul in Europa), apare tot mai bine conturata tagma nemultumitilor:

  • fie sunt din aceia care considera ca au pierdut ceva;
  • fie sunt din aceia care considera ca nu castiga suficient;
  • fie sunt din aceia care se considera tradati;
  • fie sunt din aceia care se considera uitati …

… ce ii uneste pe toti nemultumitii intr-o tagma a carei voce incepe sa se faca tot mai auzita in ultima vreme?

Noi credem ca lipsa exercitiului rabdarii!

Despre rabdare am avut prilejul sa meditez anul trecut vreme de trei luni, si nu singur – ci la umbra mangaietoare a primului teolog al crestinismului – Sfantul Pavel.

Recomand cu caldura spre meditatie acelora care se grabesc sa lase frau liber nemultumirii sa le copleseasca pacea si echilibrul launtric, spre lectura: Romani (5) si Evrei (12).

In Scrisoarea catre Romani – capitolul 5 – ni se explica felul in care apare si lucreaza in om virtutea rabdarii, spre dobandirea uneia dintre cele trei virtuti capitale – cea a sperantei: “… suferinta aduce rabdare, si rabdarea incercare, si incercarea nadejde“.

In Scrisoarea catre Evrei – capitolul 12 – ni se atrage atentia ca virtutea rabdarii nu poate lipsi intr-un proces al inteleptirii, dar mai ales asupra tentatiei abandonului (la inceput, rabdarea oricarei mustrari e un exercitiu cu gust amar): “rabdati spre inteleptire” si “orice mustrare la inceput nu pare ca e de bucurie, ci de intristare, dar mai pe urma da celor incercati cu ea roada pasnica a dreptatii“.

Vremea nemultumitilor – vremea nerabdatorilor!


[Iosua, cap.1] … Iosua, succesorul lui Moise – trece Iordanul si ocupa teritoriul pana la Marea cea Mare. Ii spune Domnul: “Fii tare si curajos!

Curajul si taria merg mana in mana: taria de caracter, credinta in victorie, rezistenta de a sta drept cand restul se clatina, de a zvacni inainte atunci cand toti ar da inapoi. Ne place sa vedem asta in filme, dar atunci cand ni se cer aceste calitati in viata de zi cu zi …?

Curajul ramane in limitele bunului-simt, fara a se lasa viciat nici de lipsa (frica) si nici de prea-plin (temeritate) – doar daca omul intelege sa se curete pe sine de frica si spaima. Frica de durere, frica de necunoscut sau spaima de esec, de inchipuirile relelor ce s-ar putea intampla.

Puterea curajului, taria de caracter si implicit renuntarea la tot felul de frici si spaime – iata porunci dumnezeesti care nu au grad deplin de universalitate, dar pe care ne place sa le vedem stralucind la ceilalti de langa noi. Cum facem sa le cultivam (in) noi insine?


A mai ramas ceva statornic in istorie?

Mediul si Rasa – iata cei doi factori “statornici”pe care Xenopol ii numeste limpede in cartea sa de filosofie a istoriei, aparuta mai intai la Paris (in 1899) si un an mai tarziu, la Iasi.

Azi ni se pare atat de desueta impartirea in patru tipuri de rase – anume: primitive (salbaticii), inferioare (negrii), mijlocie (galbenii) si superioara (albii); mai ales pentru ca dupa cel de-al doilea Razboi Mondial a trebuit sa rescriem mentalitatile privitoare la diferente rasiale si sa ne fortam mintile in a gandi egalitarist. Marea victorie a alegerii unui Presedinte de culoare in fruntea celei mai avansate tari de pe Planeta este in acest sens incununarea unui lung sir de victorii partiale!

Intrebarea de astazi se refera la amestecul raselor in contextul deschiderii granitelor, atat online cat si off-line :-), si in ce masura ar mai constitui astazi rasa un element “statornic”, pe care sa-ti poti construi cat de cat o predictie …

Macar in ceea ce priveste Muntii, Raurile si Marea – ele au ramas in continuare, macar off-line :-), acolo unde le-a lasat Xenopol!

Ar mai fi de intrebat: la ce bun predictia, la ce bun sa stim cum ar urma sa reactioneze o anumita rasa la anumiti stimuli – acum, cand psihologia si mai ales comunicarea au ajuns sa formeze (era sa zic formateze) noua generatie prin media universala a internetului?

