February 1, 2011

Ce este un “Kolping Haus”?

Posted by Calin Diaconu under Scrisori din München | Tags: , , , , , , |
[2] Comments 

Umanitatea presupune într-ajutorare!

De vorbă din ce în ce mai rar cu studentul nostru din München, pentru că s-a pus serios pe treabă, având de pregătit examene grele. Nu degeaba se spune că prima sesiune este cea mai solicitantă! Între două cafele servite online, am povestit despre o iniţiativă de secol XIX – a unui slujitor al Bisericii Catolice: Adolph Kolping… Şi la noi există căminul studenţesc, aşa că o comparaţie nu ar avea ce şi cui să strice! Să vedem dacă aflăm lucruri noi – judecând pe cele existente, prin comparaţie.

Î: Înţeleg că există mai multe feluri de KOLPING HAUSER? Câte ai descoperit până acum?
R: Nu ştiu de existenţa a mai multor feluri de Kolpinghauser, ce ştiu sigur însa că sunt foarte multe (aprox 250) şi raspândite prin toată Germania. Singurul pe care l-am mai văzut, pe lângă cel în care locuiesc, este cel din Rosenheim, un orăşel universitar foarte frumos la o sută de kilometri de Munchen.
Î: Cei care le conduc sunt oameni ai Bisericii?
R: Nu ştiu. Administraţia pare a nu avea nici o legătură cu Biserica.

Î: Există mesaje amplasate în acest sens, locuri special amenajate de rugăciune, etc.?
R: Mai mult decât locuri amenanjate special pentru rugăciune (te referi probabil la un fel de sanctuar) există o sală specială pentru intâlniri pe teme religioase (nu pot relata mai multe, din moment ce nu am luat parte încă la niciuna), cât despre casă serveşte mai mult instruitii “învăţăceilor” în artele ospitalităţii.

Î: Regulamentul KOLPING HAUS-ului unde stai tu… vi s-a dat tipărit, pe mail?
R: Mi s-a făgăduit în mai multe rânduri un regulament, însă până acum nu am primit nimic, deoarece, aparent încă mai lucrează la el… :-)!

Î: Sunteti încurajaţi să vă cunoaşteţi între voi? Există săli de petrecere a timpului liber?
R: Există o sală care s-ar putea numi “de petrecere”, însă este amenajată mai mult ca o bibliotecă (numai că fară cărţi). Cât despre socializare nu a fost nevoie de niciun ajutor, din moment ce lumea care locuieşte aici este în mare parte simpatică si deschisă.

Î: Preţurile mici înseamnă un ajutor?
R: Nu aş defini preţurile “mici”, ci mai degrabă “relativ” mici. Raportul calitate preţ este însă excepţional, condiţiile fiind foarte bune iar poziţia centrală. (Când m-am referit la condiţii excepţionale, am omis faptulcă până în ianuarie nu o să am bucătărie din cauza unei pierderi a conductei de apă caldă care a dus la mucegăirea pereteului… :-(! )

Î: Au fost daţi afară unii studenţi pe motiv de …?
R: Din câte ştiu eu nu a fost dat afară încă nimeni.

Î: Vi se asigură şi mâncare (o cantină) în apropiere?
R: Nu, mâncarea nu ne este asigurată, însă există multe cantine răspândite prin oraş, chiar dacă mâncarea este scumpă, în comparaţie cu cele din Bucureşti, iar calitatea nu tocmai minunată.

Î: Aveţi obligaţii speciale : să întreţineţi curăţenia în spaţiile comune, etc
R: La WG-uri (Wohngemeinschaften, apartamente cu mai multe camere, în care locuiesc câte şapte studenţi) există un “Putzdienst”, adică fiecare locuitor are datoria timp de o săptămână să cureţe spaţiul comun. Băile respectiv holurile sunt curăţate de cămin.

Î: Naţionalităţile celor prezenţi, vârstele lor, preocupările lor…
R: Am întâlnit un colectiv foarte colorat, dintr-o gamă de vârstă de la 18 la 25 de ani. Provenienţa este în cea mai mare parte Germania (cunosc şi un bulgar iar până acum suntem trei români!). Cât despre preocupări prima afirmaţie rămâne valabilă. Sunt de la fizicieni la ingineri, de la învăţăcei la – cei care fac Zivildienstu, nu am idee cum se spune in română… -.

Un fel de ... cămin, pe germană!

