In loc de a folosi sintagma “Punct si de la capat” … ai nostri conducatori se grabesc spre punctul final. Puntile comunicarii se rup in asemenea masura in timpul alegerilor incat orice carpeala postelectorala pare de-a dreptul imposibila. Sau falsa, cum vreti.

E adevarat ca fiecare epoca a avut parte de calamitatile ei: dinozaurii – meteoritul; olarii de la Cucuteni – popoarele indo-europene; dacii – romanizarea; calul/putere -forta aburului; vechiul regim – revolutia; … adunarile nationale – dezbaterile televizate …; (si mai nou: internetul, care le preia pe toate asupra sa – numai de nu ne-am incurca in cabluri!)

Marile transformari merg o vreme mana in mana cu debandada, dezordinea, haosul…  Dupa care incep lamentarile firesti legate de vremurile trecute, ca ce bine (le) era stramosilor, cum tineau ei la traditie, etc. Si apoi, din aceste lamentari/capete sparte si cu spatele la zid fiind – lumea nu mai are incotro, decat spre inainte. Poate asta se intampla si acum: suntem adusi incet, incet, cu spatele la zid – pentru a intra asa cum trebuie in noua epoca, europeana!

Unora, descaltatul acesta la usa Casei Europei li se va parea cu siguranta un obicei nou pe care nu vor dori sa il invete. Altii vor intelege imediat: e sansa/obligatia tinerilor de a rezolva ecuatia schimbarii pana la capat. E in legea firii lucrurilor sa desavarseasca ei revolutia.

Schimbarea reala nu se va produce reducand de la (peste) 400 la (fix) 300 numarul parlamentarilor. Ci atunci cand vom avea doua partide in Parlament, fiecare reprezentand Vechiul si Noul, alternand temporar la Putere in functie de  performantele fiecaruia.

Concluzii:

 

  • Dupa cum pe strada nu ne plac acei soferi care-si conduc masinile cu claxonul;
  • Dupa cum la fotbal nu ne plac arbitrii care-si inghit fluierul si fragmenteaza jocul de nu mai intelegem nimic din ce ar fi trebuit sa fie un spectacol;
  • Tot astfel, atunci cand totul  graviteaza in jurul politicii (si asta se intampla mai ales cand ea nu functioneaza, cand lipseste dialogul, cand se rup puntile), societatea ar trebui sa se revolte … prin votul schimbarii!
Si uite-asa, corul dinozaurilor afoni, pe de-asupra lipsiti de dirijor – atrage catre sine meteoritul schimbarii!

 

 


Dupa ce in batalia din 2004 au “arestat” Dreptatea si Adevarul, pentru ca probabil erau pe primele locuri in preferintele electoratului chestionat in focus-grupuri… pentru ca apoi sa reuseasca imposibilul: sa desparta Dreptatea de Adevar (prin spargerea aliantei DA), … acum a venit, firesc, randul bunului simt sa fie tarat in mocirla bataliei politice. Interesant cum in comunicarea catre masse, politicianul roman face apel la valori cu punctaj mare in focus-grupuri. Asta inseamna ca retetarul doctorului in advertising si drumul spre farmacia solutiilor de marketing si-au dovedit eficienta. Numai ca legea in marketing pune pe primul plan produsul – in cazul de fata calitatea umana a politicianului-candidat… (un produs care insala asteptarile consumatorului are sanse mari sa fie eliminat de competitie).
Bunul simt al ascultarii smerite … sa nu se supere cumva pe certurile noastre marunte si sa emigreze definitiv intr-o buna zi!

Sa ma explic…

Faptul că politicienii se iau după rezultatele focus-grupurilor nu e ceva nou. În esenţă – asta se poate traduce brutal astfel: „să le dăm alegătorilor ceea ce vor să audă”. De ce ar avea nevoie să facă asta? Pentru că, în mod fascinant, dacă oamenii aud ceea ce vor să audă … se liniştesc, capătă un soi de încredere în puterea lor de „corp social”, sau chiar mai mult: se entuziasmează pentru câte o idee, devenind „corp social” în jurul ei. Li se pare că ceea ce au auzit – există deja, li se pare că ceea ce au înţeles – ştiu deja, li se pare că ceea ce vor – merită să aibe deja!

Faptul că politicienii adună grupuri reprezentative şi se „focusează” pe răspunsurile acestora  (sau faptul de a  face la sfârşitul exerciţiului o medie şi a inventa mesaje simple, pe înţelesul celor mulţi) …  nu e în sine un ceva rău.

Abia când începe bătaia pe bunul simţ – şi asta, pentru că nu găseşti uşor un sinonim la bunul simţ iar bunul simţ este primul în sondaje: atunci suntem nevoiţi să tragem un semnal de alarmă de tip anglo-saxon: „Hey guys, you’re (going) a little too far!” Ceea ce în context înseamnă că vă cam depărtaţi de realitate…

Atitudinea politicianului faţă de alegător trebuie să fie de ascultare, însă nu o ascultare de tip „ping-pong ţăcănit” (Na de-aici ce ai vrut să auzi!) ci o ascultare de tipul Părintelui faţă de Copiii Săi. O ascultare din care alegătorul să simtă sudoarea muncii şi a veghei neobosite şi neplictisite, a suferinţei pentru propriile neputinţe şi a părerii de rău faţă de propriile limitări… în acelaşi timp, garanţia că nu se va despărţi niciodată de ei, iar suferinţa va fi comună – la fel şi bucuria unor victorii!

