Munich Oktoberfest: chairoplane Deutsch: Oktob...

La doi ani de la inceputul Facultatii, tanarul student – corespondent al nostru la Muenchen -, se lasa framantat de asemanarile si mai ales deosebirile dintre “noi” si “ei”. Doi ani se pare ca nu au fost suficienti pentru ca el – un tanar crescut si educat in Romania (fie chiar intr-o Scoala cu predare in Limba Germana!), sa devina complet si pe de-a-ntregul “unul de-al lor”.

In scrisoarea aceasta, simtim – pe langa nostalgia locurilor pe care le numim “acasa” si un oarecare deranj al faptului ca noi suntem atat de ramasi in urma … Dar stai putin! … Cum e corect, de fapt? “Ramasi in urma” … sau “nerobotizati complet”?!

Intre doua sesiuni, ii multumim ca si-a facut timp sa ne scrie! 🙂

… si iata: au trecut aproape doi ani de cand locuiesc in acest oras, de cand traiesc in aceasta tara. In acest timp pot spune ca m-am obisnuit cu mentalitatea germana (asta s-a dovedit a fi cu mult mai usor decat ma asteptasem, caci lucrurile chiar par a functiona in acest sistem… suprabirocratizat). Cat a contat “pregatirea” din cei 12 ani de Scoala Germana din Romania? Probabil mult. Probabil m-am deschis catre cultura si civilizatia germana mai mult decat imi puteam imagina. Altfel, nu-mi explic cum am reusit sa ma impac atat de repede cu faptul ca sunt inconjurat de nemti … (daca imi convine sau nu – e o alta chestiune!).

Din aceasta pozitie a omului adaptat, insurubat, “eingelebt” – cum se spune pe-aici – incerc sa arunc o privire mai blanda asupra acestui popor, atat de diferit de noi, balcanicii … de noi, latinii.

Calatorind in perioada Craciunului cu troleibuzul pe strazile aglomerate ale Bucurestiului am observat un lucru pe care, chiar daca l-am vazut ani la rand zi de zi … nu l-am remarcat niciodata: oamenii care ma inconjurau pareau a fi tristi, suparati, obositi; aveam senzatia ca pe umerii lor apasa o greutate de care ei erau constienti, si de care nu se puteau elibera nici macar in acel moment, nici macar in timpul Craciunului. M-am simtit stanjenit: ce am facut eu ca sa nu am griji?! De ce eu puteam sa zambesc cand altii au pierdut acea bruma de optimism care te poate face fericit si in momentele grele ale vietii? Intors in Munchen am observat insa cum aici, lumea din autobuze pare mai fericita (apropo, Munchenul este un oras in care troleibuzele lipsesc, impreuna cu multitudinea de cabluri suspendate peste strazi tipica “atmosferei” bucurestene). M-am intrebat de ce si de unde aceasta diferenta – si am reusit sa formulez o ipoteza relativ satisfacatoare. Aici, lumea poate si trebuie ca este mai fericita din trei motive: in primul rand, oamenii nu au grija zilei de maine si in al doilea rand, se ocupa cu ceva care le creeaza o satisfactie (daca nu profesionala, macar materiala). In al treilea, la acesti nemti, totul este clar. De luni pana vineri, opt ore pe zi, se lucreaza (cum este clar faptul ca atunci cand trebuie sa se lucreze se si lucreaza, caci probabil cea mai importanta trasatura de caracter pe care o are acest popor este simtul datoriei), vineri seara este “Feierabend” unde fiecare se distreaza cat si cum poate, sambata nu se face nimic (eventual cumparaturi, eveniment la care participa toata familia) iar Duminica – zi de odihna si rugaciune. Bineinteles mai vin si acele perioade ale anului la fel de clare si bine stabilite (Oktoberfest, Fasching etc.) unde se stie ca … nu mai trebuie sa stii nimic, ca nu mai trebuie sa urmezi incadrarea in vreun tipar – in afara de … tiparul implicit al momentului festiv care se repeta mecanic, an dupa an …

Ceea ce am gasit interesant este felul in care fiecare incearca sa fie “deschis”, “sociabil”; poate ca exista undeva, in subconstient, un oarecare complex (plec de la presupusul ca nemtii sunt la curent in legatura cu “ideile preconcepute” pe care celalate popoare le au in ce ii priveste) care ar putea explica acest comportament; de fapt si de drept raman lafel de “inchisi” si “reci” cum ne inchipuim noi ca sunt (vor mai fi si exceptii, dar aceste exceptii nu confirma ele oare regula?). Incetul cu incetul, relatia intre tine si ei se schimba; incepi sa le castigi simpatia si ei incep sa aibe incredere in tine, si (dupa mult, mult, mult timp) se “deschid”.

