E cunoscut ca preotii sunt oameni de spirit, cultivati …

In consecinta, atunci cand o fac, practica un umor cu totul special, rafinat – in care explozia reactiei este lasata pe seama celui care le gusta gluma. Un preot nu poate sa rada cu gura pana la urechi, pentru ca s-ar deda unei placeri care ar strica echilibrul necesar credibilitatii hainei sfintite!

Nu acelasi lucru se poate spune despre costumul prezidential… Limite? Autocontrol? Emotii? Cumintenie? Smerenie? Retinere? … Nu. Nu pare a fi nevoie. Chiar asa – vi se pare ceva deosebit in poza de mai jos?!

Dar daca ar fi un trucaj in Adobe? Parca … mai conteaza?

Haina nu poate transforma un caracter atat de puternic ...


In dictionare, locutiunea franceza ne duce cu gandul la specificul bucatariei grecesti – “in the Greek manner; cooked in wine, olive oil, lemon juice, herbs, and spices, and usually served cold”, dar cum zilele acestea vor fi pline de comentarii la adresa gestului Primului Ministru Georgios Papandreu – mi-am spus ca trebuie sa verificam un pic despre cine e vorba si mai ales, ce limba se vorbeste cu adevarat in propozitie?

Propunerea de salvare a Greciei a fost facuta pe cat de serios, pe atat de neclar – intr-o limba “europeana” 🙂 cu puternic accent franco-german, fara a tine seama de situatia si posibilitatile reale de intelegere ale uneia dintre cele mai vechi natiuni ale planetei. Fratioare, cand spui “Grecia” – te cutremuri cu respect pentru cate au dat istoriei gandului, nu ii umilesti ca nu le-ar placea sa munceasca, ca stau cu mana intinsa la ajutoare! Care ajutoare sunt de fapt acordate cu mana larga pentru plata cu prioritate a … dobanzilor restante?!

Grecul s-a lasat o vreme luat la misto, insa acum a transmis tuturor o lectie despre cum se face politica: REFERENDUM e un cuvant tare, pe muche de cutit. Dar cutitul trebuia scos, macar pe jumatate (!) din teaca – iar liderii europeni ne-au aratat ca nu si-au facut deloc temele cu privire la personaj, care vorbeste mai degraba… limba “americana” :-)!

Cititi scurta biografie a Presedintelui Internationalei Socialiste, pentru a constata cu uimire si respect ca este cel de-al treilea Prim Ministru din Familia Sa, in ordine directa … Cu un asemenea politician, nu te poti juca de-a salvatul, pentru ca nu se va lasa inecat prea usor!

Grecia are de-acum spatiu de manevra si de negociere. Felicitari! Acum e clar pentru toata lumea ca limba europeana nu se vorbeste corect decat cu accent … american, nu? 🙂

George Papandreu - Grecia are un Prim Ministru pe masura confruntarilor actuale! De-acum urmeaza Summit-urile adevarate UE-SUA (si largite UE-SUA-CHINA-RUSIA)...

His family comes from a long standing political dynasty. He previously served as Minister for National Education and Religious Affairs (1988–1989 and 1994–1996) and was Minister of Foreign Affairs from 1999 to 2004. Following his grandfather George Papandreou, Sr. and his father Andreas Papandreou, he is the third member of the Papandreou family to serve as the country’s prime minister. Papandreou has been leader of the Panhellenic Socialist Movement (PASOK) party since February 2004. In 2006 he became President of the Socialist International. George Papandreou became the 182nd Prime Minister of Greece on 6 October 2009.

He was born George Papandreou in Saint Paul, Minnesota, United States, where his father, Andreas Papandreou, held a university post. His mother is American-born Margaret Papandreou, née Chant. He was educated at schools in Toronto (King City Secondary School), at Amherst College inMassachusettsStockholm University, the London School of Economics and Harvard University. He has a Bachelor of Arts degree in sociology from Amherst and a Μaster’s degree in sociology from the LSE. He was a researcher in immigration issues at Stockholm University in 1972–73. He was also a Fellow of the Foreign Relations Center of Harvard University in 1992–93.

In 2002 he was awarded an Honorary Doctorate of Laws by Amherst College and in 2006 he was named Distinguished Professor in the Center for Hellenic Studies by Georgia State College of Arts and Science.

Papandreou’s father studied and worked as professor of Economics from 1939 to 1959. His paternal grandfather, the elder George Papandreou, was three times Prime Minister of Greece.


Antistene: singura cunoastere care merita aprofundata - este etica!