Cuvântul ascultării nu vine însă de la oameni, ci îl primim de la Dumnezeu – şi lucrează selectiv: în cei ce cred cu adevărat. Dacă primul drum al noului Preşedinte va fi la Patriarhie şi nu la Servicii – înseamnă că ne vom fi dorit o schimbare profundă (si nu numai de… consilieri!).


Oamenii simpli au de multe ori probleme complicate. Asa si in povestea relatata mai jos de un prieten, seara trecuta – in timp ce, aparent inexplicabil, un om politic de anvergura lui Basescu parea sa nu vada adevarurile simple din jurul lui…

Cica ar fi fost odata, de mult, prin anii ’80 – un tanar absolvent de Liceu care se angajase in cadrul unei intreprinderi de comert exterior, fiindca stia mai multe limbi straine si pentru ca “asa era normal”: nu se cuvenea sa umbli hai-hui, fara nici o problema pe cap, numai cu gandul la fete si muzica, la filme si lecturi particulare neobligatorii, cu un program de viata construit dupa propriul chef – sculat dimineata, alergat in parcul de langa casa, dus, mic dejun, si apoi … leneveala de tot soiul…

In fine, ajuns in randul oamenilor cu totul speciali – lucratori in comertul exterior, tanarul absolvent de liceu a fost pus sa faca practica in mai multe departamente ale marii intreprinderi, pana intr-o zi, cand nimeri la Departamentul Administrativ. Motivul pentru care el insusi ceruse mutarea  in acest Departament important dar … marginal, ar fi fost obtinerea unei angajari permanente – cu carte de munca si implicit pregatirea  pentru a deveni membru de partid… Cu carte de munca si acceptat in randurile Partidului Comunist Roman, tanarul absolvent isi imagina ca portile unui viitor stralucit i se vor deschide…

Dialogul de mai jos mi-a fost relatat intocmai de catre acest tanar, care astazi este om la casa lui, tata a doi copii si parca de-o viata in economia de piata pe care o vedem inflorind in jurul nostru, la tot pasul… In functie de conducere, e un bun exemplu pentru noi toti – ca munca cea mai de jos este extrem de utila, si nimic nu s-ar face fara oamenii marunti, care fac lucruri marunte, acel “cineva care face lucrurile sa mearga” – vorba unui slogan comercial des difuzat in timpul din urma…

Partenerul de dialog al tanarului nostru este Nenea Hustiu, un om tanar la suflet – al carui par alb si glas domol tradeaza o varsta inaintata (de aici si o oarecare preocupare fata de pensie si chestiuni filosofic-existentiale). Decorul este un depozit ticsit, plin pana la refuz de cutii de carton si saci de plastic, in care se afla tot felul de pulovere, tesaturi, perdele, corturi, fire textile, bumbac,…

Tanarul : Mi-a zis Tanti Norica sa vin sa va ajut, ca aveti de trimis niste pachete tocmai pana in America! Mi-a dat si lista asta, a zis ca stiti dumneavoastra…

Nenea Hustiu: Mda “Tanti Norica” – da’ ea stie ca-i spui astfel? Ce, e asa de batrana – sau te pomenesti ca ati fi rude?! Ei, hai, nu te supara – am zis si eu, n-am dat cu parul: uite, nu mai are voie omul sa aibe o parere, sa mai spuna o vorba ca deja e interpretat … ce ziceai? Ehei, s-o fi cunoscut tu pe Tanti-ta Norica in tineretile ei, ce mandrete de fata, acu’ dupa doi copii… daca n-o avea si nepoti… ce ziceai?

Tanarul (repeta) : … niste mostre, in America!

NH: … Da, da, da, America… mda, in SUA! … sau USA, ca asa mi-au zis sa trec pe avizul de expeditie desteptii  aia… Inseamna ca au sunat-o si pe ea, cum e normal: eu nu fac nimic pana nu-mi spune Doamna Norica! Ea e sefa mea, ma … intelegi? … Oare cum o fi corect pana la urma, SUA sau USA? Tu ce zici?

T.(dupa un moment de reflectie): Pai, Nene, depinde de limba in care vrei sa le scrii!

N.H.: … adica cum sa vreau sa le scriu? Pai e clar: le scriem sa inteleaga aia de la DHL – eu le dau pe semnatura si gata – de acolo mai incolo, ii priveste pe ei! Noi ne spalam pe maini pustiule, intelegi? Imi dai voie sa-ti spun “pustiule” – nu de alta da am un baiat care e deja la casa lui, sunt Bunic daca vrei sa stii!

T: sa va traiasca! Ma bucur sa aud! Ne spun aia de la DHL ce sa trecem pe hartii, atunci cand vin sa ia marfa… Sau mergem noi sa le-o dam lor?

