In timp ce Liga Araba si-a retras delegatia de observatori din Siria, violentele au crescut si odata cu ele numarul mortilor. Reuters monitorizeaza atent fenomenul (vezi graficul de mai jos). Sigur, jocul statistic cu mortii datorati violentei umane ne provoaca furnicaturi si scarba, dar ne pune pe ganduri – si probabil acesta este sensul efortului prestigioasei agentii de stiri …

China a fost prima care s-a impotrivit interventiei de tip “libian”, Rusia i s-a alaturat. Franta e puterea care cere cel mai hotarat ca vocea armelor rele sa fie acoperita de vocea armelor bune.

Siria poate sa apara tot mai clar ca simpla etapa in drumul spre Iran … pentru ca ne intrebam de unde au aparut rebelii, si mai ales cine i-a inarmat?!

Drumul caderii lui Assad fiind ireversibil si absolut previzibil, ne framanta doua intrebari:

1. Care e raportul dintre rapiditatea interventiei externe si bogatiile solului unui stat?

2. Poate o pozitie strategica a unui stat sa compenseze lipsa resurselor naturale ca avantaj competitiv si atractivitate? 

Asteptam Rezolutia din partea ONU.

Mortii Siriei nu sunt de ajuns pentru o interventie armata. Bogatiile naturale ar fi grabit procesul?


Umbre pe nisip ...

Cata vreme omul face umbra pamantului, mai ales daca nu o face degeaba, poate spera in rasplata pentru faptele sale bune.

Umbra e ceea ce rezulta atunci cand omul absoarbe prin trupul său sursa luminii in drumul ei spre destinatia finala – ca e vorba de nisip, de zid sau de asfalt, totuna.

Spunem ca umbra este “reflectata” – in sensul de “proiectata” – pe o suprafata, si incercam sa extragem intelegerea din contururi pline de negrul opac. Intelegem forta formei, cat este de explicita in majoritatea cazurilor.

Spre deosebire de umbre, care se pierd odata cu lasarea intunericului general, urmele lasate de om pe pamant sunt de mai multe feluri, nu in ultimul rand: efemere si dainuitoare … artistice sau reziduale …

Am spune ca urmele nasc nostalgii, iar umbrele … intrebari!

Iata mai jos, urme ale unei noi “arte”, cea a driftingului – poza pe care Stefan ne-a transmis-o mai demult dar noi o publicam abia acum, cand suntem poate prea incercati de nostalgia unui asfalt curat si practicabil …

Arta contemporana ...

 


Cronicile din Narnia, surprinse de Stefan in Parcul Kiseleff


Prepper (noun): An individual or group that prepares or makes preparations in advance of, or prior to, any change in normal circumstances or lifestyle without significant reliance on other persons (i.e., being self-reliant), or without substantial assistance from outside resources (govt., etc.) in order to minimize the effects of that change on their current lifestyle. 

… adica oameni care se pregatesc de zor pentru ca vad schimbarile venind peste ei!

In functie de sensibilitatea fiecaruia, unii sunt motivati de amenintarile teroriste, altii de dezastre naturale sau perspectiva unor cataclisme ecologice, altii de viziuni anarhiste in evolutia societatii …

Ce ii face sa se pregateasca, (in englezo-romana sa se “prepare”) – adica sa se adapteze mental la ziua de maine inainte ca aceasta sa le fi batut propriu-zis la usa? De unde lipsa de incredere ca statele vor inventa  in continuare solutii pentru o evolutie istorica “normala”?

Pana sa ne punem asemenea intrebari, nu pot sa nu ma gandesc la autarhia satelor romanesti, unde oamenii locului se descurca greu dar frumos, respectand traditia si obiceiurile. Intr-un anume fel, taranul roman a fost  “prepper” de cand se stie, in sensul ca s-a asteptat mereu la ceea ce e mai rau.

Insa dincolo de raul care l-ar putea vizita oricand, exista la taranul roman un optimism nobil – care tine de credinta lui in Dumnezeu. Intelepciunea lui? De a lasa soarta sa in mainile Creatorului, si odata cu aceasta – toate grijile zilei de maine!

Pentru cei care doriti sa cunoasteti mai multe despre noua moda americana va recomand o vizita aici: http://www.prepper.org/

 


E prea puternic Cuvantul lui Dumnezeu revelat in Sfanta Scriptura pentru a-L folosi in reclame comerciale sau in propaganda politica. Si totusi, am auzit cu urechile noastre si am ramas surprinsi de nebunia reducerii la conditia unor oferte trecatoare a “Dreptatii si Adevarului” sau, mai recent, a colindei “Domn, Domn sa-naltam!”…

Ne intrebam cum a fost posibil acest sacrilegiu si in ce stare va fi ajuns poporul nostru, daca cercetarile de piata au concluzionat ca o majoritate a noastra suntem gata sa acceptam terfelirea in colbul vremelniciei a celor sfinte?!

Poate ca are legatura cu modelul de conducator din ultimii ani.

Poate rememorarea jignirilor succesive la care am zambit neavand reactie civica, ne va ajuta sa intelegem cum am ajuns aici…

1. Indemnul cinic : “Cui nu-i convine in Romania, poate sa plece (in strainatate sau aiurea)!”;

2. Pupaturile “de forma” cu fratii nostri mai simpli si mai putin educati – tiganii, care au inteles de aici ca au voie sa faca orice, fiind importanti in stat si economia votului!;

3. Ambitia de a trimite un copil agramat la Bruxelles, nu pe meritele lui ci prin masinatiuni si comanda politica!;

4. Promovarea politicii aliantelor de moment, fara resentiment si fara regrete – pentru a obtine majoritatea si a conduce cu orice pret, rasplatirea tradatorilor!;

… Iar ca efect al acestei prestatii, al “nasului care s-a dat lui Ivan”, am avut parte nu numai de colinde comerciale la televizor – pe care unii dintre dumneavoastra le veti considera benigne -, dar mai ales de o tendinta imediata de imitare a tupeului.

Va aduceti poate aminte de celebra formula:

5. Suntem un popor de securisti! Pentru ca toti am fost complici ai regimului comunist, daca nu activ – atunci prin tacere aprobatoare!

Concluzia?

Marile jigniri aduse Poporului Roman sunt inghitite de acesta, care apoi pare ca le rumega linistit cateva decenii, ba chiar pare ca incearca sa se adapteze ineptiilor, sa traiasca dupa norma tupeului ridicat la rang de politica nationala!

Dar nemultumirea creste (intelegem aceasta cu surprindere si oarecare satisfactie, acum!) , si a fost nevoie de o scanteie – pentru ca “butoiul cu pulbere” tipic Balcanilor, sa explodeze!

Avem cateva intrebari deschise, pe care as dori sa le raspundem impreuna:

1. Cand a aparut tupeul pe scena publica romaneasca? Poate momentul in care Victor Rebengiuc a avut curajul de a pune pe masa speakerului TVR o hartie igienica – pentru toti anii in care s-a mancat “…”? Sau poate momentul insultei stupefiante la adresa poporului roman, adresata de “oracolul” Silviu Brucan, care a indraznit sa spuna despre noi ca am fi …”stupid people”?

2. Reactia de revolta la adresa proastei guvernari nu este o inventie romaneasca. Cu ce ne diferentiem noi fata de restul “indignatilor” acestor vremi tulburi?