Comentarii din Cetate



Situatia e poate mai grava decat ne imaginam, caci suntem in data de 3 Decembrie si unul din Mall-urile reprezentative ale Capitalei – zis “PLAZA ROMANIA” – nu pare a da semne de sarbatoare …

Luna Cadourilor nu mai are de oferit nimica suplimentar, dupa un an de zile in care promotiile s-au revarsat peste consumatorul din ce in ce mai prudent in cheltuirea resurselor.

Dezolanta este cupola, care anul trecut era impodobita pe vremea aceasta, dezolante sunt storurile trase pe locul unde candva erau magazine care mergeau in profit…

Legile capitalismului sunt dure – si vedem cum sub ochii nostri, ajutat de Marea Finanta, statul social se apropie de sfarsit: pentru ca in ochii consumatorului care sta cu ochii pe propriul sau salariu,  promisiunile politicienilor nu mai valoreaza nimic.

Iar atunci cand meseria de baza a politicianului – care este minciuna -, fie ea mai abil sau mai stangaci impachetata in haina vorbelor zornaitoare, ramane fara de ecou in urechile, sufletele si comportamentul consumatorului-votant … atunci trebuie sa concluzionam ca epoca politicienilor mincinosi apune indaratul perdelelor de minciuni trase fara acoperire, atunci trebuie sa realizam ca alt drum nu mai e in fata noastra, si ne intoarcem, dupa 20 de ani – acolo de unde am plecat: adica, la dictatura!

De data asta, regimul ascultarii de unul singur (de forma, vom avea masca unui prim-ministru jucator dupa modelul rusesc) nu se va impune din afara sistemului (chiar daca toti vom spune ca a fost inspirat de acolo) ci – dupa cum am vazut, pare a se impune ca unica solutie din interior, avand girul unei majoritati discutabile, despre care nu stim nici macar daca exista – cu atat mai putin sa o simtim bucurandu-se ca Mall-urile si-au inchis Magazinele.

Si pentru ca sa aveti o marturie asupra mentalitatii care se slefuieste tainic in fata televizoarelor, permiteti redarea unui dialog despre care am fi spus acum 5 ani ca e de domeniul stiintifico-fantasticului, daca n-ar fi fost, astazi, adevarat. A avut loc la ora 20,30 – pe la iesirea din Mall, langa magazinul Debenhams  intre subsemnatul si un pusti imbracat in albastra haina a unei renumite firme de paza (ALO, Domnu’ Bogdan Oprea – daca ne auziti, amuzati-va cu noi :-)!).

Faceam pozele de mai jos, si vine spre mine pustiul respectiv:

– Domnu’ – nu aveti voie sa faceti poze in magazin!

– Nu mai spune – arata-mi unde scrie (zic eu, cu gandul de a ma conforma… unor reguli scrise)

– Scrie la mine-n buletin! Acolo scrie … v-am spus ca nu aveti voie sa faceti poze … ati inteles?!

– Nu mai spune ma baiete, daca scrie la tine in buletin … o sa incerc sa transcriu si eu la mine pe blog despre treaba asta …

La Multi Ani BGS! La Multi Ani Romania!

Cupola Mallului Plaza in seara zilei de 3 Decembrie 2011

Storuri trase ... cu rol de indoor - campanie pentru Bucuresti

Storuri trase fara nici un rol, impodobite de brazi fara miros


Preaplinul scurtei epoci de boom 2004-2008 frematand inca in amintirea multora si fara un orizont luminos pentru anii ce stau sa inceapa (criza americana de la finalul lui 2008 abia anul acesta si-a mutat centrul in Europa), apare tot mai bine conturata tagma nemultumitilor:

  • fie sunt din aceia care considera ca au pierdut ceva;
  • fie sunt din aceia care considera ca nu castiga suficient;
  • fie sunt din aceia care se considera tradati;
  • fie sunt din aceia care se considera uitati …

… ce ii uneste pe toti nemultumitii intr-o tagma a carei voce incepe sa se faca tot mai auzita in ultima vreme?

Noi credem ca lipsa exercitiului rabdarii!

