Ion Creanga: cum ar arata copilaria noastra fara Povestile lui?

Era prin anii 1877-1878 cand Creanga a avut posibilitatea sa cunoasca mai bine, datorita trecerii lor prin inca proaspatul stat romanesc, trupele rusesti … Din spiritul de observatie si simpatia pe care probabil simtea ca o datoreaza unui aliat de arme, s-a nascut legendarul personaj Ivan Turbinca, cel care se ia “la tranta” cu Moartea, si o invinge in doua randuri – pentru ca mai apoi sa fie “uitat” de ea… (ce pedeapsa mai mare decat sa te uite moartea pe pamant…!)

Rusii ne-au aparut,  prin Ivan Turbinca predat in Scoala Romaneasca de generatii de invatatori si profesori de Limba Romana, daca nu extrem de simpatici, cu siguranta suportabili… Cine nu-si aduce aminte de celebrul dialog din fata Portii Raiului, in care Ivan se asigura ca a ajuns unde si-a dorit si ca va avea parte de ceea ce a visat:

–          Cine-i acolo?

–          Eu.

–          Cine eu?

–          Eu, Ivan.

–          Şi ce vrei?

–          Tabacioc este?

–          Nu-i.

–          Votchi este?

–          Nu-i.

–          Femei sunt?

–          Ba.

–          Lăutari sunt?

–          Nu-s, Ivane, ce mă tot chihăieşti de cap?

–          Dar unde se găsesc toate aceste?

–          La iad, Ivane, nu aici.

Sigur ca aceasta simpatie pentru sufletul slav in care ne regasim cu bunele si relele noastre s-a cutremurat din temelii dupa al doilea razboi mondial, cand aparent sau real (istoricii inca mai au de cercetat) – am intrat in conflict cu Marele Prieten de la Rasarit …

Asta imi aduce aminte de un RDG-ist, cu care am stat odata de vorba:

–  Noi le spunem rusilor  “Marele Prieten” … voi de ce le spuneti “Der grosse Bruder”? (Fratele mai mare, germ.)

–  Pai e foarte simplu: cu un prieten te mai poti certa, dar de fratele cel mare esti obligat sa asculti, vrand-nevrand!

Se pare ca Lectia despre Fratele cel Mare lipseste desavarsit din cultura politicienilor nostri actuali, si e pacat pentru zecile de generatii care au ras cu pofta de ispravile lui Ivan Turbinca… Nu-i insa mai putin adevarat ca, dupa ce ai lovit in “nucleul dur” al monarhistilor care te sustineau, atacand inutil pe Regele Mihai a trebuit sa inventezi repede o manevra abila, glumind cu Ursul de la Rasarit!

Basescu: un mare inventator de probleme si solutii!


E weekend, e vară. S-au anunţat ploi – aşa că stăm în casă, nu ne asumăm riscurile unui pescuit de unde să venim uzi leoarcă … Vreme numai bună pentru meditaţie, de ce nu – asupra vârstelor omului, mai ales asupra felului în care vârsta ne schimbă fiinţa şi firea. Pentru a înţelege mai bine evidenţa, am gândit tabelul de mai jos, pe care vă invit să îl comentăm împreună!

Varstele omului: cum ne schimbam in timpul vietii?


Dracon - a inarmat statul cu putere judiciara ...

Drumul spre libertatea corect organizata nu a fost unul usor nici pentru greci. De la regalitate la oligarhie, de la oligarhie la tiranie, de la tiranie la democratie – in fiecare din aceste etape tranzitorii s-au pierdut si s-au castigat lucruri si drepturi,  pana in cele din urma INDIVIDUL S-A PERSONALIZAT, a devenit mai important decat familia din care facea parte.

Esenta democratiei: omul liber, organizat in asa fel incat nu afecteaza libertatea celuilalt.

Cum a pierdut regele puterea coroanei in detrimentul unei elite funciare, cum nu a stiut sa tina de ea, sa-si exercite puterea? Ce aliante au facut oligarhii, pe tacutelea, de s-au substituit in elita conducatoare regelui?

Cum si cand a inteles gresit unul dintre oligarhi – tiranul -,  ca puterea nu se exercita prin cadrul ei legal, ci foarte concret, prin garda de corp, care identifica si izola inamicii …?

Cum anume au reusit grecii sa treaca peste pofta fireasca a  profitului de moment si sa devina aparatori ai principiilor, bucurindu-se de fructele pretioase ale democratiei?