Apropo, mai poate fi vorba de “statornicie” in istoria zilelor noastre?

Si pentru ca rasa si neamul sunt totusi apropiate unul de celalalt, va invit sa studiati efectele deschiderii granitelor romanesti – pe graficul de mai jos. Observati cu atentie golul pe care il inregistreaza categoria de 40-50 de ani: dintre acestia au plecat probabil cei mai multi “afara”. Tabelul nu spune nimic despre structura actuala a neamului romanesc, despre ce-a mai ramas din fibra noastra autentica …

Ne trecem val dupa val, generatie dupa generatie. Cine ramane sa faca de permanenta? Muntii si Marea!


Avem sansa in viata sa cunoastem oameni deosebiti, cu preocupari si pregatire artistica, care vad lumea si lucrurile din jurul nostru din unghiuri diferite, ceea ce ne surprinde placut. Spunem “Ce frumos!” si trecem mai departe.

Cat de mult conteaza picaturile de frumos in chimia interna a fiecaruia – probabil tine de dispozitie si disponibilitate, dar si de antrenamentul la care suntem hotarati sa ne supunem sau nu privirea.

Incepand de astazi, in fiecare saptamana, vom publica o poza din partea distinsului nostru colaborator – Domnul Stefan Dragomirescu, Senior Art Director la Agentia de publicitate Springer & Jacoby Romania, fotograf amator in timpul sau liber … (lucreaza cu un aparat Canon EOS 60D)

Daca va place ceea ce va prezentam, ne incurajati prin sistemul de votare al stelutelor (de la nota 1 minim la 5 maxim).

Multumim pentru interesul acordat artei fotografice!

Pentru astazi.

Am selectat doua ipostaze: mai intai, o vie olteneasca, neculeasa inca, unde strugurii au avut soarta de a strange in boabele lor toata arsita si soarele verii. Ii privim si ne gandim la continutul lor de zahar, insa nu mai putin la soarta lor: vor mai fi culesi de stapanul viei?!

"stefan dragomirescu"

Uneori toamna bogata, lasa urme incapatanate

Apoi, pentru ca tot am adus vorba de caldura, uite cat de spectaculos arata valvataia unor bete de chibrit:

Betele de chibrit - lumanari rapide pentru oameni grabiti ...

Stefan Dragomirescu & Calin Diaconu

 

 


“Nimic nu e mai periculos pentru constiinta unui popor, decat privelistea coruptiei, a nulitatii recompensate, decat ridicarea in sus a demeritului.” (Mihai Eminescu, Opera Politica II, 461″)

Pe de alta parte, sa constati ca votul celui care contribuie la bugetul statului cu bani grei din impozit este egal in greutate si in absoluta paritate cu al omului sarac, – acela care primeste (sau nu) ajutor de la cei pe care-i voteaza, care depinde de promisiunile politicienilor si nu are o alta alternativa decat a crede in ele – ne duce cu gandul ca poporul e condamnat sa primeasca acei conducatori pe masura stadiului evolutiv in care se gaseste la un moment dat.

In functie de banii pe care ii platesti la buget, sa ai dreptul la o reprezentare mai mare sau mai mica … aceasta s-ar cere pus in discutie, spun unii! Aceasta ne-ar rezolva problemele! Hai la votul censitar!

Insa nu cred ca din cauza sistemului de vot se amara Eminescu, deoarece pe vremea lui, votul era (desigur), censitar!

Se supara in principal de felul in care se repartizau functiile in stat, de regimul clientelar, de nulitatile care ajungeau sa comande despotic din scaunul puterii – pentru ca se adaptau cu supunere politicii de partid pentru a primi sansa de a fi “caracuda” (vorba lui Caragiale)!

Prea multe pare ca nu s-au schimbat, din moment ce nu gasim oameni mai pregatiti pentru vremurile grele care ne stau in fata! Si nu cred ca votul censitar ne-ar salva de recompensarea nulitatilor, adica de ridicarea pe functii a lipitorilor de afise electorale … dar macar ar starni o dezbatere reala despre cine pe cine reprezinta in tara asta!

Votul meu, in ce urna te-am pierdut?!