April 19, 2012
Oftând, m-am aşezat pe bancă
privind cărarea dinaintea mea:
neştiind timpul,
lipsit de proporţii –
cu-atât mai lunga şi întortocheată
părea …
Oboseala – slăbiciune sau regulă
mi-a fost,
să-ntorc privirea spre urmele din-apoi?
Amintiri de-a valma,
clipe si cadre,
strigau, certându-mă
să nu le uit.
De-aici inainte,
pasul sprinten se va domoli
mi-am spus
aflând locaşul bărbii
din vârful toiagului!
April 14, 2012
Un cantec despre cum sa crestem mari …
Bulgarush Band: Chitara & Voce – Calin Diaconu, Pian si Percutie – Tudor Diaconu, Marakas – Daria Diaconu.
Incercati “click pe link” – si nu uitati, incurajarile/comentariile/criticile/like-uri voastre ne vor stimula creativitatea!
Vorba lui Tudi: “Sa fim si noi ca toti ceilalti, Tata … cersetori de like-uri!” 🙂
Auditie placuta si UN PASTE FERICIT, ALATURI DE CEI DRAGI!
http://www.soundclick.com/player/single_player.cfm?songid=11573521&q=hi
April 10, 2012
Invatam pentru a uita,
gresim pentru a ne ridica.
Ne poticnim cu repetitie,
mandri de slabiciunile noastre.
Preaplinul binelui
se-arata pe fata,
in osanza si colesterol.
Greutatea cea mare a pacatului
incepe cu plictiseala de binele constant,
cu refuzul monotoniei de a repeta
la infinit fapta cea buna.
Calmul unora
infurie pe cei mai multi.
Calmul celor mai multi
ascunde zbuciumul lor interior.
De ce ne deranjeaza
imperfectiunea celor dragi?
De unde-atatea furtuni
starnite in pahare de-apa?
Privim Natura inverzind
si ne imaginam cum un catelandru
latra la dulaul cel mare!
Reversul Pacii nu e razboiul,
ci doar … nelinistea ei!
April 1, 2012
– … ai inteles, baiete? Armata Imperiului Roman era formata din legiuni – 25 la numar -, care aparau granitele provinciilor … arta romanilor era de a negocia, dincolo de “limes” – adica de limita, de granita -un fel de “cordon sanitar”, unde-i plateau pe barbari sa le asigure pacea …
– Da, Tata, inteleg … Dar spune-mi te rog: halba asta tu chiar ai primit-o cadou, atunci la Muenchen?!
– Hai mai, lasa-ma cu prostiile si incearca si tu sa te concentrezi un pic! Sa reluam …
… si incerc, gustand din limonada, sa-mi continui lectia despre romani si imparatii lor. Pentru a reface concentrarea pe tema – apelez la imaginile de la inceputul filmului “Gladiatorul”, acelea in care Marcus Aurelius se bate cu triburile germanice. Perfect exemplu pentru a ilustra superioritatea masinii de lupta romane dar mai ales un mod de a tine viu interesul pentru istorie …
Abia a doua zi de dimineata, imi reamintesc faza cu halba de bere de la Hofbrauhaus din Muenchen, si incep sa rad de unul singur …
Eram la sfarsitul unui sejur in Germania, cadourile erau deja multe, asa ca se punea problema sa mai luam o geanta de voiaj. Asta nu rezolva insa problema kilogramelor suplimentare din cala avionului. Banii programati – ajunsesera si ei pe terminate, si exista un stress de incadrare in bugetul programat al excursiei. In atare context, vizita la Hofbrauhaus risca sa se termine fara a achizitiona o halba pentru colectia personala, gandita a cinsti traditia de berari a familiei.
Ma resemnasem aproape cu gandul ca vom pleca spre casa fara o halba cu lei pe ea … cand, la al treilea drum spre toaleta, trecand din nou pe langa magazinul de suveniruri, imi fac curaj si cer sa-mi impacheteze una de-un litru.
Cand revin la masa – nu am unde ascunde pachetul cu pricina, asa ca sunt luat imediat la intrebari:
– Ce-ai luat acolo? Sa nu-mi spui …
– Ba da, dar …
– Adica ti-am spus ca nu avem unde sa mai punem lucrurile copiilor, si tu ai luat o halba? Halba ne trebuie noua?
– Stai sa vezi, cum s-a intamplat …
– Ce sa vad?! Degeaba iti spun eu si-mi racesc gura, ca tu tot ca tine faci! Foarte bine, sa vedem cum o duci tu acasa, cu grija, fara s-o spargi!
– Hai mai, lasa-ma sa va povestesc cum s-a intamplat! Ca nu am dat bani pe ea …
– Ei, cum n-ai dat bani pe ea?!
– Pai da, era la promotie!
– Cum asa?
– Zau! Fiecare al o sutalea cetatean care iese fericit din toaleta, primeste o halba de bere, din partea casei! Ziceti si voi – puteam sa refuz un asemenea premiu?! 🙂
Concluzia? Faptele istorice ca si amintirile noastre – au nevoie, pentru a fi rememorate – de dovezi, de izvoare. Pana la urma, reconstituirea unei epoci intr-un film istoric sau retrairea unui moment dintr-o excursie personala sunt un efort de “plonjare in trecut”, o lupta impotriva uitarii … Reconstituim pentru a cunoaste – cu mai multa sau mai putina nostalgie, cu mai multa sau mai putina seriozitate, dupa anvergura fiecarui caz pe care il abordam.
March 28, 2012
Incerc sa explic unui baiat de 12 ani ca nu trebuie sa se teama de verbul “a toci”, ca notiunea de “tocilar” e inventata de cei lenesi pentru a frana avantul celor harnici, ca invatam pentru a cunoaste si cunoastem cu adevarat abia atunci cand putem explica altora ceea ce am ajuns sa stim si sa credem …
Preocupat de atari discutii filosofice, e probabil normal sa am un somn ceva mai agitat – din care ma trezesc la ore nepotrivite pentru a continua meditatia, astfel:
“Exista zone de suprafata si zone de profunzime ale constiintei noastre.
Tine de puterea noastra de patrundere – luminarea intunericului -, sa deslusim straturile succesive care alcatuiesc arheologic sufletul/constiinta noastra.
Strat dupa strat, depunem un efort de desprafuire, urmarind sa scoatem la iveala firea noastra profunda, adevaratul nostru eu. Pe masura ce inaintam, ne perfectionam si extindem operatiunile: slefuirea caracterului si exersarea vointei devin deprinderi fara de care nu putem realiza “saltul in profunzime” (sau urcarea si coborarea simultana a Scarii Sf Ioan nu se poate produce. Apropo, Ioan Scararul nu a avut viziunea unei scari rulante, sic! ).
In acest demers de autoperfectionare, nu trebuie sa pierdem contactul cu straturile superioare, acelea aflate la inceputul sapaturilor, cand am pornit la drum … Superioare e corect – si nu de suprafata: inocenta, sinceritatea, curiozitatea.
E drept ca performantele privind cunoasterea sufletului si descoperirea adevaratei noastre firi ne sunt date sub forma de inzestrare particulara, pe principiul fiecaruia dintre noi in parte. Dar si cel mai inzestrat dintre noi nu poate avansa interogativ in intunericul (sau infinitul) constiintei proprii, decat alegand sa tina de mana o calauza dedicata: fie pe cel Bun, fie pe cel Rau.
Sa ne rugam a merita a avea alaturi pe Ingerul Pazitor!”