 

January 30, 2011

Răbdarea egiptenilor

Posted by Calin Diaconu under Comentarii din Cetate | Tags: , , , , , , |
[5] Comments 

… cum o fi să vină anual peste tine milioane de turişti din lumea întreagă, să se minuneze de trecutu-ţi mare iar tu şi fraţii tăi majoritari să trăiţi sub pragul sărăciei?

…  cum o fi să primeşti pe internet veşti despre mersul lucrurilor în lumea largă, să participi ca spectator la schimbările care au loc în vecinătatea nord africană; iar la tine în ţară un bătrân dictator trecut de 80 de ani, să-şi anunţe intenţia de a candida pentru încă un mandat la circul realegerii prezidenţiale din septembrie curent – numai aşa, cât să-ţi confirme faptul că în Egipt nu se va schimba nimic?

… sau cum o fi să auzi despre soţia lui Ben-Ali că ar fi fugit cu o tonă şi jumătate de aur în poşetă, ştiind cât de corupt e propriul tău guvern şi înţelegând că starea de sărăcie nu e pentru conducători, ci numai pentru cei ţinuţi în întuneric?

… cum o fi să vezi la televiziunea naţională imagini vechi, în care un general povesteşte liniştit cu mulţimea – iar afară, pe stradă, să vezi cu ochii tăi cum superjet-uri F16 survolează mulţimea pentru a o intimida şi împrăştia?

… cum o fi să auzi (dacă mai ai la ce asculta, după ce ţi-au tăiat telefonul mobil şi accesul la internet!) cum bărbaţi de stat ai învecinatului Israel regretă dictatorul pe care tu ai vrea să-l schimbi pentru că i-a sunat ceasul biopolitic; ba mai mult – îţi recomandă prin canale diplomatice sau presa internaţională, un succesor convenabil lor?

Nu putem decât să urmărim cu atenţie evoluţia revoluţiei egiptene, care uşor poate căpăta accente islamiste. Până atunci, să aflăm mai multe despre cei care pot urma: El Baradei sau Omar Suleiman?

Orientul Apropiat

 

January 29, 2011

Superadaptarea Bocului…

Posted by Calin Diaconu under Comentarii din Cetate | Tags: , , , |
[2] Comments 

… va duce la dispariţia acestuia (de pe scena politică), după ce Marele Căpitan îşi va încheia cel de-al doilea mandat.

Ne bazăm afirmaţia pe demonstraţia lui V. Gordon Childe (“Făurirea civilizaţiei”, Ed. Ştiinţifică, 1966, p. 44): “Atât omul, cât şi mamutul erau la fel de bine adaptaţi mediului glaciar. Şi unul şi celălalt prosperau şi se înmulţeau din abundenţă în acel climat specific. Dar soarta lor ulterioară e deosebită. La sfârşitul epocii glaciare, mamutul nu mai supravieţuia, pe când omul continua să trăiască. Adaptarea mamutului la anumite condiţii determinate era în oarecare măsură prea perfectă: el era superspecializat.”

… adică: dom’ Boc s-a-nvăţat într-atâta pe sine să fie porta-vocea lui Băse, fără filtru propriu, căutând necondiţionat să prezinte demonstraţii ale ideilor şi iniţiativelor modelului său – încât, atunci când va rămâne singur … întrebarea “încotro acum?” îl va izola fatal, spre cel mult scrierea memoriilor, în liniştea din afara vâltorii politice. Iar dacă memoriile lui Boc sau ale altor B-işti vor fi scrise la DNA sau cum se va fi numind organul de represiune al noilor conducători de atunci, sperăm să trăim şi vom vedea…

Dar oare asta nu e valabil şi pentru noi, ceilalţi? Nu ne-am specializat fiecare începând cu Decembrie 2004, într-o raportare tot mai îndârjită PRO sau CONTRA “B”-ului din capul statului?

Priviţi politica limitată de tip “ANTI-B” … pe care o regăsim zilele acestea din plin în coaliţii împotriva naturii gen PNL-PC-PSD … nu înseamnă asta de fapt punerea la conservă a propriului efort de afirmare a identităţii?!

Ponta şi Antonescu ne asigură că nu. Ci, că animalul PD-ist s-a făcut atât de mare, încât nu poate fi dărâmat decât printr-o “monstruoasă coaliţie”, ca-n 1866… OK, dar atunci măcar de ne-ar aduce un Hohenzollern!

 

January 28, 2011

Dreptatea şi Adevărul … la curţile Evropii!

Posted by Calin Diaconu under Comentarii din Cetate | Tags: , , , , , , |
[2] Comments 

Aparent, s-au ocupat toate albiile spălătoreselor de rufe murdare din politica românească… Nu mai avem nici o covată, nici o copaie sau lighean – şi de aceea, ne trezim că neînţelegerile democraţiei nesfârşitei tranziţii de la noi ne sunt teleportate tocmai în Consiliul Europei!