Despre rabdare am avut prilejul sa meditez anul trecut vreme de trei luni, si nu singur – ci la umbra mangaietoare a primului teolog al crestinismului – Sfantul Pavel.

Recomand cu caldura spre meditatie acelora care se grabesc sa lase frau liber nemultumirii sa le copleseasca pacea si echilibrul launtric, spre lectura: Romani (5) si Evrei (12).

In Scrisoarea catre Romani – capitolul 5 – ni se explica felul in care apare si lucreaza in om virtutea rabdarii, spre dobandirea uneia dintre cele trei virtuti capitale – cea a sperantei: “… suferinta aduce rabdare, si rabdarea incercare, si incercarea nadejde“.

In Scrisoarea catre Evrei – capitolul 12 – ni se atrage atentia ca virtutea rabdarii nu poate lipsi intr-un proces al inteleptirii, dar mai ales asupra tentatiei abandonului (la inceput, rabdarea oricarei mustrari e un exercitiu cu gust amar): “rabdati spre inteleptire” si “orice mustrare la inceput nu pare ca e de bucurie, ci de intristare, dar mai pe urma da celor incercati cu ea roada pasnica a dreptatii“.

Vremea nemultumitilor – vremea nerabdatorilor!


A mai ramas ceva statornic in istorie?

Mediul si Rasa – iata cei doi factori “statornici”pe care Xenopol ii numeste limpede in cartea sa de filosofie a istoriei, aparuta mai intai la Paris (in 1899) si un an mai tarziu, la Iasi.

Azi ni se pare atat de desueta impartirea in patru tipuri de rase – anume: primitive (salbaticii), inferioare (negrii), mijlocie (galbenii) si superioara (albii); mai ales pentru ca dupa cel de-al doilea Razboi Mondial a trebuit sa rescriem mentalitatile privitoare la diferente rasiale si sa ne fortam mintile in a gandi egalitarist. Marea victorie a alegerii unui Presedinte de culoare in fruntea celei mai avansate tari de pe Planeta este in acest sens incununarea unui lung sir de victorii partiale!

Intrebarea de astazi se refera la amestecul raselor in contextul deschiderii granitelor, atat online cat si off-line :-), si in ce masura ar mai constitui astazi rasa un element “statornic”, pe care sa-ti poti construi cat de cat o predictie …

Macar in ceea ce priveste Muntii, Raurile si Marea – ele au ramas in continuare, macar off-line :-), acolo unde le-a lasat Xenopol!

Ar mai fi de intrebat: la ce bun predictia, la ce bun sa stim cum ar urma sa reactioneze o anumita rasa la anumiti stimuli – acum, cand psihologia si mai ales comunicarea au ajuns sa formeze (era sa zic formateze) noua generatie prin media universala a internetului?

Apropo, mai poate fi vorba de “statornicie” in istoria zilelor noastre?

Si pentru ca rasa si neamul sunt totusi apropiate unul de celalalt, va invit sa studiati efectele deschiderii granitelor romanesti – pe graficul de mai jos. Observati cu atentie golul pe care il inregistreaza categoria de 40-50 de ani: dintre acestia au plecat probabil cei mai multi “afara”. Tabelul nu spune nimic despre structura actuala a neamului romanesc, despre ce-a mai ramas din fibra noastra autentica …

Ne trecem val dupa val, generatie dupa generatie. Cine ramane sa faca de permanenta? Muntii si Marea!


“Nimic nu e mai periculos pentru constiinta unui popor, decat privelistea coruptiei, a nulitatii recompensate, decat ridicarea in sus a demeritului.” (Mihai Eminescu, Opera Politica II, 461″)

Pe de alta parte, sa constati ca votul celui care contribuie la bugetul statului cu bani grei din impozit este egal in greutate si in absoluta paritate cu al omului sarac, – acela care primeste (sau nu) ajutor de la cei pe care-i voteaza, care depinde de promisiunile politicienilor si nu are o alta alternativa decat a crede in ele – ne duce cu gandul ca poporul e condamnat sa primeasca acei conducatori pe masura stadiului evolutiv in care se gaseste la un moment dat.