Inchei aici aceasta scurta relatare inspirata din amintirea mijloacelor de transport in comun, citand pe un bun prieten, student la Viena, care mi-a spus intr-o seara de martie, in fata unei beri si in mana cu o tigara, ceva care suna in felul urmator: “Oamenii astia sunt intr-adevar deosebiti; cel mai mare neajuns al lor este insa, ca sunt nemti…”

 


Actiunea serialului se desfasoara chipurile la sat. Dar e un sat rescris din temelii, unde batranii autentici au pierdut orice putere a exemplului … un sat cucerit de cateva personaje care il domina pentru ca “asa s-a nimerit pe-acolo, prin Fierbinti”, pentru ca “asa s-a scris istoria”, sau pentru ca “asa se face politica in Romania”…

In satul Fierbinti gasim tot ce am fi vrut sa uitam ca am aflat in ultimii ani de la buletinele de stiri ale Andreei Esca: voturi furate si gripa aviara, balotaj, uniunea dintre politie si politic (cat mai avem pana la politia politica?), ca sa nu-l uitam pe tanarul capitalist, burdihanos, care a privatizat birtul satului avand acelasi scop dintotdeauna al carciumarului: sa-l imbete pe biet roman’ saracul …

De regula – asa circula legenda printre cei care monitorizeaza apartenenta (sau obedienta sau dependenta?) trusturilor media la vreo grupare politica anume, PRO-ul nu se baga in politica. Evita cat poate. De aceea, s-au scos din grila postului-amiral talk-show-urile, care lipsesc firesc odata cu Florin Calinescu, al carui ultim discurs gen Jay Leno l-am vazut acum (cati) ani?

Tocmai pentru ca e regula, ProTv-ul o mai calca din cand in cand. Rar dar bine, asa cum e cazul cu “Divertis”-ii sau mai nou, cu acest serial – parodie “Las Fierbinti”, care muta in satul de campie cucerit de manele … tot oful datorat lipsei de etica a politicianului roman din timpurile noastre: este discursul Pietei Universitatii, pe care viforul iernii l-a imprastiat in patru zari, dar pe care spiritul lui Caragiale si menirea regasita a unicei televiziuni care se viseaza independenta politic in Romania, l-au distilat in metaforele unei comedii satirice cum nu s-a mai scris in ultimii ani pe la noi!

Felicitarile si multumirile noastre tuturor participantilor la acest proiect, si vorba-ceea: difuzati-l si-n reluare, si la tara si la oras, si pe holurile Parlamentului … ca doar-doar vom intelege ca intre Primar si Viceprimar ar trebui sa alegem importul –  o vreme macar, a unui Neamt, pentru a rescrie istoria fiintei si nu a schimbarii noastre vremelnice!


Am inteles…

1. Presedintele ne promite pacea – pentru ca noi vom avea o contributie mare la programul “smart defense”. Adica, vom contribui cu mintile hackerilor nostri, renumiti in lumea intreaga, la respingerea inevitabilelor atacuri informatice. In plus, deoarece permitem structuri antiracheta la Deveselu (spaima rusilor :-)!) … e limpede ca vom avea o putere de negociere sporita fata de obligatiile asumate contractual cu NATO. Concret, nu va mai fi nevoie sa cumparam chiar atatea avioane cate am promis ca vom cumpara!

2. Presedintele ne promite prosperitatea economica, dar o conditioneaza de criza europeana. Noi avem masurile de stimulare a cresterii economice pregatite, dar e cam rau in Europa. Ei nu mai au, saracii, unde creste. Iar daca ei nu mai cresc, riscam si noi sa intram in recesiune. Mai ales, pentru ca romanii nostri nu pot munci in 9 din cele 27 de state ale Europei … Adica o treime!! Asta e grav. Pentru ca Presedintele ne-a spus clar: cui nu-i convine sa munceasca aici, in tara, e liber sa plece! … iar durerea degetului pus pe rana suna asa: o treime din statele membre UE blocheaza aceasta solutie care ar putea asigura prosperitatea unor conationali de-ai nostri!

3. Presedintele promite ca ne va reprezenta demn in exterior. El va merge la consfatuiri prin Europa, deci trebuie sa ii certe un pic inainte de a ajunge sa vorbeasca cu ei: de ce-ati lasat sa plece de-acasa concernele multinationale? De ce admiteti delocalizarea concernelor? Voi, europenii, ati gresit facand asta, iata ca noi, romanii inventivi si optimisti venim cu solutia anti-criza: concernele sa fie de urgenta relocate in tarile lor de origine! In felul acesta, criza se poate muta din Europa aiurea, numai acasa la ea, nu! (Asta contrazice un pic filosofia lui “cui nu-i place, e liber sa plece” – de la punctul 2, dar ce mai conteaza – din moment ce suna atat de frumos?!)

