Am început să mă întreb dacă nu cumva greşesc ascultând de … “prima reacţie”? Nu cumva s-au anchilozat reflexele de gândire, nu cumva mă adaptez mai lent şi pricep mai greu anumite lucruri care se întâmplă în lume; ba mai grav decât atât: am unele idei preconcepute (sau fixe) despre cum stau lucrurile în jurul meu ?!
Iată de pildă pe-un tânăr care avea deja 20 de ani în 2007 (!), care se apără de acuza de nepotism prin relaţia directă pe care o are … cu tatăl său! Care vorbeşte pe timpul senatorului Lauzen în ditai Senatul statului Illinois
despre ce va face el în România când va ajunge la putere … şi despre a cărui activitate politică Băsescu comentează laconic: “Eu nu sunt în măsură să mă pronunţ, întrucât şi fiica mea e în politică!”… IATĂ-L că va candida în Colegiul 1 al Capitalei pentru o poziţie în Camera Deputaţilor! Ce e rău în asta, la urma urmei? De ce mă simt ameninţat de o dinastie Prigoană, doar pentru faptul că un fiu moşteneşte calităţile de luptător ale tatălui său? Să fi ajuns atât de jos cu încrederea în sistemul de vot din România? În discernământul concetăţenilor mei?! De ce n-aş spune simplu: “Vino, iubitule, şi condu-ne tu – cum ai văzut că se face la americani! … Uite: ia de-aici şansa egală şi reprezintă-ne interesele!”
Sau iată un comentariu la fel de rigid în legătură cu îmbulzeala (coada) de la AVATAR: “Am analizat foarte atent CE V-A PLĂCUT la filmele ultimilor ani. V-a plăcut conectarea din Matrix şi trecerea din lumea asta în cealaltă? V-a plăcut mitraliera din ultimul Terminator? 
Sunteţi preocupaţi de problematica eco? Doriţi să revedeţi scena asaltului din Ultimul Samurai? … Ei bine, PENTRU VOI, am amestecat toate aceste ingrediente şi a rezultat producţia anului 2009 : AVATAR!”
Aş încheia aici, banal şi abrupt: câtă vreme va fi coadă la AVATAR-ul Mall-urilor din România, Honorius are dreptatea lui americană să fie ales. Căci în lumea din care vine Honorius, adevărul este de partea cifrelor – fie ele voturi, fie vizionări! Iar dacă Honorius a uitat cumva de lumea din care a plecat, cu atât mai mult se va bucura să o redescopere pe parcurs – care e problema…, moşule?!