In functie de banii pe care ii platesti la buget, sa ai dreptul la o reprezentare mai mare sau mai mica … aceasta s-ar cere pus in discutie, spun unii! Aceasta ne-ar rezolva problemele! Hai la votul censitar!

Insa nu cred ca din cauza sistemului de vot se amara Eminescu, deoarece pe vremea lui, votul era (desigur), censitar!

Se supara in principal de felul in care se repartizau functiile in stat, de regimul clientelar, de nulitatile care ajungeau sa comande despotic din scaunul puterii – pentru ca se adaptau cu supunere politicii de partid pentru a primi sansa de a fi “caracuda” (vorba lui Caragiale)!

Prea multe pare ca nu s-au schimbat, din moment ce nu gasim oameni mai pregatiti pentru vremurile grele care ne stau in fata! Si nu cred ca votul censitar ne-ar salva de recompensarea nulitatilor, adica de ridicarea pe functii a lipitorilor de afise electorale … dar macar ar starni o dezbatere reala despre cine pe cine reprezinta in tara asta!

Votul meu, in ce urna te-am pierdut?!


Vedeta intarzie o jumatate de ora!

Este ora 8,28 – iar concertul trebuia sa fi inceput la 8 fix: avem deci timp sa privim in jurul nostru – Sala Palatului este plina pana la refuz, s-au dat bilete si in picioare (altfel nu-mi explic ce e cu lumea de pe margine, sprijinita de zid …). 

Pentru ca sunt undeva mai sus, la biletele de 200 de RON, pot sa fac o fotografie – cu scena goala si sala plina, asteptand vedeta – si sa ma intreb: Cati ani o avea? Peste 70? E irlandez sau galez? Parca galez, dar nu sunt sigur … Oare-o sa cante din cele vechi, pe care le cantam dansand – sau le dansam cantand, dupa caz?

Trag cu urechea la raspunsul unui vecin mai sugubat: “De venit, a venit sigur – l-au aratat aseara la televizor! Era pe Aeroport!” 🙂

Imediat dupa ora 8,30 – Sir Tom Jones isi incepe recitalul – iar la 8,40 (cand ajunge la “She’s a Lady”), e deja iertat de toata lumea. 

La “Pussycat” isi mai da un pic drumul la voce – si de atunci ma framanta intrebarea daca o voce poate sa nu imbatraneasca?

In “I’ll Never Fall In Love Again” are chef de joaca cu “again”-ul ala, pe care il intoarce pe toate fetele interpretarii!
 

Tom Jones la Bucuresti

Apoi, gaseste de cuviinta ca este timpul revansei – si mustra criticii care nu i-au bagat de seama “Chills and Fever” – ci l-au remarcat abia la al doilea cantec “cu care a inceput totul pentru mine” – “It’s Not Unusual“. Trebuie sa-i dau dreptate lui Tom Jones: “Chills and Fever” se apropie de ritmul perfect al anilor 60… 
 
Faptul de a fi manelizat un cantec de anvergura lui “Delilah” sau ca s-ar fi luat la tranta (imaginar) cu Louis Armstrong sau Joe Cocker pe-un teritoriu (“St James Infirmery”) in care nimeni nu mai are nimic de adaugat atmosferei ideale care s-a povestit deja … au fost de asemenea iertate, pentru ca a avut o interpretare geniala a baladei folk “Green, Green Grass of Home“!
 
Pentru a ne reaminti ca nu putem compara performanta (de la 71 de ani!) cu cea de la 24 de ani:
 
 
PS: Celor care au avut timp sa asculte, si vor sa aprofundeze chestiunea cu St James Infirmery, va recomand un site care trateaza exhaustiv aceasta tema. Merita sa va abateti pe aici, fiindca veti afla nu numai trei interpretari de-ale lui Satchmo Louis Armstrong, dar cautati-o pe cea a lui Joe Cocker. Nu veti regreta!
http://prewarblues.org/2008/07/so-young-so-cold-so-fair-the-saint-james-infirmary-blues/
 
 
 
 
 

« Previous PageNext Page »