Comentarii din Cetate



E bine ca astazi ne bucuram de libertatea de a ne exprima opiniile, de a spune tot ce ne trece prin cap? Ne vom grabi, mai ales noi cei care am trecut usor de 40 de ani, sa raspundem in cor: “Fara indoiala, da!” Pentru ca noi,  nu-i asa? – zicem ca stim din amintiri proprii cum se traieste in regimuri care nu permit libera exprimare, regimuri in care cenzura si autocenzura iti ataca mecanismele ratiunii, prin introducerea premisei false: “Cine nu e cu noi, e impotriva noastra!”…

Si totusi, ceva ne deranjeaza profund cand auzim preaplinul opiniilor exprimate prin mijloacele de difuzare in massa! Atat de mult, incat ajungem sa inchidem televizorul, de parca asta ar rezolva problema din studiouri :-)!

Opinant

Am reflectat zilele acestea, stimulat de recentul exces prezidential si ajutat de Platon (Republica) la dreptul pe care “formatorii de opinie” il au in a derapa din chingile rigorii stiintifice. Caci Ganditorul antic ne invita cu mult calm si destul umor sa distingem intre oameni care se apleaca in mod stiintific asupra lucrurilor si oameni care raman la suprafata lucrurilor… Iata mai jos cateva pasaje din Editia 1986 a Editurii Stiintifice si Enciclopedice, in care veti gasi si memorabilul Cuvant Prevenitor al lui Constantin Noica (ne referim la pasaje pe care le gasiti intre 473b – 484a)

“Asadar, pe drept vom numi ratiunea acestuia, ca a unuia ce stie, stiinta iar a celuilalt opinie, ca a unuia ce-si da doar cu parerea?”

…

“Deci opinia are un domeniu, iar stiinta un altul, fiecare potrivit cu puterea proprie.”

…

“Cum ar putea socoti cineva inzestrat cu minte ca identice infailibilul si ceea ce-i supus erorii?” […] Oare opinia, care are ca obiect opinarea, cunoaste acelasi lucru cu stiinta? Vor fi cognoscibilul si opinabilul identice? Sau e cu neputinta?”

…

“Asadar, opinia ti se pare a fi mai intunecata decat cunoasterea, dar mai luminoasa decat necunoasterea? Chiar asa. Atunci ea (opinia) se afla in intervalul cuprins de cele doua (cunoastere si necunoastere)? ”

…

“Am aflat asadar, pe cat se pare, faptul ca reprezentarile multimii in legatura cu frumosul si cu celelalte se

Filosof

invartesc undeva, in intervalul situat intre ceea-ce-nu-este si desavarsita existenta. […] Vom afirma, deci, ca acesti oameni opineaza asupra tuturor lucrurilor, dar ca nu stiu nimic legat de obiectul opiniilor lor. […] Te temi ca am scapa ceva din vedere, daca i-am numi pe ei iubitori de opinie mai curand decat iubitori de intelepciune? Oare se vor supara rau pe noi, daca vom vorbi astfel?“


Intr-un joc de şah normal, expresia “Şah la Rege!” e una pleonastică de-a dreptul: Regina o ţii eventual “în gardă”, alte piese le ai “în priză” … de aceea, dacă ajungi să ataci principala piesă a adversarului, se cuvine să îl atenţionezi discret: “Şah!” Adică un fel de “Pardon, fii atent,  la următoarea mutare eşti nevoit să muţi Regele!”. (Pentru cei care nu cunosc regulile jocului de şah, ţin să precizez că acolo fără Rege nu se poate – dacă Regele nu mai are unde muta, eşti pierdut … vreau să zic, ai pierdut partida!)

În jocul politicii româneşti, Preşedintele e un fel de Rege pe eşicherul politic. Din moment ce mută piesele după cum vrea, face şi desface alianţe (amintiţi-vă de “soluţia imorală”), el e Marele Jucător, care dezvoltă partide simultane cu cei 364 de adversari şi-i înfrânge pe rând. Puţini sunt cei care-i smulg o remiză, adică o jumătate de punct – şi atunci zâmbesc încurcaţi: “Dacă-mi permiteţi, ar fi o onoare să vă cedez jumătatea mea de punct … Oricum se simte mai bine de partea unui spirit învingător!”

Într-un fel, ne linişteste gândul că nu-şi poate da sie însuşi şah deşi -mai ştii? -poate că l-ar distra să o facă şi pe asta!

Măcar asta ştim cu certitudine: avem o viaţă politică liniştită, câtă vreme Regele nostru (adică Preşedintele) nu poate păţi nimic, iar ceilalţi i se supun – unii de voie, alţii de nevoie…

Atunci – ce-a fost cu ieşirea la adresa Regelui Mihai?

De unde până unde a simţit nevoia să-l facă trădător pe Majestatea Sa?