În loc să vorbim unii cu ceilalţi şi să căutăm soluţii de compromis, îmi pare că vorbim fiecare pentru el însuşi … condiţie preliminară surzeniei depline.

Celor care au inventat – nu demult! – Alianţa D.A.: “Dreptate şi Adevăr”, le reamintim că vocea raţiunii trebuie să treacă prin filtrul inimii pentru a se face auzită!

Adresându-se inimii, cugetul nostru caută să o îmbuneze – dar rezultatul e multiplu: se face pe sine însuşi mai bun! Iar gura noastră – rosteşte cu înţelepciune numai atunci când devine prelungirea firească a unei raţiuni purificate prin filtrul inimii!

Căci atunci când raţiunea se adresează ei înşişi, de obicei sfârşeşte luînd-o razna: fie se laudă (minţindu-se că ar fi stăpâna adevărului), fie se-ndoaie (neaflând certitudini), fie se ceartă (intrând în contraziceri cu alte raţiuni la fel de autonome ca şi ea)…

Abia atunci când raţiunea nu se mai adresează ei înşişi, ci propriei inimi – abia atunci, raţiunea poate spera să parcurgă lungul drum până la inima celuilalt. Iar gura, în afară de a povesti despre sensurile unei inimi iubitoare de oameni, va căuta să rostească lucruri simple şi drepte. Aşa, ca adevărul!

Vă întreb: dacă politicienii noştri ar accepta că Adevărul e drept şi Dreptatea e adevărată, am avea nevoie de traduceri din “bruxeleză” pentru a ne înţelege între noi?!

 

January 26, 2011

Diferenţe de nuanţă, la huolit.

Posted by Calin Diaconu under Comentarii din Cetate | Tags: , , , , , , , , |
[4] Comments 

În primul rând să vă explic ce este  “huolitul”. Huolitul e un cuvânt nou, a cărui formare a presupus alăturarea interjecţiei româneşti “huo” grecescului “lithos” (piatră).

Am preferat această variantă, pentru că se apropie periculos de frumosul regionalism “hăulit” – care duce imediat cu gândul la un gen muzical popular românesc (cunoaşteţi hă-lă-u-ă? un fel de Jodler de pe la noi). În acelaşi timp, terminaţia ne trimte la oamenii primitivi ai epocii pietrei (paleolitic, mezolitic şi neolitic – fiind împărţiri ale unui timp al penitenţei atât de lung şi întunecat pe cât de îndelungate trebuie că erau nopţile în peşteri şi bordeie).

Pe scurt: un câtec al oamenilor duri, caractere pietros-bolovănoase, cioplite mai mult sau mai puţin, şlefuite mai mult sau mai puţin, care odată ajunse la disperare … cântă! În felul lor, bineînţeles.

Am avut de ales, partinic, între: “a huoli” şi “a da cu huo” – dar cum puteţi remarca, opţiunea a doua se referă mai degrabă la subiectul provocator de mânie (dau cu huo către cineva, la adresa cuiva) şi nu am vrut să cadă pe planul doi artistul însuşi, huolitorul.

Scena acestuia este de obicei stadionul de fotbal. Acolo, nemulţumirea faţă de omul (îmbrăcat în negru) ia forme din cele mai extreme, corul huolitorilor se formează solidar în jurul unei faze oarecare şi – după cum am văzut în unele cazuri, instinctul aruncării cu piatra (fie şi cea de la brichetă), a rămas perfect conservat până în zilele noastre.

Din când în când însă, huolitul îmbracă haina politicului…

Creşterea în responsabilitate, transformarea microbistului în cetăţean, îi schimbă radical tonul: dintr-unul mânios într-unul disperat!

Vă invit să continuaţi acest demers al identificării diferitelor forme de huolit – şi închei cu întrebarea, pusă de-un prieten pe una din reţelele de socializare: o fi vreo legătură între huolitul est-europenilor din 1989 şi huolitul care i-a cuprins pe nordafricani în acest început de an 2011? Sau, dacă preferaţi politica internă: anunţă huolitul în timpul horei unirii mici, mari mişcări sociale în 2011 – mişcări care ar situa, nu-i aşa. România mai aproape ca oricând de continentul african?

Cu gândul la micuţa Lucy şi la somnul ei de milioane de ani, vă doresc o primăvară frumoasă, tuturor! 🙂

 

« Previous Page — Next Page »