NH: La banii pe care ii platim?! Adica, nu stiu cat platim, n-am eu de unde sa stiu treaba asta, da’ iti dai seama ca e scump, nu?… de aici pana in America intr-o zi – hai, poate doua… Maxim doua! Iti dai seama, peste ditai Oceanu’… Hai, da lista aia incoace, ca acu’ trece ziua! (Pleaca amandoi printre rafturile depozitului, se intorc dupa o vreme la “bancul de lucru” – de fapt o masa mai mare, cu bratele pline de pulovere de diferite marimi, modele si culori)

NH (ia un cutit cu varf si incepe sa intepe puloverele, unul cate unul… oftand, devenind brusc serios si trist – ba chiar usor incruntat): Eeei, ce pacat, dom’le! Ce pacat!

T: Pacat ce – ca trebuie sa le stricati? De ce o faceti?

NH: Asa e Legea, mostre fara valoare – si ca sa fie fara valoare, trebuie sa aibe “defect vizibil”… Da’ eu totusi, vezi – fac gaurile astea cat de mici pot, ca ma gandesc asa: poate le-o purta vreun negru sarac, acolo la aia, in America! Sa le dea si ei la unul sarman, dupa ce-si fac treaba cu ele, si ala, cand le-o primi, sa nu stea sa coasa si sa ma-njure pe mine ca de ce-am taiat asa de mult…


1. În România, puterea executivă este una cu două capete.  Avem un Preşedinte – votat direct şi nominal de popor şi un Prim Ministru – emanat dintr-o negociere parlamentară, dintr-un „deal” al partidelor parlamentare care formează o majoritate.

În exercitarea puterii, în viaţa de zi cu zi, cei doi conducători ai celor două Palate (din Cotroceni şi Victoriei), avand fiecare propria-i echipa … trebuie să acţioneze impreuna – ca o singură formula: EXECUTIVUL PERFECT presupune intelegere, ascultare reciproca, negociere, vointa comuna, armonizare, pace de substanta ( si nu de forma).

Ori asta presupune ca Preşedintele să se ridice de-asupra intereselor de Partid. El trebuie să facă echipă măcar cu o majoritate parlamentară – dar în acte este mai mult: „al nostru, al tuturor” (desi nu l-am votat toti, este al tuturor)!

Concluzia 1: Relaţia Preşedinte – Prim Ministru este una fierbinte, întrepătrunsă, din care sar scântei. Nu poate fi una paralelă.  Sunt doua Institutii, reprezentate de doi oameni – care au sigur doua capete, poate doua viziuni,  dar o singura (buna)voinţă!

2. Preşedintele numeşte Primul Ministru desemnat de Parlament (sau desemneaza un PM a carui echipa trebuie sa aibe investitura Parlamentului…).

La penultimele alegeri parlamentare, românii au votat şi pentru Preşedinte şi pentru Parlament. Au votat o echipa Băsescu-Tăriceanu sau PD-PNL, sau Alianţa DA, cum vreţi. Au sperat că cei doi se vor înţelege şi vor face treabă bună împreună. Pentru Ţară. Şi pentru ei, bineînţeles. Dar romanii au votat si alianta fara nume PSD+PC, si local – UDMR. Conjuctura creata de vot a trasat majoritatea parlamentara suficienta pentru a conduce: PNL+PD+UDMR.

A ţinut doar doi ani, apoi am intrat în Europa şi nu stim cum si de ce (probabil fierbinteala Puterii?) au început să apară bileţele, acuze, injurii, circ, încrâncenări, scrâşnete, scârţâială … şi, urmarea firească: rupere in doua si alti doi ani de răceala între Palate! „ Tara celor Doua Românii şi Doua Cabinete Paralele” – România Primului Ministru (susţinut de Parlament) şi România Preşedintelui (susţinut de Popor si Mass Media)…

Concluzia 2: Nu există garanţii ale bunei colaborări între Palate. Maximum ce putem spera este o relaţie decentă, în care cei doi actori principali să nu se înjure reciproc. Caci nu ne place să vedem asta.

3. Soluţii pentru România, după 1 Octombrie 2009.

După alegerile Parlamentare din 2008, aveam trei variante de alianţă posibile, care se cunosc deja foarte bine si sunt valabile si azi:

a. PD(L) + PNL. Sunt prea mulţi „L” în această combinaţie… ar trebui renunţat sincer la unul şi asta… nu se poate, deocamdata.

b. PDL + PSD. Tocmai ce s-a rupt, vom afla zilele acestea de ce. De asemenea, vom afla impreuna cu cine va conduce Executivul Tara Romaneasca. Nu poti sa ai pretentii serioase ca executi (conduci) fara a detine majoritatea in Parlament

c. PSD + PNL. A funcţionat ca majoritate Parlamentară în ultimii doi ani de guvernare liberală. Pentru a relua discutiile cu onestitate, Dan Nica trebuie sa iasa in fata Natiunii si sa prezinte dovezile suspiciunilor de frauda tip “turism electoral”.  Altfel, nu putem spera la o solutie Antonescu Presedinte si Geoana PrimMinistru – sau invers.