Personal, traduc în felul următor: “Dragi Prieteni Maghiari şi voi ceilalţi iresponsabili, gândiţi bine la ceea ce vreţi să decideţi în legătură cu REGIONALIZAREA propusă de mine – eu nu am reţineri în a ataca subiecte din cele mai delicate!”

 


Ascutimea mintii inseamna a taia din infinitele posibilitati care iti stau in fata – pana ajungi la aceea, singura corecta, dreapta, cel mai probabil a fi incununata de succes pe termen lung …

Agerimea mintii e folositoare atunci cand esti pus sa te descurci in multitudinea optiunilor de raspuns, folosind la nevoie arma tupeului, a misto-ului, pentru a-ti asigura victoria momentului …

Ce privim cu mai multa placere? Pe cine consideram mai convingator?

Un Mitica de Bucuresti nu va putea intelege cum se tine Primar de atatia ani Dl Ciuhandu la Timisoara, dupa cum un banatean molcom nu va putea pricepe de ce noi, la Bucuresti – preferam un mistocar de talia lui Oprescu.

Alegerea intre ascutiti si ageri, la nivel local – este in functie de limbajul pe care il inteleg si deci sunt pregatite sa il asculte massele, cand le vine vremea votului … Iar decizia, la nivel national – se ia dupa cum am vazut, in functie de prezenta la vot a romanilor care traiesc … in strainatate! 🙂

 


Am ramas prima oara surprins că imagini din copilăria mea, amintiri personale ale unor obiecte lângă care “am crescut mare” sunt tratate ca istorie de catre altii, atunci cand … în Barcelona fiind, am avut prilejul de a vizita (renunţând cu plăcere la o partidă de shopping 🙂 ), Muzeul de Istorie al Catalunyei. Atunci am fost uşor intrigat că obiecte banale precum frigiderul FRAM, televizorul alb-negru sau radioul cu tranzistori … au fost aduse (poate de la gunoi) şi expuse într-o sală pretenţioasă (şi preţioasă) de Muzeu…

Senzaţia s-a repetat nuanţat anul acesta, când am vizitat Muzeul Grevin la Paris. Oare nu cumva am început să îmbătrânesc? Oare nu cumva au nevoie cei mici de imagini pentru ca poveştile mele despre secolul trecut să fie credibile?

Pentru că se întâmplă în jurul nostru, în timpul vieţii noastre, istoria contemporană nu ar avea nevoie de săli speciale în muzeele de profil. Însă atunci când specialistii observă că anumite lucruri dispar de pe scenă, că ele “devin istorie”, atunci abia – acele lucruri gasesc un loc de refugiu in Muzeu.

Contemporaneitatea se exprimă în sânul unei generaţii astfel: copilul – care nu sesizează diferenţa între o sala de ev mediu şi un living al anilor ’60 ai secolului trecut; părintele – care priveşte cu nostalgie lucruri care îi aduc aminte de copilărie şi bunicul – care senin şi înţelept, nu se mai minunează de nimic!

Simplitatea anilor 60 la Muzeul Grevin, Paris


Furnicutza care poate tot

Nu ne imaginăm, noi – bărbaţii şi copiii -, cât de multe sunt de făcut într-o casă pentru ca ea să fie întotdeauna primitoare, curată, ordonată …

Multifuncţionalitatea gospodinei perfecte se traduce prin aceea că ea reuneşte mai multe roluri, toate la fel de importante, într-unul singur: acela de Mamă!

Pe primul plan, copiii: în fiecare moment, atenţia trebuie antrenată să prevină boacăna care ar putea urma; trebuie hrăniţi, spălaţi, îmbrăcaţi, culcaţi la oră fixă şi, de ce nu? – învăţaţi şi o limbă străină în timpul poveştilor.

Apoi, casa: trebuie curăţată, igienizată, frecată, călcată, apretată … dar nu în ultimul rând, păzită până la venirea proprietarilor de la muncă.

Mai aveţi timp la dispoziţie? Folosiţi-l – care aveţi grădină, în grădină, care nu, grijind florile de pe balcon: atenţie, să nu le udaţi prea tare, să nu avem reclamaţii de la vecinul de dedesubt :-)!

Abia cuprinzând toate cele de mai sus, veţi reuşi să daţi cu adevărat un bun randament la servici, astfel încât bărbatul vostru să fie mândru de voi… Apropo de bărbat, era să-l uit de tot – aşa, măcar îl trec în rezervă la “alte activităţi păstrate special pentru chef şi timp liber”, alături de lectură, teatru, shopping în mall, etc …

Mi-a plăcut mult ideea de FURNICUTZĂ şi combinaţia de culori şi simboluri pe care această firmă din Franţa a folosit-o pentru a plasa forţa de muncă. M-am întrebat însă, câte Mame din România (sau alte ţări ale Estului sărac) au luat de nevoie drumul Occidentului bine plătitor, lăsând propriile lor Cămine fără grija maternă şi vânzând servicii care – de fapt – NU se pot cumpăra?!

L'amie menagere

« Previous Page — Next Page »