Aparuti dupa Socrate, ca o transpunere in gandire a felului acestuia de a fi, cinicii intra in scena cu Antistene din Atena, continua cu celebrul Diogene din Sinope, apoi Krates din Teba, Bion din Boristene, Teles, Menedemos, Menippos …

Dintre toti, au ramas pana in zilele noastre butoiul lui Diogene – adica refuzul constient al unei case in toata regula, si nenumarate alte interventii ale acestui ganditor pus pe sotii (care umbla cu lumanarea aprinsa in timpul zilei, explicand ca e in cautarea unui om adevarat).

In esenta, ce ne transmite acest curent particular? Ca “virtutea e suficienta pentru a atinge fericirea; pentru a exersa virtutea iti trebuie vointa; virtutea tine de fapte si mai putin de cunoastere … Numai virtutea singura e un bine, iar viciul singur un rau – restul lucrurilor nu au relevanta, fiind indiferente omului intelept. Bunul care ne poate apartine cu adevarat este ceea ce putem stapani: adica spiritul, singurul pe care il putem influenta prin propriile noastre eforturi…” (Antistene, cf Zeller)

Cum adica? Sa nu consideram ca fiind importante averea, cinstea, libertatea, sanatatea, viata – intr-un cuvant placerile acestei lumi? Intr-adevar, ar trebui sa fugim de robia lor!

Dar saracia, rusinea, robia, boala, moartea – sa nu ne intristeze efortul pe care trebuie sa-l intreprindem pentru a scapa de aceste handicapuri? Nu, dimpotriva: singurele care (ne) educa, singurele care au forta de a (ne) duce spre virtute sunt chiar aceste asa-zis “rele” (mai precis, capacitatea noastra de a reactiona in lupta impotriva lor!) …

Luind ca exemplu viata neostenitului Hercule, cinicii practicau in vazul lumii apathia – adica acea forma de existenta in care sinele nu mai depinde de nimic exterior … caci singurul lucru pe care nu-l poti pierde este nevoia insasi!


Mie mi-a trecut glezna cand am vazut ce fac baietii astia.

Mi-am amintit ca in maternitate, pana sa se lamureasca Mama cum e cu primul ei nascut, am supt de la o tiganca.

Am simtit nevoia sa iert pe toata lumea, desi nu ma simt certat cu cineva anume.

Am recunoscut o prima lipsa a memorabilului film al copilariei noastre, “Satra” – si m-am simtit in acelasi timp, razbunat pe toate cate umpleau cu fustele lor colorate, panza ecranului de cartier.

Si, ceea ce e mult mai important, am trecut cu bine peste socul deplorabilei lipse de civilizatie aratate de Seful Diplomatiei Romane – care a pierdut foarte probabil prilejul vietii lui … acela de a iesi cu bine dintre un Ciocan si o Coroana! Lipsa de civilizatie nu e a celor necivilizati, a celor salbatici – ci a celor doldora de cultura, care se pretind absolventi de scoli superioare si sunt incapabili de reactii normale!

Gasind in acest dans al celor sapte tigani maghiari efecte cu adevarat terapeutice, recomand Excelentei Voastre, Domnule Ministru –  sa urmariti pana la final!

Fara pareri de rau, si … fara regrete! Aveti posibilitatea de “watch again”, clipa aceasta de glorie a lor nu va imbatrani niciodata, pe cand absenta Dumneavoastra din Loja Operei va fi uitata mai curand decat ne putem noi imagina! 🙂


Iubitii mei,

am stat de vorba cu un Prieten Avocat – despre ceea ce am considerat a fi “cheia” discursului regal de astazi: anume “imprumutul tarii de la copii” …

Si am primit urmatorul raspuns care m-a fascinat: Tara e un bun transmis deja viitorimii de catre cei din antecedenta noastra. Fiind o proprietate a viitorimii, (care nu mai poate fi a celor care nu mai sunt ), nu este nici a noastra – caci trebuie sa renuntam la a mai considera ca am primit-o mostenire (deci am avea vreun drept asupra ei)!

Motivul principal pentru care trebuie sa avem mai multa grija de Tara noastra, macar de acum incolo: cei care am auzit,  nu vom putea spune ca nu am stiut!

Altfel … prin dictionarele juridice exista definitia detentorului precar: “Persoana care detine un bun, stapanindu-l fara intentia sau vointa de a efectua aceasta stapanire pentru sine, de a se comporta cu privire la bun ca proprietar sau ca titular al altui drept real” … important e sa corelam sensul profund al acestei definitii cu modul nostru de a ne comporta!

Oare nu spun si Parintii Bisericii ca trebuie sa ne comportam cu lucrurile din jur, ca si cum le-am fi primit cu imprumut?

Si mai ales: cat de departe suntem de acest deziderat?