Pentru toate aceste intrebari, cat si altele – merita (re)citita cartea lui G. Glotz al carei nume a dat titlul articolului din acest weekend.

In timpul lecturii,  ne vom imagina cum, glumind cu noi in memoriile sale, “Tiranul” Basescu va spune in stilul caracteristic:  “… decat sa apar  in fata poporului care m-a ales (atat in tara cat si in strainatate 🙂) si sa spun ca un predecesor slab al meu: “Am fost invins de servicii!” – m-am asigurat, inca de la inceput, ca eu voi conduce altfel.  Va las pe voi sa judecati daca am facut bine sau rau… “


Monarhia - salvează Romania! E pregatit USL-ul sa intre in cursa pentru Regalitate?

Pentru cei care ne privesc din afara, am putea gândi că politica romaneasca e ceva imprevizibil – de la Români, ne putem aştepta oricând la surprize: să se opună politicii Moscovei, să-şi achite până la ultimul bănuţ datoriile (măcar ca stat :-)!), să aibe cea mai rapidă creştere sau cea mai rapidă alunecare în evoluţia PIB-ului, să demită un prim-ministru cu tot cu cabinet, pentru ca apoi să-l repună în funcţie, să-şi suspende Preşedintele pentru ca apoi să-l realeagă … să se alieze între ei pentru Alegeri pentru a se despărţi după (de parcă Alegerile ar fi conjunctură oarecare, nu un profund exerciţiu democratic) … să se acuze reciproc, Putere şi Opoziţie de furtul voturilor prin cele mai surprinzătoare metode (dintre care cea cu turismul electoral merită amintită neaparat!) … să trimită pe cei mai slab pregătiţi în cele mai importante reprezentări europene … etc, etc, etc.

Pentru cei care privesc dinlăuntrul cetăţii româneşti, imprevizibila politică românească, cu cloaca pricepută în generare de opinii (care cu cât vin mai de sus, cu atât sunt mai … personale! şi nu reprezentative, cum ar fi normal) este un fenomen care a căpătat în ultimii ani claritate şi contur: DA! ĂŞTIA SUNTEM!

Ne-o spunem noi, iar dacă ne permitem o fracţiune de uitare, ne-o reamintesc veşnicii aliaţi şi fraţi ai noştri ungurii.

Ce ar urma să se întâmple după fierbinţeala şi iureşul care se pregăteşte? Păi e simplu, după ce şansa Johannis a expirat şi avem un glonţ mai puţin, opoziţia e invitată să radicalizeze un pic discursul şi să propună MONARHIA CA SOLUŢIE.

Măcar atunci, vom putea să armonizăm felul nostru de a fi cu forma conducerii politice a Statului. Şi v-o spun cu toată seriozitatea: ABIA ATUNCI VOM FI CU ADEVARAT IN VOIA DOMNULUI!

Rămâne să continuăm aceste gânduri după vizionarea filmului pe care Antena 3 ni-l va oferi integral în acest weekend… reîntâlnirea cu Profesorul Dinu C. Giurescu ne face întotdeauna o deosebită plăcere 🙂 !

… până atunci, mai aveti timp sa intrati aici:

http://octavpelin.blogspot.com/2011/05/o-sansa-monarhia-salveaza-romania.html


Dacă îmi aduc bine aminte, există o întreagă ramură a filosofiei care se ocupă de cunoaştere. Îi spune “gnoseologie” sau “epistemologie”, şi se ocupă cu răspunsul unor întrebări de genul:

  • cum ajung oamenii să cunoască ceea ce ştiu (drumul spre cunoaştere sau căile cunoaşterii);
  • care este rolul gândirii în cunoaştere (cât de adânc pot pătrunde cu puterea minţii şi câtă încredere să am în procesele gândirii mele şi ale altora);
  • cum ajung oamenii să cunoască adevărul (dacă îl pot sau nu cunoaşte, când şi cât de mult să se îndoiască, cum să recunoască minciuna, etc)

S-au scris cărţi întregi şi avem surse bogate de informare despre teoria cunoaşterii.

În practică însă, vom ajunge să cunoaştem mereu lucrurile doar “pe pielea noastră”… Ca în cazul recent cu fractura de maleolă tibială interna-dreaptă: ar trebui să ne frângem pe rând, fiecare oscior, pentru a-i înţelege cu adevărat rolul şi rostul în organism!!!

Cate oase are scheletul osos al omului?