4. Presedintele ne promite ca ne va apara de bancherii austrieci – carora ar putea sa le treaca prin cap sa uite ca au cumparat Banca Agricola si Banca Comerciala Romana. Am inteles ca acesti bancheri austrieci, supusi si umili, carora le-a acordat o audienta – au promis deja ca nu-si vor retrage capitalurile … nici cand vor primi ordine de la centru! Ei vor actiona in interesul statului roman si al poporului pe care au ales sa il slujeasca investind in Romania!

5. Presedintele ne promite ca va fi ferm in privinta apararii marilor realizari ale ultimilor ani. El avertizeaza: ar fi pacat ca toata munca guvernelor Boc si toata suferinta indurata de poporul roman in perioada nesfarsitei recesiuni – 2009, 2010, 2011 -, sa se duca de rapa pentru ca sunt unii in opozitie care vor sa faca alegeri cu orice pret, si care vor amagi poporul cu promisiuni electorale lipsite de acoperire. S-a construit atat de mult si bine si frumos in acesti ultimi trei ani – nu ar fi pacat sa se duca totul de rapa?

6. Presedintele ne promite ca va lupta pentru noi, poporul sau care l-am ales in mod democratic, cerand ferm guvernului sa-si incalce obligatiile asumate fata de Europa, cand cu aderarea. In acest sens, il mandateaza oficial pe Primul Ministru sa renegocieze amanarea liberalizarii preturilor la gaze, cat mai incolo – spre 2020 pentru populatie (fata de 2013 cat ne asumasem initial!).

Aici ar trebui sa scriu o scurta incheiere, o concluzie, ceva. Despre raul care e si el bun la ceva caci altfel nu ar exista, despre contradictia in termeni, despre oamenii din Piata Universitatii, despre arta de a face politica, despre etica, despre oratorie, despre picioarele scurte ale minciunii, …

Dar nu am nimic mai bun si mai mult de spus, decat …

Am inteles!

 


E prea puternic Cuvantul lui Dumnezeu revelat in Sfanta Scriptura pentru a-L folosi in reclame comerciale sau in propaganda politica. Si totusi, am auzit cu urechile noastre si am ramas surprinsi de nebunia reducerii la conditia unor oferte trecatoare a “Dreptatii si Adevarului” sau, mai recent, a colindei “Domn, Domn sa-naltam!”…

Ne intrebam cum a fost posibil acest sacrilegiu si in ce stare va fi ajuns poporul nostru, daca cercetarile de piata au concluzionat ca o majoritate a noastra suntem gata sa acceptam terfelirea in colbul vremelniciei a celor sfinte?!

Poate ca are legatura cu modelul de conducator din ultimii ani.

Poate rememorarea jignirilor succesive la care am zambit neavand reactie civica, ne va ajuta sa intelegem cum am ajuns aici…

1. Indemnul cinic : “Cui nu-i convine in Romania, poate sa plece (in strainatate sau aiurea)!”;

2. Pupaturile “de forma” cu fratii nostri mai simpli si mai putin educati – tiganii, care au inteles de aici ca au voie sa faca orice, fiind importanti in stat si economia votului!;

3. Ambitia de a trimite un copil agramat la Bruxelles, nu pe meritele lui ci prin masinatiuni si comanda politica!;

4. Promovarea politicii aliantelor de moment, fara resentiment si fara regrete – pentru a obtine majoritatea si a conduce cu orice pret, rasplatirea tradatorilor!;

… Iar ca efect al acestei prestatii, al “nasului care s-a dat lui Ivan”, am avut parte nu numai de colinde comerciale la televizor – pe care unii dintre dumneavoastra le veti considera benigne -, dar mai ales de o tendinta imediata de imitare a tupeului.

Va aduceti poate aminte de celebra formula:

5. Suntem un popor de securisti! Pentru ca toti am fost complici ai regimului comunist, daca nu activ – atunci prin tacere aprobatoare!

Concluzia?

Marile jigniri aduse Poporului Roman sunt inghitite de acesta, care apoi pare ca le rumega linistit cateva decenii, ba chiar pare ca incearca sa se adapteze ineptiilor, sa traiasca dupa norma tupeului ridicat la rang de politica nationala!

Dar nemultumirea creste (intelegem aceasta cu surprindere si oarecare satisfactie, acum!) , si a fost nevoie de o scanteie – pentru ca “butoiul cu pulbere” tipic Balcanilor, sa explodeze!

