Comentarii din Cetate



carticicaDupa inlaturarea lui Ceausescu prin impuscarea sa langa un zid oarecare al unei foste capitale a Tarii Romanesti (pana atunci celebra prin Turnul Chindiei); am avut de rezolvat si pus la punct multe probleme… Una dintre ele a fost sa aducem in actualitate Legea Fundamentala a Statului, CONSTITUTIA. Sa o transformam din litera moarta in litera vie:  sa o adaptam astfel incat un “experiment” trist de genul concentrarii puterii in mainile unui singur om sa nu mai fie posibil.

Pe de alta parte, e simpatic sa constati reactia poporului in ce priveste “nevoia de Tatuc”… Romanii stau mai linistiti daca stiu ca acolo sus, e cineva care domina structurile; care “le arata el lor”; care “se pune cu ei”, se ia la tranta cu mariile – dar in acelasi timp nu uita sa coboare la nivelul “de baza”: in piete, la nunti, botezuri, balciuri si targuri… Destinul lui Basescu tine aproape de portretul pe care acesta si l-a schitat, si pare ca se apropie din ce in ce mai mult de cel al lui Cuza!

constit comentataCu siguranta nu am fi retinut nuantele subtile ale separatiei puterilor in stat si nici mecanismele autoreglarii dintre cele trei puteri aflate in complexa si frumoasa interactiune, daca nu ar fi existat aceasta “fortare a interpretarii constitutiei”. Observati cum  carticica galbena a inceput sa fie purtata pe la televiziuni? Cum abia acum, in aparenta ananghie, isi intra in drepturi – caci asta e soarta legii: sa o folosesti abia atunci cand ai nevoie de ea!

Se cuvine deci sa multumim Domnului Presedinte ca ne-a inflacarat inspre lectura si interpretarea Constitutiei; de am ajuns sa stapanim termeni complicati, cum sunt: desemnat, numit, propus … dizolvare, consultare … majoritate dinamica …

Cine ar fi crezut ca in micuta carticica galbena vom gasi atata intelepciune? separatia puterilor in statSau ca – pe langa ea, s-au mai scris tomuri intregi  de comentarii avizate, ca exista o disciplina numita drept constitutional si ca avem in aceasta tara o Curte Constitutionala, stand intr-un fel de-asupra tuturor…

Daca am inteles bine, soarta puterii in democratie este sa fie in mijlocul unui joc al paselor, al echipelor – individualitatile prea indragostite de minge si dribling fiind admirate atunci cand marcheaza, dar huiduite cand pierd mingea la adversar. Iar acum, adversarul nostru e … criza! Hai Baietii! Putina concentrare! Pe ea, pe mama ei!…


Daca ne situam la nivelul anului 1907, atunci e OK.

Daca ne lasam insa imbatraniti social de experienta a doua razboaie mondiale, a unor improprietariri si nationalizari, a cel putin trei Constitutii de referinta (cea din 1923, cea din 1965 si cea din 1991), si a doua Revolutii – una in 1989 si cea legata de patrunderea lumii virtuale in capetele noastre… atunci nu mai e OK!

Sau poate o fi la mijoc vreo manevra mediatica de “intinerire a targetului de audienta” al postului REALITATEA? Atunci, de ce ni-l propuneti pe dl Victor Rebenciuc – care are priza mai mare la cei trecuti un pic de 40 sau chiar 50?!

Preluata/adaptata sau nu din titlul  poeziei “de manual” a lui George Cosbuc, campania duce in eroare grava. RESPECTUL SE CASTIGA, NU SE CERE! Un exemplu concret, zilele acestea: Marian Dragulescu – cel care a castigat respectul si admiratia noastra! A tacut, a muncit, a facut. In rest – cum sa te trateze cineva cu respect, de sus in jos? Numai astfel: prin ofranda, prin sacrificiu de sine. Ca Dragulescu. Ore si ore de munca, vointa si sudoare. Pentru a nu lasa nimic la voia intamplarii!

