Un alt mod de a studia istoria recenta a Lumii – sa fim mai atenti la oferta informationala la care avem acces.

Bonus: de ce nu e bine sa se amestece “inteligenta serviciilor” in politica!


… in jurul intrebarii “Ce-ar fi fost daca…?” multi asa-zisi pasionati de Istorie au naufragiat in discutii sterile. Pentru ca Trecutul este oricum atat de stufos si plin de date, incat si numai cele intamplate cu adevarat sunt imposibil de cunoscut pe de-a-ntregul intr-o viata de om!

Ce este frumos insa in scrierea istoriei (sociale si individuale) – ca exista totusi, intr-o lume paralela – pe langa faptele reale si acelea imaginare, pe care cercetatorii (sau spectatorii) sunt chemati sa le analizeze (sau sa le vada): s-au intamplat cu adevarat sau nu? Cum ar fi fost lumea azi daca s-ar fi intamplat? Ce e adevar si cat se exagereaza?

Tocmai de aceea, Istoria lui “Ce-ar fi fost daca?” ne face sa zambim – fiind o sursa de umor de neinlocuit :-)!


A mai ramas ceva statornic in istorie?

Mediul si Rasa – iata cei doi factori “statornici”pe care Xenopol ii numeste limpede in cartea sa de filosofie a istoriei, aparuta mai intai la Paris (in 1899) si un an mai tarziu, la Iasi.

Azi ni se pare atat de desueta impartirea in patru tipuri de rase – anume: primitive (salbaticii), inferioare (negrii), mijlocie (galbenii) si superioara (albii); mai ales pentru ca dupa cel de-al doilea Razboi Mondial a trebuit sa rescriem mentalitatile privitoare la diferente rasiale si sa ne fortam mintile in a gandi egalitarist. Marea victorie a alegerii unui Presedinte de culoare in fruntea celei mai avansate tari de pe Planeta este in acest sens incununarea unui lung sir de victorii partiale!

Intrebarea de astazi se refera la amestecul raselor in contextul deschiderii granitelor, atat online cat si off-line :-), si in ce masura ar mai constitui astazi rasa un element “statornic”, pe care sa-ti poti construi cat de cat o predictie …

Macar in ceea ce priveste Muntii, Raurile si Marea – ele au ramas in continuare, macar off-line :-), acolo unde le-a lasat Xenopol!

Ar mai fi de intrebat: la ce bun predictia, la ce bun sa stim cum ar urma sa reactioneze o anumita rasa la anumiti stimuli – acum, cand psihologia si mai ales comunicarea au ajuns sa formeze (era sa zic formateze) noua generatie prin media universala a internetului?

Apropo, mai poate fi vorba de “statornicie” in istoria zilelor noastre?

Si pentru ca rasa si neamul sunt totusi apropiate unul de celalalt, va invit sa studiati efectele deschiderii granitelor romanesti – pe graficul de mai jos. Observati cu atentie golul pe care il inregistreaza categoria de 40-50 de ani: dintre acestia au plecat probabil cei mai multi “afara”. Tabelul nu spune nimic despre structura actuala a neamului romanesc, despre ce-a mai ramas din fibra noastra autentica …

Ne trecem val dupa val, generatie dupa generatie. Cine ramane sa faca de permanenta? Muntii si Marea!


Am ramas prima oara surprins că imagini din copilăria mea, amintiri personale ale unor obiecte lângă care “am crescut mare” sunt tratate ca istorie de catre altii, atunci cand … în Barcelona fiind, am avut prilejul de a vizita (renunţând cu plăcere la o partidă de shopping 🙂 ), Muzeul de Istorie al Catalunyei. Atunci am fost uşor intrigat că obiecte banale precum frigiderul FRAM, televizorul alb-negru sau radioul cu tranzistori … au fost aduse (poate de la gunoi) şi expuse într-o sală pretenţioasă (şi preţioasă) de Muzeu…

Senzaţia s-a repetat nuanţat anul acesta, când am vizitat Muzeul Grevin la Paris. Oare nu cumva am început să îmbătrânesc? Oare nu cumva au nevoie cei mici de imagini pentru ca poveştile mele despre secolul trecut să fie credibile?

Pentru că se întâmplă în jurul nostru, în timpul vieţii noastre, istoria contemporană nu ar avea nevoie de săli speciale în muzeele de profil. Însă atunci când specialistii observă că anumite lucruri dispar de pe scenă, că ele “devin istorie”, atunci abia – acele lucruri gasesc un loc de refugiu in Muzeu.

Contemporaneitatea se exprimă în sânul unei generaţii astfel: copilul – care nu sesizează diferenţa între o sala de ev mediu şi un living al anilor ’60 ai secolului trecut; părintele – care priveşte cu nostalgie lucruri care îi aduc aminte de copilărie şi bunicul – care senin şi înţelept, nu se mai minunează de nimic!

Simplitatea anilor 60 la Muzeul Grevin, Paris


Golden Boy...

Inimile faraonice ale conducătorilor politici se împietresc pe măsură ce desconsideră semnele trimise lor de Dumnezeu. Nici vaietul poporului şi nici sfaturile consilierilor nu sunt luate în seamă de aceia care încearcă să-şi scrijelească numele în cartea neamului pe care-l conduc…

...ceva mai târziu, în istorie!

Şi nici nu poate fi altfel: atunci când un conducător ascultă prea mult în dreapta sau în stânga – e catalogat drept slab şi şovăielnic. Iar poporul, atunci când se face auzit dincolo de graniţa stearpă a manifestaţiilor autorizate – se cheamă că “a făcut (o) revoluţie” … ori, ştim că până şi acestea sunt confiscate de liderii lor.

Darea de seamă a celor puternici – e numai în faţa lui Dumnezeu, nu poate fi altcum! Şi noi, cei slabi (dar mulţi :-)!) – şi cei puternici care ne conduc, suntem supuşii Domnului. Iar când spunem “supuşi” înţelegem că punem înaintea Lui libertatea noastră şi înaintăm pe cântarul Judecăţii Sale faptele noastre…