Avem cateva intrebari deschise, pe care as dori sa le raspundem impreuna:

1. Cand a aparut tupeul pe scena publica romaneasca? Poate momentul in care Victor Rebengiuc a avut curajul de a pune pe masa speakerului TVR o hartie igienica – pentru toti anii in care s-a mancat “…”? Sau poate momentul insultei stupefiante la adresa poporului roman, adresata de “oracolul” Silviu Brucan, care a indraznit sa spuna despre noi ca am fi …”stupid people”?

2. Reactia de revolta la adresa proastei guvernari nu este o inventie romaneasca. Cu ce ne diferentiem noi fata de restul “indignatilor” acestor vremi tulburi?


Gheorghe Lazar - ne mai inspira si azi, sau trecem la modelul american al Scolii Eficiente?

Biblioteca Societatii “Steaua” publica in 1916, anul intrarii Romaniei in primul Razboi Mondial, un omagiu “celui dintai invatator de ideal national – Gheorghe Lazar – la o suta de ani de la deschiderea scolii lui”: carticica este semnata de Nicolae Iorga, “invatator de acelasi ideal”… Intr-o analiza a esentialului, pe care il descrie cu pana usoara – stiind ca va fi citit de masse -, Iorga reconstruieste atmosfera din Principate – dupa un veac de grecizare fanariota a fiintei poporului nostru.

Primele Scoli Romanesti de dincoace de Munti – cea a lui Asachi in Moldova si respectiv a lui Gheorghe Lazar in Tara Romaneasca ofera, aproape spectaculos, sansa predarii in limba română a unui discurs naţional … abia la inceputul veacului al XIX-lea!  Explicand filonul patriotic din care provine Gheorghe Lazar, Iorga nu are cum sa nu pomeneasca de atmosfera de competitie intre românii neuniţi şi cei uniţi din Ardealul conectat mai devreme la Ideea de ŞCOALĂ NAŢIONALĂ. Astfel, retinem “puternicele si marile cuvinte”  ale unui Samuil Micu Clain, care deplânge soarta neamului său descendent din Traian:

“Neamul nostru cel românesc odată şi el să număra între puternicele neamuri şi între oamenii cei tari si între înţelepţi şi învăţaţi, iar acum atâta de supus şi de ocărât iaste, şi cu atâta prostie încărcat, cât nici învăţătură, nici ştiinţă, nici arme, nici legi, nici orânduială bună întru tot neamul care se zice astăzi Români, nu iaste, ci, ca neşte nemearnici şi orbi, într-un labirint învârtindu-se şi înfăşurându-se, de la străini şi de la varvari doară şi de la vrăjmaşii neamului nostru cer şi se împrumutează şi de carte şi de limbă şi de învăţătură. O, grea şi dureroasă întâmplare!”

Ajutat de schimbările politice din prima jumătate a secolului al XIX-lea, anume revenirea la domniile pământene după Revoluţia lui Tudor, Şcoala de la Sfantul Sava organizată de Gheorghe Lazăr constituie pentru Iorga (în anul 1916!) un moment de preschimbare a lipsei de identitate în fiinţă naţională, anume prin începuturile Învăţământului Românesc la Sud de Carpaţi.

Dacă punem alături, aceste începuturi fragile ale învăţământului nostru, cu problemele pe care zic că le au americanii astăzi, rămânem şi mai mult pe gânduri. Intr-o cercetare data publicitatii in Decembrie 2011 de catre  NATIONAL BUREAU OF ECONOMIC RESEARCH – doi cercetatori americani Dobbie si Fryer isi pun intrebarea ce anume face SCOLILE SA FIE MAI EFICIENTE, adica sa aibe rezultate mai bune … (pentru download studiu aici – http://nber.org/papers/w17632 ).

De unde ingrijorarea lor? E simplu – desi ocupa locul 4 in randul tarilor OECD in ce priveste banii investiti in educarea unui copil din ciclul primar/gimnazial – 10.768$/capita … sunt destul de tristi ca se situeaza, la categoria “15 ani”, pe locul 25 la mathe, locul 17 la stiinta si 12 la citit … ca sa spunem asa, nu au un Return on Investment (ROI) foarte bun! 🙂

Dar daca Americanii (sau te-miri-ce Print al Desertului din Dubai) rezolva in mod obisnuit problema competentelor prin importul de creiere, putem astepta acelasi lucru de la cei care conduc astazi Romania? Pana una alta, pentru a reduce riscul esecului – am inceput “scoala paralela” a meditatiilor (la americani, e oficial si se cheama “Tutoring Programs”) …