Atunci cand poti mai bine decat celalalt, cand demonstrezi acest lucru iesind din stramtoarea unui circuit national, cand te confrunti la nivel planetar cu colegii tai de generatie si razbesti pana sus – se cheama ca… AI CUCERIT RESPECTUL! (vezi si Hertha Mueller)

Cu alte cuvinte, campania ar fi trebuit sa sune ceva de genul:

LASATI-NE SA VA RESPECTAM!

sau

DATI-NE MOTIVE SA VA IUBIM! (SUNTEM PREGATITI!)

… dar poate, era prea “pe fata”!


In Noiembrie 2008, Romania era inca infierbantata sa finalizeze un an economic glorios… Lumea se clatina deja, criza economica se declansase oficial, dar noi ne straduiam sa adunam oportunitatile care ni se ofereau la tot pasul!

Astfel, la o lansare de statie TV-“locala”, la Sibiu – am revazut orasul si un pic din imprejurimi. Acelasi sentiment ca si in cazul Targului-Mures: o deosebire frustranta fata de Capitala. Un altceva substantial diferit, cu dor de duca inclus la pachet – pentru cand am ajuns acasa…

Istoria, privilegiile sasilor, Habsburgii, deschiderea spre Europa Occidentala: cat anume au contat procentual in reusita experimentului Sibiu? Cat anume vointa contemporana a Germaniei de a crea un avanpost in estul spatiului european? Cat anume inteligenta, conexiunile si munca actualei echipe ce administreaza Sibiul? Cat anume sansa de a castiga un proiect gen “capitala culturala europeana”?Probabil toate au contribuit pentru a avea astazi pe harta tarii un “ceva diferit”. Ceva ce ne dorim sa multiplicam…

Recitesc articolul despre viziunea lui Klaus Johannis despre orasul Sibiu (articol adus in actualitate de recenta propunere a liberalilor) si raman cu gustul dulce-amar al unei intrebari de suflet: va avea Sasul resursele de a ne iubi din intreaga lui fiinta? Sau, la fel de bine putem schimba unghiul: suntem noi pregatiti pentru o asemenea adoptie (stiut fiind ca o mama care-si iubeste copilul il mai altoieste, din cand in cand…)

https://calindiaconu.wordpress.com/2009/02/17/viziunea-unui-primar-pentru-orasul-sau/


sindicalisti albastriInstalatiile de sonorizare au evoluat mult din vremea Pietei Universitatii pana azi. Organizatorii demonstratiilor sindicale din aceste zile, au adus microfoane si boxe de ultima generatie, iar Palatul Guvernului – sa fi avut termopane cu cinci camere, tot trebuie ca a rasunat in interior de furia muncitoreasca de afara! “JOS GU-VER-NU’!” si “U-NI-TA-TE!” – au fost probabil cele mai scandate lozinci. sindicalisti rosiiIn albastru sau in rosu, de la BNS sau de la Sanitas, toti pareau a fi prezenti, cu mesajul “Potoliti-va, lasati-va de prostii si puneti treaba pe roate ca ne lasati fara paine!”

 

 

Putini sindicalisti din Bucuresti insa, la cate autocare din provincie au ocupat Kiseleff-ul… Multe si cu soferi ingrijorati: “Ati auzit, vor sa confiste autocarele care circula in data alegerilor?”coloana vazuta din padurea kiseleff

Si mi-am permis, in timp ce faceam cateva poze, sa reflectez din nou la valoarea de intrebuintare a autocarelor si puterea pe care o au in zi de actiune politica transportatorii “de persoane”. De fapt, cine a platit aceste autocare … “ale sindicatelor”? Cu ce difera actiunea aceasta, de intimidare, de o actiune de tip “turism electoral”? Ce parteneriat public-privat s-a pus la cale in domeniul transporturilor? Imi imaginez ca fara aceste mijloace de transport ar fi venit… cati?! Imaginatia sanatoasa se mentine in anumite limite ale decentei, dar uneori, realitatea depaseste ceea ce noi avem puterea sa ne imaginam… Sa admitem deci ca o imaginatie bolnava isi inchipuie ca un grup de fanatici partizani ai unui partid oarecare pleaca la drum si voteaza de patru-cinci ori, in judete diferite, pentru a obtine ce: o victorie mincinoasa!

