… să nu uităm să fim mai buni înseamnă să ne amintim de copilărie. Imagini în premieră din sala de desen (Zeichensaal-ul de la etajul trei!)


M-am prins şi eu, în sfârşit!

MEDIA ne ia candid la mişto – mi-a devenit clar ca lumina zilei abia acum, după o noapte de reflecţie, ajutat de o replică a unui reporter “de teren” de pe lângă B.E.C., acolo unde toţi ochii sunt aţintiţi în zilele acestea.

Ştirea făcea referire la dificultatea operaţiunii de renumărare a voturilor nule. Cei 17 magnifici numărători de greşeli trebuie să “dea gata” până luni – nu mai târziu de ora 15,00 (!) – cele 138.464 (unasutatreizecişioptmiipatrusuteşasezecişipatru) de voturi nule. Pentru asta, e clar deja – NU LE VA AJUNGE TIMPUL! Deci – măsurile au fost imediate, reporterul relatand ceva de genul:

“AM VĂZUT PLATOURI CU MÂNCARE ŞI AVEM INFORMAŢII CĂ S-AU ADUS ŞI PATURI PLIANTE ÎN INCINTA B.E.C.! PROBABIL CĂ CEI 17 SE VOR ODIHNI PE RAND, …”

Apoi, din nou calcule şi estimări dacă le va ajunge sau nu timpul acestor bravi salvatori ai democraţiei – căutători de petite în munţi de gunoaie…

Inutile nule voturi, ne-aduceţi aminte de gâştele care au salvat cândva Roma!

gasculite


Discursul liniştit şi echilibrat al preşedintelui în exerciţiu în care spunea „demersul PSD de contestare a alegerilor este unul firesc pentru democraţie!” – m-a pus serios pe gânduri.

Ce face Băsescu? Îi iartă pe toţi? Mamă, să vezi ce pace şi armonie se va instala de-acum în România!

Singur, un zâmbet bine ascuns mi-a atras atenţia. Nu am pretenţia că l-am fi văzut cu toţii – poate mi s-a părut. Dar acest articol este răspunsul la acel zâmbet închipuit…

Simbolul binecunoscut al înţelepciunii chineze – îl interpretăm ca pe o armonizare a două principii contrare, numiţi-le cum vreţi: feminin-masculin; alb-negru; bine-rău… Ele se completează topindu-se unul în celălalt şi preluînd câte o cantitate mică (punctuleţul celuilalt) – rezultând în cele din urmă o sferă perfectă!

În limba română a votului recent, dar mai ales a interpretărilor şi poziţiilor ireconciliabile la care asistăm (cel puţin deocamdată) noi definim echilibrul nostru ca pe un „jumi-juma”; „nici aşa, nici altminteri!”…

Libertatea de vot a compatrioţilor noştri s-a degradat în expresia: „Aşa am avut noi chef să iasă, de data asta!” – de fapt, mă duc cu gândul la un mişto colosal făcut de alegătorul român doar-doar vom pricepe că (şi) în politică totul trebuie să plece de la moralitate!


… şi a trecut 6 Decembrie: România invocată, evocată, provocată şi uşor saturată (să nu zic îngreţoşată) – a votat: avem un nou Preşedinte, pentru următorii 5 (cinci!) ani…

Pasionali, ne-am împărţit perfect egal în două tabere “anti”: anti-comunism şi anti-dictatură. Deoarece comuniştii sunt ceva mai credibili, iar ceilalţi oameni ai muncii ceva mai discreţi, a învins – ce-i drept, cu jumătate de gură, tabăra micuţului dictator.

În locul modestiei care ar trebui să respire de acum înainte pe culoarele Cotroceniului (motivată în special de puţinul victoriei) … este foarte probabil să reînceapă glumele hăhăite şi aerele de doctor în ale politicii: “Ia zi tu fruuumooos: VIRGULA 33… la sută, he, he, he!”… Poanta se va auzi până departe în sistemul sanitar românesc (poate ar merita un articol: Cu Naţiunea, la spital!).

La care noi, pacienţii, ne vom aminti (unii cu drag, alţii cu ajutorul hapurilor de memorie) de mesajul electoral  absurd-câştigător: “De ce le e frică, nu scapă!”…

… şi n-am scăpat!

P.S. Apropo de diaspora regulatoare de conturi electorale: se spune în istoria imaginarului că lucrurile se văd altfel din afară. Măcar vom şti să organizăm repejor un guvern în exil?!


La Zurich – există un KUNSTHAUS.

Acolo am văzut în urmă cu ceva vreme un tablou al lui Pieter BRUEGEL cel Tânăr (1564-1638) – intitulat “Drumul Calvarului”. Un tablou din acela mare, cu personaje mici şi multe – îmbrăcate de epocă (ev mediu) dar reprezentând o secvenţă biblică (antică).

Nu am putut lua un cadru general, însă pe furiş, cu telefonul (!) – am reuşit să iau cu mine două detalii, prezentate mai jos.

În primul îl avem pe Iisus, în toată singurătatea lui, întărită de faptul că toţi sunt cu feţele “întoarse” de la EL …. Domnul e în mijlocul agitaţiei dar singura care îl caută pentru o mângâiere, o atingere este Sfânta Veronica cu ştergarul ei. (Mai e şi un copilaş – despre care nu ştim sigur dacă aleargă înspre Mântuitor – sau doar ce a aruncat cu o piatră...)

Al doilea cadru e ceva mai sus pe drum, cu cei doi tâlhari. Nu numai că aceştia beneficiază de mijloc de locomoţie confortabil – o căruţă trasă de-un cal – însă au, fiecare, câte un preot personal alături! Dintre cei doi, unul stă cu spatele la noi dar pare să asculte la preot; însă cel de-al doilea nici nu vrea să audă de greşelile săvârşite.

Care din cei doi credeţi că s-a îndreptat pe Cruce?