Ce facem? Ne lasam striviti de noua moda … a autocarelor politice?

striviti de coloana


1. În România, puterea executivă este una cu două capete.  Avem un Preşedinte – votat direct şi nominal de popor şi un Prim Ministru – emanat dintr-o negociere parlamentară, dintr-un „deal” al partidelor parlamentare care formează o majoritate.

În exercitarea puterii, în viaţa de zi cu zi, cei doi conducători ai celor două Palate (din Cotroceni şi Victoriei), avand fiecare propria-i echipa … trebuie să acţioneze impreuna – ca o singură formula: EXECUTIVUL PERFECT presupune intelegere, ascultare reciproca, negociere, vointa comuna, armonizare, pace de substanta ( si nu de forma).

Ori asta presupune ca Preşedintele să se ridice de-asupra intereselor de Partid. El trebuie să facă echipă măcar cu o majoritate parlamentară – dar în acte este mai mult: „al nostru, al tuturor” (desi nu l-am votat toti, este al tuturor)!

Concluzia 1: Relaţia Preşedinte – Prim Ministru este una fierbinte, întrepătrunsă, din care sar scântei. Nu poate fi una paralelă.  Sunt doua Institutii, reprezentate de doi oameni – care au sigur doua capete, poate doua viziuni,  dar o singura (buna)voinţă!

2. Preşedintele numeşte Primul Ministru desemnat de Parlament (sau desemneaza un PM a carui echipa trebuie sa aibe investitura Parlamentului…).

La penultimele alegeri parlamentare, românii au votat şi pentru Preşedinte şi pentru Parlament. Au votat o echipa Băsescu-Tăriceanu sau PD-PNL, sau Alianţa DA, cum vreţi. Au sperat că cei doi se vor înţelege şi vor face treabă bună împreună. Pentru Ţară. Şi pentru ei, bineînţeles. Dar romanii au votat si alianta fara nume PSD+PC, si local – UDMR. Conjuctura creata de vot a trasat majoritatea parlamentara suficienta pentru a conduce: PNL+PD+UDMR.

A ţinut doar doi ani, apoi am intrat în Europa şi nu stim cum si de ce (probabil fierbinteala Puterii?) au început să apară bileţele, acuze, injurii, circ, încrâncenări, scrâşnete, scârţâială … şi, urmarea firească: rupere in doua si alti doi ani de răceala între Palate! „ Tara celor Doua Românii şi Doua Cabinete Paralele” – România Primului Ministru (susţinut de Parlament) şi România Preşedintelui (susţinut de Popor si Mass Media)…

Concluzia 2: Nu există garanţii ale bunei colaborări între Palate. Maximum ce putem spera este o relaţie decentă, în care cei doi actori principali să nu se înjure reciproc. Caci nu ne place să vedem asta.

3. Soluţii pentru România, după 1 Octombrie 2009.

După alegerile Parlamentare din 2008, aveam trei variante de alianţă posibile, care se cunosc deja foarte bine si sunt valabile si azi:

a. PD(L) + PNL. Sunt prea mulţi „L” în această combinaţie… ar trebui renunţat sincer la unul şi asta… nu se poate, deocamdata.

b. PDL + PSD. Tocmai ce s-a rupt, vom afla zilele acestea de ce. De asemenea, vom afla impreuna cu cine va conduce Executivul Tara Romaneasca. Nu poti sa ai pretentii serioase ca executi (conduci) fara a detine majoritatea in Parlament

c. PSD + PNL. A funcţionat ca majoritate Parlamentară în ultimii doi ani de guvernare liberală. Pentru a relua discutiile cu onestitate, Dan Nica trebuie sa iasa in fata Natiunii si sa prezinte dovezile suspiciunilor de frauda tip “turism electoral”.  Altfel, nu putem spera la o solutie Antonescu Presedinte si Geoana PrimMinistru – sau invers.

« Previous PageNext Page »